Incalceala istoriei

In rastimpul istoriei comunismului, cronica evenimentelor parcurse a primit diverse interpretari, in functie de modificarile ideologiei. Aceasta tehnica de manipulare va purta in cursurile metodicii de predare a istoriei, in scolile din intregul lagar socialist, denumirea oficiala de "respectarea principiului partinitatii". Conform acestuia, istoria nationala se scrie in concordanta cu directivele partidului. I se subsumau cerinte precum: prezentarea evenimentelor istorice ca efecte ale "luptei de clasa"; accentuarea rolului claselor exploatate in progresul social; sublinierea valentelor pozitive ale prieteniei dintre popoare (in raporturile istorice dintre majoritatea etnica si minoritatile nationale trebuia prezentata doar lupta comuna impotriva exploatatorilor). Alte distorsiuni si omisiuni vor contribui la falsificarea istoriei, creat fiind astfel un "dublu" al realitatilor sale.

O tema asupra careia se zaboveste putin in demontarea mecanismelor de functionare ale trecutului regim este cea a modificarilor produse in memoria sociala datorita acestei rescrieri a istoriei. Cum au devenit, bunaoara, evenimentele de la 23 august 1944 o revolutie nationala antifascista si antiimperialista a poporului roman, condus de partid, cand numarul comunistilor aflati in libertate, care aflasera dinainte despre arestarea Antonestilor, nu depasea degetele unei maini? Si mai ales cum a fost sters "amanuntul" prezentei trupelor sovietice din Romania si ca armate de ocupatie, si ca "armate eliberatoare"?

Inca inainte de a ramane pe scena politica a tarii un singur partid, in 1947, a aparut manualul de "Istoria Romaniei", in fruntea autorilor sai fiind Roller. Reputatia de "geniu al istoriei" construita in cateva luni fostului ilegalist fara nici o specializare in domeniul istoriei, dupa tehnicile de influenta in "fabricarea prestigiului" poate fi, la randu-i, o tema de cercetare. Mai ales ca respectivele practici sunt eficient intrebuintate si in zilele noastre. In 1948 profesorii de istorie din toate scolile Romaniei afla ca in predarea disciplinei sunt obligati sa respecte principiile didactice anterior enuntate. Astfel ca toti scolarizatii din 1948 si pana la caderea regimului comunist vor invata o istorie a lui 23 august 1944 fara legatura cu evenimentele reale.

O istorie a acestor falsificari poate fi insa chiar mai interesanta decat rezultatele ei. In ea au intervenit inca mai mult decat istoricii de meserie, scriitorii si cineastii care, prin talent, intuitie si prin forta imaginii artistice, au creat multimii reprezentari mai credibile si mai durabile decat lectiile de istorie din scoala. Faptul poate fi explicat si dovedit prin datele psihologice referitoare la procesul memoriei: mesajele vizuale sunt prelucrate de ambele emisfere cerebrale, spre deosebire de cele provenite din celelalte simturi stocate in zone mai restranse.

Nu intamplator in lotul primilor studenti romani trimisi la Moscova, mai mult de jumatate sunt cei destinati pregatirii in domeniul cinematografiei. Produsele lor vor fi curand raspandite de "caravanele cinematografice". De pe cearseaful alb, atarnat de peretele scolii primare satesti, oamenii din toate catunele tarii "au aflat" si istoria "partinica" a lui 23 august 1944.

Unul dintre autorii miracolului, scriitorul scenarist Titus Popovici, a povestit dupa 1990, cu cinismul breslelor consacrate politicului, cum a savarsit incalceala istoriei in cazul lui 23 august prin scoaterea sovieticilor din campul evenimentelor.

In perioada schismei tito-staliniste, la un Congres al Ligii Comunistilor, iugoslavii afirmasera ca revolutii socialiste propriu-zise avusesera loc doar in China, Rusia si Iugoslavia. In toate celelalte tari din lagar, regimul comunist fusese instaurat de catre Armata Sovietica, ca armata de ocupatie. O afirmatie reala, dar suparatoare pentru liderii de la Bucuresti. "Atunci i-am propus prietenului meu Francisc Munteanu" - marturiseste scriitorul Titus Popovici - cu care ne aflam din nou intr-una din perioadele noastre de neagra mizerie - "sa ardem la repezeala un scenariu de film-doua, fabricand primii o spectaculoasa rezistenta armata antifascista, pana nu le trece altora ideea prin cap ori nu se da "comanda sociala" in acest sens. "Venirea in intampinare" este totdeauna privita ca o dovada de atasament. "Mizeria neagra" a numitilor este, desigur, discutabila in raport cu orice context. Rezultatul ei a fost insa tipic, dupa cum ne lamureste scenaristul: "Asa s-au nascut filmele «Valurile Dunarii» care datorita talentului lui Liviu Ciulei a luat un mare premiu la Karlovy-Vary si «Furtuna» unde inventasem o viguroasa alianta a militarilor cu comunistii in Aradul ocupat timp de o saptamana de unguri in septembrie 1944. In virtutea secularei prietenii romano-maghiare, in film ii facusem nemti".

In perioadele de alta "mizerie" (a se intelege unele dubii legate de beneficiile in distribuirea premiilor, onorariilor banesti si delegatilor peste hotare), Titus Popovici a scris si scenariile pentru filmele "Dacii", "Columna" si "Mihai Viteazul". Imaginile acestora s-au intiparit atat de profund in mintile spectatorilor, incat si astazi unii refuza adevarul despre acele evenimente si personaje din istoria Romaniei, preferand "patrioticele" lor incalceli.