Glorie si decadere

Ancheta sotiei "tradatorului" Vasile Luca

Dupa razboiul civil din Spania, Elisabeta Luca a trait o vreme in Uniunea Sovietica. A practicat in viata ei numeroase meserii, de la femeie de serviciu la informatoare NKVD. Dupa arestarea sotului sau, Vasile Luca (1952), numele ei a fost sters din viata publica romaneasca.

"SEFUL". In Spania, Elisabeta Luca a fost secretara lui Petre Borila

Un capitol important in existenta Elisabetei Luca pe front este cunostinta cu Petre Borila, care este responsabilul politic al grupului roman din Spania. Betty devine secretara responsabilului Borila pana in iunie 1938. Ancheta condusa temeinic de securisti continua cu interogarea "fostului sot" Waissman. Desi nu se afla in respectivul dosar, din ancheta rezulta ca era arestat, ca sionist, din 1949. Desigur ca acesta nu povesteste clipele frumoase petrecute impreuna, nici calitatile care l-au atras la cea care fusese Betty Birman pe vremea cunostintei lor. Barbatul se executa de obligatia interogatoriului la care este supus in spiritul cerintelor acestui tip de scriituri - mizerii si lucruri compromitatoare despre omul in legatura cu care esti intrebat. Astfel, povesteste el, Betty Birman s-a acomodat foarte repede in Spania, unde "a inceput o viata imorala si mult timp a convietuit cu reprezentantul CC al PCR Petre Borila". Din declaratia sa rezulta si ca tanara femeie ajunsese la Comintern sub protectia lui Borila. Datorita lui "s-a aranjat" si ca secretara tehnica a Anei Pauker. In momentul anchetei, Borila este membru al CC al PMR si presedinte al Comisiei Controlului de Stat.

"ELEMENTE TRADATOARE". Din iunie 1938 pana in februarie 1939, Betty traise la Barcelona, lucrand pe langa Sectia de cadre B1 de pe langa CC al Partidului Comunist spaniol. In urma unui bombardament masiv asupra orasului Figueros, unde se afla evacuat CC al PCS, s-a hotarat trecerea frontierei franceze. Intrebarea anchetatorului la finalul interogatoriului din acea zi este departe de vreun interes politic. Pe el il intereseaza "ce elemente tradatoare" a cunoscut sotia "tradatorului Luca" in Spania.

Interogatoriul continua in ziua urmatoare pe tema vietii sale in Franta. Impreuna cu un grup de femei spaniole, Betty s-a internat in lagarul din Perpignan. Dupa ce-a primit "directiva" sa evadeze, a cautat sediul PCF si s-a prezentat acolo. A fost repartizata in familia unui feroviar francez, de unde ajunge la Paris. Acolo intra in legatura cu conducerea emigrantilor romani (compusa, dupa declaratiile ei, din Pier Suciu, Grosu si Boris Bruhman). Se ocupa cu strangerea de fonduri pentru voluntarii romani ce fusesera in Spania, emigrati, conform ordinelor Cominternului, in Franta. A fost numita reprezentanta romanilor in Comitetul pentru Ajutorarea Spaniei Republicane. Se ocupa in aceasta calitate de strangere de fonduri, organizand excursii, chermeze si ceaiuri.

FEMEIE DE MENAJ. Legatura sa superioara de partid este in aceasta perioada Alexandru Buican (dupa 1944, ziarist la Scanteia). Cat despre viata personala, se intretinea spaland rufe cu ora prin diferite case pariziene sau ca femeie de serviciu. In vara anului 1939 era casatorita cu Boris Zelter (nume de partid Rene). Acesta s-a inrolat curand voluntar in Armata franceza si tot curand cade prizonier la nemti. In aceasta imprejurare, ea isi imbunatateste mijloacele de trai primind pensie ca sotie de voluntar francez. Cand trupele germane au ocupat Parisul, a plecat pe jos cu un grup de romani. Din cauza situatiilor intalnite s-a reintors la Paris, unde a aflat de "eliberarea Basarabiei si Bucovinei de catre sovietici". Evident ca, fericita de noutate, doreste sa ajunga pe meleagurile natale, unde nu mai exista pericolul de a fi vanata ca evreica. Astfel ca participa, timp de doua luni, la un curs de croitorie infiintat pe langa Ambasada URSS (probabil cu intentia de a-i pregati pe viitorii cetateni sovietici intr-o munca utila societatii noi in care vor fi primiti). Cu ocazia plecarii, au fost "instruiti" de Ambasada sovietica de la Paris. Informatia se reduce la atat, instructia fiind, probabil, din categoria secretelor care priveau "marele prieten de la Rasarit". In octombrie 1940, s-a prezentat la Consulatul sovietic din Vichy. Fiind multi doritori de reintoarcere, iar mijloacele putine si costisitoare, a trebuit sa astepte, din noiembrie 1940 pana in martie 1941, la Marsilia, plecarea. In acest timp, s-a intretinut lucrand ca educatoare la o gradinita de copii.

IN TARA SOVIETELOR. In 14 noiembrie 1952 urmeaza un alt interogatoriu, pe tema sederii sale in Uniunea Sovietica. A ajuns in martie 1941 pe taram sovietic, fiind primita cum se cuvine. Timp de doua luni a stat in case de odihna la Momino si Soci pentru refacere. Apoi a fost trimisa la lucru. Aici a ramas pana in iunie 1943 si a lucrat in redactia postului de radio "Romania Libera". Redacta articole pentru emisiuni si era concomitent, in functie de nevoi, dactilografa sau spicherita. Totodata, scria povestiri, schite literare, poezii si cantece pentru postul de radio Moscova, ora in limba romana. A lucrat si ca secretara a Anei Pauker - la acea ora personajul care reprezenta comunistii romani la Moscova - , tinand legatura cu comunistii romani care se aflau, in vreme de razboi, in Asia Centrala. Din iunie 1943, pe linie de Comintern, a primit o alta misiune - a devenit lector al Scolii antifasciste a prizonierilor romani de la Tolite, regiunea Svanova, unde avea 45 de cursanti.

IESIREA DIN SCENA. In aprilie 1953, pe procesele-verbale de interogatoriu care contin povestea de viata a Elisabetei Luca, anchetatorul Francisc Butyka scrie "sa fie demascata ca agenta". Iar argumentele "demascarii" sunt declarate de ea in interogatoriile viitoare - legaturi cu sionistii, transferuri ilicite de bani din fondurile statului in folosul rudelor sale etc.

Dupa mai bine de doi ani de anchetare, a fost pusa in libertate in 19 noiembrie 1954, pe baza unui referat, declaratiile sale fiind probe acuzatoare in procesul de condamnare la moarte al sotului sau.

Din momentul arestarii insa, iesise din viata publica romaneasca.

CALATORIE APROBATA

Intr-un alt interogatoriu, Elisabeta Luca povesteste cum si-a cunoscut sotul din cauza caruia se afla in 1952 arestata. De remarcat ca anchetatorii n-au fost interesati sa afle cum s-a maritat cu Vasile Luca, de vreme ce in Franta primea pensie de nevasta de voluntar si de nicaieri nu reiese ca sotul ei, numitul Rene, murise pe front ori ca divortasera. L-a cunoscut pe Vasile Luca in aprilie 1943, cand a primit sarcina de la Ana Pauker sa-l ajute sa-si redacteze autobiografia, Luca necunoscand bine limba romana. La Hotelul Moscova, unde el avea o camera si unde se ducea, conform sarcinii primite, in orele ei libere, s-au stabilit intre ei "relatii stranse" si au hotarat sa se casatoreasca. "Cu aprobarea cui?", este intrebarea anchetatorului, nepotrivita intr-o lume normala, cu referire la casatorie. Nu au avut aprobare de casatorie, raspunde Elisabeta Luca. I-a chemat insa "la intrebari" Gheorghe Dimitrov, mirat de grabnica uniune. Conducatorul Cominternului s-a declarat insa de acord.

LITERATURA

Razboiul civil din Spania a avut printre scriitori cronicari si analisti ilustri. George Orwell (foto) - al carui roman "1984" este binecunoscut cititorilor romani - a participat la acel razboi de partea fortelor republicane. Andre Malraux descrie infruntarea in "Speranta". In ceea ce-l priveste pe Ernest Hemingway, experientele razboiului civil l-au condus la scrierea romanului "Pentru cine bat clopotele", transpus cinematografic, cu Ingrid Bergman si Gary Cooper in rolurile principale.

COMISIOANE TOVARASESTI

In ancheta, Elisabeta Luca declara unele dintre "relatiile neprincipiale" avute. Astfel, in 1948 i-a dat lui Vladescu-Racoasa, ministrul Romaniei in URSS, 1.500 de ruble sa le expedieze in trei rate fratelui ei, Sulim Birman, la Cernauti. In decembrie 1949, pe cand se afla la Moscova, la sesiunea Federatiei internationale a femeilor democrate, fiind instiintati mai inainte de ea, au venit la Moscova sa o vada fratii ei care traiau in URSS. Cu acest prilej, cu titlu de imprumut, a luat de la Simion Bughici - in acea vreme ambasador al Romaniei la Moscova - suma de 10.000 de ruble, ce urma sa o ramburseze in bani romanesti in tara. Suma - imensa pentru acea vreme - nu a fost niciodata data inapoi statului roman. In 1950, cu ocazia plecarii la Moscova a lui Alexandru Barladeanu, ministrul Comertului exterior din acea vreme, a trimis, din nou, 1.000 de ruble pe adresa rudelor. In 1951, pe cand se afla in concediu in Uniunea Sovietica, a trimis alte 3.000 de ruble rudelor sale. Interesant este ca nici unul dintre demnitarii care stiau ca incalca legile transferand in mod ilicit sume de bani intr-o tara straina nu o refuza pe sotia preaputernicului Vasile Luca in momentul in care ii fac comisioane.

VA RECOMANDAM SPRE LECTURA

Mihai Retegan, Alesandru Dutu, Razboi politic in blocul comunist: relatii romano-sovietice: documente vol. II, Bucuresti, Editura Tritonic, 2004, 270 pagini. Istoricii Mihai Retegan si Alesandru Dutu s-au remarcat in ultima perioada prin publicarea unor editii de documente privind regimul comunist din Romania, pornind de la instaurarea lui si pana la caderea "lagarului socialist" in decembrie 1989. Va recoman-dam spre lectura volumul al doilea din lucrarea "Razboi politic in blocul comunist: relatii romano-sovietice", care continua prezentarea unor documente privind evolutia relatiilor Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu alte state membre ale sistemului impus de aceasta dupa 1945. Spre deosebire de primul volum, in lucrarea de fata sunt incluse, pe langa documentele existente in Arhivele Nationale, si materiale din Arhivele Militare Romane. Perioada cercetata de cei doi istorici se situeaza intre 1962 si 1971. Din stenogramele Biroului Politic al Partidului Comunist incluse in aceasta carte veti afla modalitatea in care Gheorghe Gheorghiu-Dej a cautat intre 1962 si 1964 sa respinga pretentiile Moscovei de a-si extinde controlul asupra economiei romanesti. Din aceleasi stenograme reiese ca Ceausescu a continuat politica predecesorului sau.

SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 52

Comunistii cominternisti, in fata instantei de judecata. Procesul Anei Pauker si al altor optsprezece comunisti, programat sa aiba loc in Bucuresti, a fost mutat la Craiova din motive de "siguranta nationala". Desi procesul s-a bucurat de o propaganda intensa care cerea clementa, acuzatilor li s-a aplicat pedeapsa maxima. Sentinta previzibila in cazul comunistilor judecati la Craiova. Cu toate ca pledoaria apararii a fost "splendida", condamnarea arestatilor a insumat trei secole de detentie.