In marile orase, fortele guvernamentale s-au bazat in campania electorala mai ales pe sindicalistii organizati in Confederatia Generala a Muncii. Scosi din productie, au fost transformati in "agenti electorali". Printre putinele marturii scrise despre acea atmosfera se numara cea a PNT-istului Victor Raducan, publicata in 1992.

Politica si gloante

Memorialistica despre campania electorala din 1946 este destul de saraca. In general, national-taranistii si liberalii participanti la alegerile din 1946, care au supravietuit comunismului, au scris despre falsificarea scrutinului. Insa despre campania electorala putine marturii. Printre acestea este si interviul realizat in 1992 de scriitorul Mihai Radulescu cu Victor Raducan, membru in organizatia de tineret a PNT in 1946. Acest interviu se regaseste in agenda lucrarii lui Mihai Radulescu, "Tragedia lui Lucretiu Patrascanu: convorbiri cu omul politic Corneliu Coposu", aparuta la Editura Ramida. Subtitlurile ne apartin.

TARANISTII IN CAMPANIE. "In 1946, spune Victor Raducan, faceam parte din organizatia de tineret a Partidului National Taranesc din comuna Voievodul Mihai, asa cum se numea atunci actualul cartier Crangasi - Giulesti din Bucuresti. In organizatia de tineret am primit si o raspundere: eram sef in comuna. Activam si in organizatia muncitoreasca de la Atelierele CFR Grivita, sectia a III-a - Cazangerie.

A venit campania electorala din 1946. Formasem o puternica organizatie de tineret in cartierul meu. Aveam in jur de 500-600 de tineri in circumscriptie, de la Podul Grant, cartierul Crangasi pana la capatul tramvaielor 11 si 2, la Giulesti-Sarbi. Campania se ducea greu, nu aveam libertatea s-o facem. La data de 30 septembrie 1946, am hotarat cu comitetul meu sa difuzam manifeste si sa incepem campania electorala. Ne era foarte dificil sa tiparim manifeste. Le difuzam pe furis. Comunistii erau cu ochii pe noi. Insusi domnul Maniu ne daduse dispozitie: «Nu riscati, pentru ca riscati sa va pierdeti viata». Asa si era. Dovada sta ceea ce mi s-a intamplat mie. In seara aceleiasi zile, am inceput sa lipim manifestele, pe la orele 18, de la Podul Grant, pe Soseaua Giulesti inainte. Eram urmariti. Aproape in dreptul strazii unde locuiam, peste vreo doua-trei ore - cand incepuse sa se intunece, dar nu de tot - , m-am oprit in fata unui gard foarte frumos, nou. Proprietarul era penetist. Vorbisem cu el inainte. Ii cerusem asentimentul. Dupa cum stabiliseram, am scris personal cu vopsea: «Regele, Patria, Biserica Maniu le va ap». Voiam sa scriu: «apara». In momentul acela am fost secerat de gloante. N-am vazut cine a tras, pentru ca eram cu spatele la strada. Dar doi prieteni ai mei au vazut un jeep sovietic din care au coborat trei insi. I-au recunoscut: era unul Gica Barjac si unul Ion Vartic. Faceau parte din garda personala a lui Gheorghiu-Dej. Lucrau la Grivita. Deci ma cunosteau din Ateliere. Acestia, demult, cand au constatat ca nu ma puteau capta, ca nu voiam sa-mi reneg credinta, mi-au spus: «Tu n-o sa mai traiesti!». Stiau limpede de pe atunci ca urmareau sa ma distruga. Au gasit acel prilej. Erau scosi din productie. Toate elementele acestea de baza erau scutite de munca. De indata ce s-au format sindicatele, ii scosesera pe toti din productie. Conducerea sindicatelor era compusa din elemente neproductive.

Sigur, cand m-au amenintat, n-am luat asta in considerare. Poate ca m-a impiedicat elanul tineresc. Abia venisem din razboi: viata n-avea importanta pentru mine. Ma angrenasem in aceasta lupta impotriva comunismului si socoteam ca nimic nu era prea mult pentru idealul meu. Cand am cazut, sincer sa va spun, n-am simtit durere. Am simtit un regret parca, fiindca n-am terminat ce aveam de scris acolo. Mai departe nu stiu ce s-a petrecut."

DIN GIULESTI LA SPITAL. "M-am trezit, dupa vreo 10-12 ore, la postul de jandarmi. Zaceam intr-o sala, pe ciment. Durerile ma faceau sa gem. Nu venea nimeni sa-mi dea vreun ajutor. Au sosit acei doi tineri care fusesera cu mine. Mi-au spus ca ei ma luasera-n spinare, cum eram - cu sangele suvoi - si ma adusesera la postul de jandarmi. Constatand ca nimeni nu miscase un deget in favoarea mea, au insistat sa fie chemata o masina a Salvarii. Au vociferat, au amenintat sa strige trecatorii de pe strada, sa le dezvaluie adevarul. In cele din urma, a venit Salvarea si m-a dus la Spitalul Witting, al Cailor Ferate."

FARA TRATAMENT. "S-a constatat ca fusesem lovit de trei gloante. Mi-a fost extras acela din omoplatul drept, aflat mai la suprafata. Mai existau doua: unul in coloana vertebrala si altul in bazin. In legatura cu acestea, mi s-a comunicat ca nu puteau fi scoase (posibilitatile tehnicii medicale de atunci nu reuseau sa se confrunte cu o operatie atat de fina). Pe de alta parte, pierderea sangelui timp de 10-12 ore ma facea inapt de o operatie de o astfel de anvergura. Dar a venit un grup de comunisti de la Grivita, altii decat insii care ma impuscasera, care a cerut medicilor sa ma externeze de indata.

In situatia in care ma aflam, am fost nevoit sa ma duc acasa. Va imaginati cu ce dureri. Dar acestea nu mai contau. Partidul National Taranesc avea posibilitati foarte restranse de a ma ajuta, pentru ca incepuse prigoana membrilor nostri si fiecare dintre ei isi risca libertatea, care, de altfel, arata a nu mai fi. Am stat astfel pana la 15 ianuarie 1947, cinci luni de la agresiune. Abia atunci mi s-a ingaduit o internare, nu mai lunga decat trei zile. Gloantele nu mai puteau fi scoase, le am si acum in mine. Singura sansa de tratament mi-a dat-o PNT-ul, cu toate greutatile intampinate."

DEMOCRATI SI FASCISTI

Deoarece din cauza cenzurii national-taranistii nu puteau "exagera" cu criticile la adresa PCR, si-au indreptat tirul ironiilor spre necomunistii din arcul guvernamental Gheorghe Tatarescu si Anton Alexandrescu. Pe acesta din urma, ziarul de partid al PNT, Dreptatea, il aprecia ca fiind incompetent, un marunt functionar de banca, care nu putea conduce un birou, mai ales o tara. Mai mult, ca si in zilele noastre, in campanie taranistii au "scos" si "documente senzationale" despre Alexandrescu, conform carora fusese agent de Siguranta in timpul lui Antonescu si colaborator al hitleristilor. Despre Tatarescu, national-taranistii "l-au lasat sa vorbeasca" pe Lucretiu Patrascanu, cu citate din cartea "Sub trei dictaturi", aparuta in 1945. Patrascanu il acuza acolo pe fostul prim-ministru liberal ca in perioada guvernarii sale suspendase toate publicatiile PCdR, in timp ce aproba "pe banda" ziare de dreapta si extrema dreapta.

INVITATIE LA O LANSARE DE CARTE

Lavinia Betea, Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2006 Vineri, 16 iunie 2006, in cadrul Targului de Carte Bookfest 2006 de la Complexul Romexpo va avea loc lansarea cartii "Lucretiu Patrascanu. Moartea unui lider comunist", editia a II-a, scrisa de psiho-sociologul Lavinia Betea (conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti). Evenimentul se va desfasura in "Studioul de carte Realitatea TV", la ora 14:00. Lucrarea va fi prezentata de Nadia Marcu (fiica lui Petre Pandrea si nepoata lui Lucretiu Patrascanu), Daniel Barbu (profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti) si Doina Jela (editor la "Curtea Veche"). In Introducerea lucrarii, doamna Lavinia Betea spune: "Deschiderea imenselor arhive ale istoriei supra-birocratizatului regim comunist pune in fata cercetatorului din oricare disciplina a stiintelor socio-umane noi teme de reflectie".

CITITI SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 136

Prima campanie electorala a PCR. Dornici sa acapareze puterea, comunistii si aliatii lor din Blocul Partidelor Democratice au inceput campania electorala cu o luna inaintea promulgarii noii Legi electorale (15 iulie 1946). Ziaristii "Scinteii", biografi oficiali ai liderilor PCR. Blocul Partidelor Democratice a "aruncat pe piata" electorala din vara lui ’46 figurile proeminente din partidele fondatoare ale formatiunii. Primau insa candidatii comunisti.