Comunism - Partizanii preiau conducerea Iugoslaviei

Miscarea de partizani din timpul razboiului a adus Partidului Comunist din Iugoslavia o imensa popularitate. Legitimat de luptele victorioase purtate pentru eliberarea tarii, PCI nu va intampina mari dificultati in a ajunge la guvernarea tarii. Este singurul caz european (cu exceptia Albaniei) in care comunistii ajung la putere fara sprijin sovietic.

Fara sprijinul Uniunii Sovietice

Miscarea de partizani din timpul razboiului a adus Partidului Comunist din Iugoslavia o imensa popularitate. Legitimat de luptele victorioase purtate pentru eliberarea tarii, PCI nu va intampina mari dificultati in a ajunge la guvernarea tarii. Este singurul caz european (cu exceptia Albaniei) in care comunistii ajung la putere fara sprijin sovietic.

Iugoslavia reprezinta un caz special de preluare a puterii de catre Partidul Comunist. Asemanari pot fi facute numai cu Albania si cu China. Aici, influenta sovietica a fost mult mai redusa decat in celelalte state, comunistii iugoslavi reusind sa "se descurce" singuri.

MISCAREA DE PARTIZANI. Ocuparea Iugoslaviei de trupele naziste a dat nastere unor miscari de partizani foarte puternice. Acestea s-au organizat rapid in jurul comunistilor care au canalizat forta numerosilor voluntari. "Prost organizati, afirma comunistul Milovan Djilas despre partizani, au fost imediat integrati de comunisti. Desi nu toti fusesera de acord cu aceasta conducere, nimeni nu s-a simtit destul de puternic sa o puna sub semnul intrebarii. Comunistii erau nu numai singura forta organizata, ci si o forta noua si necompromisa." Rezistenta pe care miscarea de partizani reusise sa o opuna armatei de ocupatie si victoriile inregistrate pe campurile de lupta neconventionale au adus prestigiu intern si international comunistilor iugoslavi. Razboiul legitimase Partidul Comunist Iugoslav si pe liderul sau Iosip Broz Tito, a carui popularitate devenise de necontestat. Dintr-un partid redus numericeste (12.000 de membri in 1941), Partidul Comunist Iugoslav devine un "partid de masa": 140.000 de membri in 1945; 470.000 de membri in 1948.

ADVERSARI POLITICI. Paralel cu miscarea de partizani condusa de Tito a activat si miscarea "cetnicilor" condusa de generalul Draza Mihailovic. Gruparea cetnicilor reunea fosti militari ai armatei iugoslave care nu fusesera dezarmati de Germania nazista. Acestia s-au reorganizat si duceau lupte de gherila impotriva ocupantilor nazisti. Aceasta din urma a fost mult timp singura sustinuta si recunoscuta deopotriva de occidentali (a ajutat la evacuarea pilotilor americani si britanici nevoiti sa se catapulteze deasupra teritoriului iugoslav) si de Stalin. Inainte de terminarea razboiului, intre cele doua miscari a izbucnit un razboi civil, din care Tito a iesit victorios. Seful comunistilor iugoslavi si-a capturat opozantul in martie 1946. Peste patru luni, Draza Mihailovic a fost executat. Faptul a fost intampinat cu mari rezerve de multi sarbi. In consecinta, liderul iugoslav decide peste trei luni condamnarea la 16 ani de inchisoare a croatului Alojzije Stepanic. Acesta era arhiepiscopul romano-catolic din Zagreb, care avusese un comportament duplicitar in timpul razboiului. El "incurajase" convertirea fortata a ortodocsilor la catolicism, marea majoritate a sarbilor fiind ortodoxa. De aceea pentru ei, Alojzije Stepanic era un simbol ce amintea de masacrarea crestinilor care refuzau convertirea la catolicism.

MANEVRE ELECTORALE. Chiar daca, in fapt, conducea deja cu mana forte Iugoslavia, Tito a fost "sfatuit" de Stalin sa formeze un cabinet de uniune, care sa organizeze alegeri. Guvernul a fost insa compus aproape integral din comunisti (23 din cei 25 de ministri). Alegerile, desfasurate in noiembrie 1945, au dat castig net de cauza Frontului Popular Iugoslav (denumirea sub care PCI a candidat). Pentru Camera Federala, Frontul a "intrunit" 90,5% din voturile valabil exprimate, iar pentru Camera Nationalitatilor 88,7%. Cu toata popularitatea de care se bucura, Tito nu dorea insa sa riste. De aceea a hotarat ca in centrele de votare sa fie instalate cate doua urne de vot: una a Frontului si "o urna de opozitie". Putini au fost cei care au indraznit sa se opuna "pe fata" noului regim.

TITO, REFORMISTUL. Primele masuri pe care le adopta guvernul rezultat in urma alegerilor imita formal structura de conducere sovietica: constituirea unei adunari bicamerale, constitutia federal-republicana. Tito nu subestima influenta si puterea Uniunii Sovietice. Dar comunizarea Iugoslaviei fusese opera exclusiva a Partidului Comunist Iugoslav, incununata la 29 noiembrie 1945 prin proclamarea Republicii Populare Federative Iugoslavia.

Tito se va angrena intr-un amplu proces de reformare socialista a societatii iugoslave prin impunerea colectivizarii, aplicarea sistemului economiei centralizate, dar face si investitii masive pentru dezvoltarea industriei si a comertului. Pe de alta parte, a dovedit tact in conducerea statului federal, stat in care susceptibilitatile etnice si culturale erau profunde. Printre altele a permis revenirea la denumirile etno-istorice ale republicilor iugoslave, care fusesera suprimate in 1929. Aceasta decizie a multumit pe toti etnicii statului iugoslav, fie ei sarbi, croati sau macedoneni.

DINAMICA
"Capturarea puterii politice si a statului iugoslav de comunisti fiind simultana cu razboiul, revolutia lor postbelica a fost aplicata imediat in domeniile economic si socio-cultural. Acest lucru a antrenat nu numai dirijarea centralizata a economiei, ci si investitiile masive, insotite de nationalizarea extensiva a acestora" - Joseph Rothschild

DIN EPOCA

Presa din Romania scria putine lucruri despre ceea ce se intampla in Iugoslavia. Era desigur, popularizat Tito "prezentat drept model pentru noua lume care se nastea", cum afirma istoricul Dinu Giurescu. Profesorul isi aminteste doar ca "in anul 1946 au fost date la jurnalele cinematografice secvente de la procesul lui Draza Mihailovic, generalul care a luptat impotriva nazistilor" si care era totodata "net anticomunist". "Stiam, spune Dinu Giurescu, ca fusese antinazist si iata ca acum termina in fata plutonului de executie. Stiam ca si in Iugoslavia sunt executati toti aceia care nu erau de acord cu politica lui Tito."

CONTRASTANTUL TITO

CU TOVARASII SAI. Tito (centru) impreuna cu A. Rankovic si M. Djilas Liderul statului si al Partidului Comunist din Iugoslavia s-a nascut in anul 1892. Numele sau real este Iosip Broz. (Numele de Tito il capata mai tarziu. Aceasta era porecla pe care i-au dat-o tovarasii sai cu referire la aptitudinile lui de lider, exprimate si prin stereotipul verbal cu care le comanda celorlalti: Ti to!, care inseamna "tu faci".) Cariera politica si-o incepe in cadrul Partidului Social-Democrat din Croatia si Slovenia, ce activa in Imperiul Austro-Ungar. Participa la primul razboi mondial in armata austro-ungara si este facut prizonier de rusi in anul 1915. Aceasta perioada este decisiva pentru viitorul sau. Intra in contact cu gruparea bolsevica ce se pregatea sa preia puterea si lupta in razboiul civil cu Armata Rosie. In 1920 se intoarce in tara si intra in miscarea ilegala comunista. Ajunge secretar general al PC din Iugoslavia in 1937, cand Stalin il insarcineaza cu reorganizarea partidului, dupa ce epurase conducerea de pana atunci. Arhivele sovietice dezvaluie o bogata activitate de denuntator in anii "marii terori staliniste", denunturile lui Tito fiind fatale multora dintre tovarasii sai aflati in subordinea Cominternului. In timpul razboiului a organizat si condus Armata Nationala de Eliberare a Iugoslaviei, miscare de partizani care a provocat mari pierderi Germaniei naziste. Datorita popularitatii sale, din 1943 va ocupa toate functiile supreme din stat: presedinte al Consiliului de Ministri (1945-1963), presedintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia din 1953 (in anul 1974 este ales sef al statului pe viata). Tito a ramas in istorie ca seful de stat comunist european care i s-a opus lui Stalin si URSS-ului si a promovat o politica independenta de Moscova. Iosip Broz Tito inceteaza din viata in anul 1980, la venerabila varsta de 88 de ani.