"Exilul" rosu

In ciuda tuturor problemelor de organizare si de comunicare cauzate de razboi, aproape toti comunistii romani supravietuiesc: unii zbatandu-se la Bucuresti in clandestinitate, altii in inchisori, altii la Moscova. Miezul nucleului din URSS il formau Ana Pauker si Vasile Luca.

Viata partidului comunist in vreme de razboi
In ciuda tuturor problemelor de organizare si de comunicare cauzate de razboi, aproape toti comunistii romani supravietuiesc. Ce-i drept, in tabere diferite: unii zbatandu-se la Bucuresti in clandestinitate, altii in inchisori, altii in Moscova pustiita de razboi. Miezul nucleului din URSS il formau Ana Pauker si Vasile Luca.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, micul si ravasitul Partid Comunist din Romania s-a aflat, ca in mai toata existenta sa, in ingrata pozitie de a milita pentru o cauza ce contravenea politicii externe nationale: sustinerea Moscovei, care rapise cele doua provincii romanesti - Basarabia si Bucovina.

FUGARI. Cum in tara dictatura carlista a fost inlocuita cu o alta, cea antonesciana, cu nimic mai indulgenta cu comunistii, dovada fiind raidurile Sigurantei, care se inmulteau o data cu cresterea numarului de "turnatori" din interiorul PCdR, o buna parte dintre comunisti a decis sa fuga peste hotare. Pentru toti - fie ca ajunsesera dupa voluntariatul de pe frontul razboiului civil din Spania, fie ca au reusit miraculos sau cu ajutor de la tovarasii lor din partid sa evadeze din inchisori - finisul calatoriei era taramul fagaduintei sovietice.

GRUPUL DE LA MOSCOVA. Cine erau comunistii romani de sub zidurile Kremlinului? Numele cel mai des intalnite in documentele ce descriu activitatea PCdR din URSS erau cel al Anei Pauker si cel al lui Vasile Luca. Ei formau practic conducerea externa, neoficiala. Preferata si respectata ca o ilegalista cu state vechi atat in Romania, cat si in URSS, Ana Pauker, la revenirea sa la Moscova in 1941, si-a luat un ajutor in persoana lui Luka Laszlo (Vasile Luca). Pecetea muncii lor partinice au purtat-o emisiunile propagandistice de la Radio "Romania libera", articolele ziarului Graiul liber, Institutul nr. 205, diviziile de voluntari "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan".

Din punct de vedere institutional, grupul de la Moscova al comunistilor romani se organizeaza tot la initiativa Anei Pauker. In februarie 1944, cu cateva luni inaintea preluarii puterii in Romania cu "ajutorul" Armatei Rosii "eliberatoare", Ana Pauker, Vasile Luca si Manole Manole scriu conducerii PCUS solicitand permisiunea sa infiinteze in URSS Biroul PCR din strainatate, condus evident de cei trei. Motivatia solicitarii era "cresterea volumului de munca pe linie de partid".

Dar, pe langa activistii deja amintiti, mai lucrau, in special in jurul sectiei romane de radio, vechii ilegalisti Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Leonte Rautu, Leonte Tesmentki (Tismaneanu). "Decesul" Internationalei a III-a, decis in 1943 de Stalin insusi, nu a impiedicat grupul moscovit sa-si continue activitatea ca si cum organizatia suprastatala a Cominternului nu ar fi suferit nici o modificare.

S-A PIERDUT "CANALUL". Cea mai mare problema a PCdR in ansamblul sau, in perioada razboiului si a dizolvarii Cominternului, a fost comunicarea. Cei aflati in organele de conducere PCdR din tara, dependenti de ordinele Internationalei, au constatat, mai ales dupa ocuparea Basarabiei si Bucovinei de catre trupele sovietice, ca nu mai pot comunica direct cu conducerea lor superioara de la Moscova. Starea de confuzie instalata s-a agravat o data cu stabilirea liniilor frontului rusesc, ce au facut practic imposibila continuarea relatiei PCdR - Comintern, lucru ce echivala cu o sinucidere pentru orice partid comunist.

Practic, dupa 1941, dupa cum se exprima secretarul general al Partidului din acea vreme, Stefan Foris, "a cazut canalul", referindu-se bineinteles la relatia de comunicare cu URSS. O alta marturie a imposibilitatii subordonarii directe a PCdR Moscovei sta si declaratia Anei Pauker in ancheta din 1956. In fata ofiterilor de Securitate, fosta reprezentanta a partidului comunist la Internationala a declarat ca Ghiorghi Dimitrov ar fi insistat ca ea sa plece in Romania sa preia conducerea Partidului Comunist, deoarece este singurul comunist pe care ei il cunosteau si in care aveau incredere. Ana il citeaza pe Dimitrov cu fraza: "Noi nu mai stim ce se intampla in Romania de vreo patru, cinci ani".

Straniu, sau poate nu, este faptul ca, desi declarau ca nu cunosc situatia comunistilor din Romania, sovieticii reusesc (ce-i drept cu ajutorul tancurilor Armatei Rosii) sa-i impuna in foarte scurta vreme la putere. Pe care au pastrat-o jumatate de veac.

LAUDE "Cu mandrie va aducem la cunostinta, desi toti am trecut si trecem prin momente grele, ca nici unul dintre noi n-a fost clatinat din hotararea sa de a continua lupta pentru care ne-au trimis in Spania popoarele noastre" grup de voluntari comunisti martie 1939

IMPARTITI PE CATEGORII

In jurul Cominternului roiau mai multe sectii ale partidelor comuniste acolite. Nu lipseau nici reprezentantii PCdR. Ei au ajuns acolo in imprejurari diferite. Unii plecasera pentru a capata invatatura "inalta" de partid la scolile de cadre, altii au fost racolati de serviciile speciale. O alta categorie, formata din fostii voluntari spanioli, internati in lagarele franceze, au fost eliberati din ordinul Moscovei si adusi pe pamant rusesc (1939-1940), unde au ramas sa serveasca "nobilelor" cauze ale proletariatului. Lucru, de altfel, imposibil de realizat in Romania, unde Partidul Comunist fusese declarat ilegal inca din 1924.