Enigma partidului unic

Motto: "Foarte ascutit a fost prezentata ascutirea luptei de clasa..." - Vasile Luca. Dezintegrarea imperiului comunist a scos la iveala structurile din care fusese acesta articulat. Asa cum vor fi ramas dupa retragerea apelor de la potop formele limpezi ale reliefului de origine si ale alcatuirilor insemnate ale lumii vechi, abia acum "se vede" scheletul institutiilor, organizatiilor si practicilor din alcatuirea "corpului" sau. Pe masura ce dispar aluviunile unde-au sedimentat ideologia, propaganda si interdictiile care impiedicau altadata cunoasterea anatomiei lui, ni se lumineaza trecutul.

Constructia pilonilor totalitarismului comunist s-a facut in fiecare tara a "lagarului", prin imitarea realitatilor din Uniunea Sovietica. Pana la partidul-stat, sub puterea caruia sunt cuprinsi toti cetatenii unei tari, au fost parcurse anevoioase etape. La inceput, dupa teoriile leniniste, rolul declarat al partidului comunist fusese de "forta conducatoare si indrumatoare a proletariatului" in pregatirea si victoria revolutiei. Dupa aceea, i s-au atribuit misiunile propagandistice de "detasament inaintat al clasei muncitoare", "nucleu politic" sau "centru vital" al societatii. Nefiind supus nici unui control din exteriorul sau, pana la caderea regimului partidul comunist a fost un organism autonom, independent, subordonat doar lui insusi si cu o nelimitata putere.

Toate aceste teorii vor fi aplicate in fiecare tara comunizata. Partid unic a existat insa doar in Uniunea Sovietica si... in Romania! De fatada, in celelalte tari au fost mentinute partide si organizatii care ajutasera in instalarea comunistilor la putere. Numarul lor difera de la un loc la altul - unul in Bulgaria, doua in Polonia si in Coreea, patru in Cehoslovacia si in Germania Democrata, pe cand in China erau opt.

De ce, in primavara lui 1948, in Romania s-a optat pentru desfiintarea oricarui "obiect de decor" al "democratiei socialiste"? Cui a apartinut decizia aceasta? Prin ce argumente a fost sustinuta de la (sau catre) Moscova? Cu informatiile actuale, raspunsurile la aceste intrebari sunt inca enigme ale istoriei comunismului romanesc.

Folositoare ne sunt stenogramele intalnirilor premergatoare congresului de unificare dintre PCR si PSD in cunoasterea "starii de spirit" a liderilor, decriptarea ratiunilor care au condus la inlaturarea lui Lucretiu Patrascanu ori a interpretarilor recomandate pentru tratarea propagandistica a temelor de actualitate. Interesanta sub acest raport este, bunaoara, sedinta din 22 ianuarie 1948 a cadrelor superioare din partidele care urmau sa fuzioneze. In "expunerea politica" citita participantilor, Gheorghe Vasilichi apreciaza prezentul ca fiind o grava perioada cand "lupta intre frontul pacii si cel al razboiului se ascute pe zi ce trece". Un moment periculos cand actiunilor anglo-americane de transformare a anumitor zone din Europa "in colonii" li se opune "lagarul popoarelor iubitoare de pace si libertate". In frunte lor e Uniunea Sovietica, ("in mod complet dezinteresat"), aparatoare a libertatii celorlalti.

Incepuse ceea ce mai tarziu istoricii vor numi "razboiul rece". Iar glosarea pe-o asemenea tema nu este catusi de putin intamplatoare ori aleasa din pura dorinta de succes a vorbitorului (de altfel, anterior prezentarii, textele erau aprobate in Biroul Politic). Prin asemenea contextualizari si tehnici de manipulare se deschide si calea terorii. Oamenilor li se induce ideea ca tara e in pericol, ca o "cetate asediata" inauntrul careia e obligatorie coeziunea si rezistenta lor. Ca-n orice vreme de razboi si primejdii, panicarzii, sovaielnicii, tradatorii ori dusmanii sunt, fara mila, identificati si starpiti. Ceea ce foarte curand se va petrece in Romania - epurarile si verificarile de partid coincid cu pregatirile pentru aparitia Securitatii.

Remarcabila este si satisfactia de-a fi "instaurat republica", declarata cu acel prilej ca primul dintre ("imensele"!) succese. Cum trebuie de-acum incolo abordata ("just") chestiunea regalitatii ocupa pagini intregi din lectura lui Vasilichi. Ideile expuse atunci vor alimenta condeierii deceniilor viitoare in descrierea saraciei si suferintelor indurate de Eminescu, Caragiale ori Luchian si a "macelurilor" din 1907, 1929 ori 1933 datorate "deplinului acord" dintre regalitate si "clasele exploatatoare".

Din documente nu aflam, asadar, cum se-ajunsese la exceptionala stare de tara cu un singur partid. Daca nu avem explicatii din stenograme - care au fost si raman niste documente oficiale a caror producere comporta reticente si uneori distorsiuni - deseori de folos ne sunt participantii ori martorii la decizie. In interviul ce mi l-a dat in 1991, Gheorghe Apostol regreta (ca prima eroare politica a PCR!) faptul ca-si desfiintasera "fostii aliati". "Chiar Dej spunea: «Ce prostie am facut! Macar Frontul Plugarilor sa-l fi lasat!»", relata fostul lider al sindicatelor si component al Biroului Politic.

"In vara lui 1991 insa, cand nu se retrasesera inca valtorile apelor din «viata de dinainte», eu nu stiusem bine ce trebuia sa intreb..."