Fantoma comunismului bantuie iarasi Europa

Comunistii din Vest, in coalitii guvernamentale

Dupa Congresul al VII-lea al Cominternului din 1935, comunistii vest-europeni au initiat negocieri pentru constituirea unor fronturi populare antifasciste. Aceste demersuri democratice au gasit sustinere in societatile occidentale, iar sub umbrela frontului popular, partidele de stanga au reusit sa-si prezinte mesajul.

ANTIFASCISTI. Muncitorii si intelectualii francezi participau frecvent la manifestatii contra regimului lui Adolf Hitler din Germania

UMOR NEGRU. Presa internationala de stanga isi ilustra in anii ’30 paginile prin caricaturi ce militau impotriva razboiului

Dupa finalizarea lucrarilor Congresului al VII-lea al Cominternului, comunistii internationalisti au inceput propaganda privind lupta politica impotriva fascismului. In acel moment, partidele de stanga erau foarte dezorganizate si nu se intrevedeau posibilitati de colaborare guvernamentala. Astfel ca ideea de front popular a castigat in scurt timp adepti atat printre politicieni, cat si in randul populatiei.

CAZUL SPANIOL. Comunistii spanioli s-au conformat repede liniei adoptate de Congresul al VII-lea al Cominternului, lansand ideea "frontului popular" antifascist. Fortele politice spaniole de stanga erau foarte divizate, "frontul popular" reusind sa le stranga sub acelasi semn electoral. In ianuarie 1936, comunistii si radicalii din partidul social-democrat spaniol au intocmit un program care prevedea reforme sociale in spiritul celor expuse de Ghiorghi Dimitrov la al VII-lea Congres al Cominternului. Nu au avut loc dezbateri programatice complexe, fiind acceptata varianta propusa de radicali si comunisti, deoarece s-ar fi iscat neintelegeri ideologice.

Frontul Popular spaniol a castigat alegerile din februarie 1936, comunistii reusind pentru prima data sa intre in Parlament cu 17 locuri. Victoria Frontului Popular a provocat entuziasm si excese printre spaniolii din clasele saracite de criza economica mondiala. Astfel ca, in primavara anului 1936, marile proprietati agricole din sudul Spaniei au fost ocupate de tarani, ceea ce a provocat teama de o revolutie bolsevica. Republicanii au denuntat astfel Frontul Popular, preluand controlul guvernului prin Jos" Giral.

Ascensiunea fortelor spaniole de stanga a provocat reactia militarilor si a partidelor de extrema dreapta. Guvernul Giral a fost sustinut in continuare de socialisti si comunisti, chiar daca, oficial, Frontul Popular nu mai functiona. Ofensiva dreptei a atins apogeul la 17 iulie 1936, cand fortele militare ale generalului Francisco Franco au dat o lovitura de stat. In Spania a inceput un sangeros razboi civil. El a capatat aspecte ideologice, deoarece militarii au fost sustinuti de fascistii europeni, iar republicanii, de fortele democratice de stanga si de sovietici. Moscova a trimis armament si voluntari dintre activistii Cominternului.

CAZUL FRANCEZ. In Franta, ideea coalitiei politice impotriva fascismului a partidelor de stanga a aparut anterior adoptarii de catre Comintern a tacticii frontului popular. Inca din iulie 1934 fusese creat un "Comitet de uniune nationala", din care faceau parte social-democratii, radicalii si comunistii. La scurt timp dupa Congresul Cominternului din iulie-august 1935, Maurice Thorez, seful comunistilor francezi, a declansat campania de constituire a unui front popular antifascist.

Miscarea franceza de stanga era foarte dezorganizata in momentul lansarii ideii de front popular. Cu toate ca stanga castigase alegerile din 1932, guvernarea era instabila, deoarece nu exista un consens parlamentar. Nici dupa crearea "Comitetului de uniune nationala" antifascist situatia nu se imbunatatise, deoarece social-democratii ii acuzau pe radicali ca sunt prea fideli intereselor burgheziei.

STANGA IN ACTIUNE. In mai 1936, in Franta urmau sa fie organizate alegeri generale. Societatea franceza in ansamblu se temea de ascensiunea dreptei, avand in vedere ca, in Germania, nazismul isi consolidase definitiv pozitiile. Stanga politica si-a prezentat oferta electorala la 11 februarie 1935, sub egida Frontului Popular: "Cand acest program va deveni realitate se va observa o mare schimbare: libertatea va fi mai bine aparata, painea mai bine asigurata, pacea mai bine conservata". Programul electoral nu a fost detaliat tocmai pentru a nu se crea dispute ideologice care ar fi putut duce la esecul acestui proiect politic. Noua oferta avea doua avantaje fundamentale - unitatea partidelor de stanga si oferta sociala, care promitea iesirea din criza.

Frontul Popular francez si-a atins obiectivul propus, castigand alegerile din mai 1936. Stanga politica nu a obtinut foarte multe locuri in Parlament fata de 1932, insa avea avantajul unitatii politice. Cele mai multe voturi au fost obtinute de social-democrati, iar liderul acestora, Leon Blum, a format guvernul.

Guvernarea a fost dificila, din cauza problemelor economice. Muncitorii au declansat initial un val de greve, prin care au cerut Frontului Popular conditii mai bune de trai. Ca si in Spania, sindicalistii au ocupat fabricile din marile orase, solicitand guvernantilor modificarea raporturilor dintre patronat si sindicate. Cele mai multe dintre proteste au fost spontane, iar liderul comunistilor, Maurice Thorez, i-a asigurat pe colegii din Frontul Popular ca partidul sau nu va sustine anarhia. Prin negocieri, guvernul a asigurat pacea sociala, introducand o serie de reforme: obligativitatea contractelor colective de munca, saptamana de lucru de 40 de ore, concedii anuale platite, cresterea salariilor cu 7%-15% etc. Insa, treptat, radicalii s-au dezis de programul electoral al Frontului Popular, ceea ce a provocat destramarea acestei structuri in aprilie 1938.

PRAGMATISM. Cu toate ca "fronturile populare" s-au organizat in jurul ideii de lupta impotriva fascismului, guvernele constituite ulterior nu au putut renunta la liniile pragmatismului politic. La 10 iulie 1937, guvernul francez de Front Popular a semnat un acord economic cu Germania nazista, prin care erau relansate relatiile de schimb intre cele doua state. Prin acest acord, nivelul exporturilor franceze a crescut in 1938 de trei ori fata de 1936. Stanga franceza nu si-a respectat promisiunile nici in ceea ce priveste acordarea independentei coloniilor. Mai mult, prin acordul economic cu Germania, statul nazist si-a sporit exporturile in zona coloniala a imperiului francez.

EXOTICII COMINTERNULUI. Dupa congresul Cominternului din 1935, noua linie de colaborare cu partidele social-democrate si organizatiile democratice antifasciste a fost adoptata si de partide comuniste cu mai putina influenta. Comunistii canadieni au initiat o campanie de organizare a unui "front popular" incepand cu toamna anului 1935, concretizata prin ajutorarea taberei republicane din razboiul civil spaniol.

LEON BLUM, "FRONTISTUL"

Cea dintai personalitate a fronturilor populare vest-europene a fost social-democratul francez Leon Blum. Acesta s-a nascut la Paris la 9 aprilie 1872. Studiile superioare le-a facut la Facultatea de Drept de la Sorbona, acolo fiind atras de doctrina socialista. Dupa primul razboi mondial a devenit deputat, in 1919, iar in 1924 a fost ales presedinte al Partidului Social-Democrat. In perioada 1934-1935, a militat pentru unitatea stangii franceze in fata pericolului nazist, fiind unul dintre cei mai importanti sustinatori ai Frontului Popular francez. Dupa castigarea alegerilor din mai 1936 de catre aceasta formatiune, a fost prim-ministru in doua guverne. I-a sustinut pe republicanii spanioli in razboiul civil, ceea ce a provocat reactia dura a dreptei politice. In februarie 1942 a fost inchis pentru "tradarea tarii" de catre guvernul progerman al maresalului Petain, fiind eliberat in 1945, cand Franta a fost eliberata de sub ocupatia germana. A murit la 30 martie 1950.

MARTOR OCULAR ROMAN

Fostul demnitar comunist Gheorghe Gaston-Marin a participat la evenimentele politice din Franta anului 1936, care au propulsat la putere Frontul Popular. Iata cum descrie in memoriile sale publicate la Bucuresti, in anul 2000, aceasta experienta: "Participarea la conferintele lui Leon Blum la centrul de dezbateri al Partidului Socialist despre «Socialismul in lumea de azi» mi-a permis sa cunosc fundamentul politico-ideologic al Frontului Popular, care a adus atatea schimbari si innoiri in viata poporului muncitor: saptamana de 40 de ore, concedii platite, asigurari sociale mai avantajoase si multe altele de care beneficia acum poporul francez ca rezultat al luptei si al unitatii fortelor de stanga. Participarea la numeroasele mitinguri de la «Velodromul de iarna», «Mutualitatea» si in alte locuri mi-a dat prilejul sa aud cuvantarile lui Maurice Thorez si Jacques Duclos, ale lui Dolores Ibaruri si ale ministrilor spanioli in favoarea republicanilor, pentru recrutarea de voluntari in Brigazile Internationale de lupta impotriva asa-zisei politici «de neinterventie», care lasa mana libera interventiei fasciste si hitleriste si care, pana la urma, a sugrumat Republica Spaniola".

MAINE, EPISODUL 51

Romanul unei vieti de ilegalista. Viata Elisabetei Luca, prezentata dupa declaratiile sale din ancheta Securitatii, este o poveste captivanta si necunoscuta inca romanilor. A fost comunista ilegalista, detinuta politic, amanta a mai multor barbati si influent personaj al Romaniei. Glorie si decadere. Dupa razboiul civil din Spania, Elisabeta Luca a trait o vreme in Uniunea Sovietica. A practicat in viata numeroase meserii, de la femeie de serviciu la informatoare NKVD, ziarista in Romania dupa 1944.