Ca intr-un joc de domino, lovirea "piesei" Foris a antrenat caderea unor membri de familie si a putinilor colaboratori. Mama "tradatorului" si Remus Kofler au platit cu viata. Victoria Sarbu, colaboratoarea, "tovarasa de viata" si mama copilului sau, a ispasit cinci ani de inchisoare, la capatul carora aproape isi pierduse mintile.

Victime colaterale

Soarta apropiatilor lui Stefan Foris a fost, de asemenea, tragica. Atat colaboratorii din plan politic, cat si familia au suportat consecinte pentru "vina" de a se fi aflat candva in preajma "tradatorului". Din cauza firii retrase, prea putin inclinate spre actiune, Foris a intrat rand pe rand in conflict cu mai toti membrii conducerii partidului din ultimii ani de ilegalitate.

OAMENII LUI FORIS. Spre finalul razboiului, Secretariatul era format din Victoria Sarbu - tehnica si "tovarasa de viata" a secretarului general, si din Remus Koffler - ultimii fideli. In perioada 1944-1946, situatia celor doi a fost ambigua. Foris disparuse "intr-o directie necunoscuta", iar Victoria Sarbu avea la randul ei o "situatie neclarificata" in partid. Nici Kofler nu stia ce avea sa-i rezerve viitorul. Pentru ei, deznodamantul avea sa vina mai tarziu. Impreuna cu Nicolae Petrea si Constantin Carp - tineri numiti in Comitetul Central de Foris, dupa ce se certase cu Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet si Grigore Raceanu - au fost arestati si anchetati in "procesul Patrascanu". Din declaratiile date in ancheta se pot afla multe amanunte despre acea perioada din istoria Partidului Comunist, dar si traseele neobisnuite de viata ale protagonistilor acestei istorii.

MAMA. Daca personajele amintite avusesera tangenta cu viata partidului, mama lui Foris a platit doar pentru vina de a fi pus intrebari in legatura cu disparitia fiului ei. Deranjati de insistente, "tovarasii" au luat decizia sa fie trimisa in secret la Oradea. Interogand martorii, comisia din 1968 a deslusit ce se intamplase de fapt. Fusese dusa la Oradea, la indicatia lui Teohari Georgescu si a lui Gavrila Birtas - secretarul Regiunii de partid din Oradea, "intrucat femeia se ducea pe la diferiti tovarasi din conducere si pe la unele ambasade, cerand eliberarea fiului ei", dupa cum scria in raportul final al comisiei. O vreme a fost tinuta ascunsa in locuinta unui membru de partid din Baile Felix. Dupa debutul sezonului turistic, cei de la Regionala de partid s-au temut ca secretul detinerii mamei lui Foris nu mai poate fi tinut si ca exista riscul sa afle cineva de existenta ei in statiune. Din acest motiv a fost mutata din nou la Oradea, in locuinta lui Fogel Adolf, activist in colectivul de cadre al Regionalei PCR Oradea si a sotiei sale, Sarolta, de asemenea membra de partid. In respectivul imobil se putea asigura "izolarea ei completa", scrie mai departe raportul. Sotii Fogel primisera misiunea de a avea grija ca batrana sa nu ia contact cu alte persoane. "Sotii Fogel au spus ca mama lui Foris era batrana (peste 70 de ani), suferinda de inima, nu prea manca si postea des. (...) Spre sfarsitul primaverii sau inceputul verii lui 1947, batrana a decedat in casa lui Fogel, este concluzia din 1968. Sotia lui Fogel declara ca intr-o zi cand a intrat in camera la batrana, a gasit-o moarta." Gazdele au anuntat conducerea locala a partiului. "Au hotarat cum sa procedeze la disparitia cadavrului, fara a ramane nici o urma. In acest scop au decis sa-l arunce in raul Crisul Repede." Motivatia unui atat de neobisnuit procedeu era ca o inmormantare intr-un cimitir nu ar fi fost posibila fara a se crea pericolul dezvaluirii identitatii femeii. "In seara zilei cand a decedat, au luat cadavrul fara nici un fel de imbracaminte, invelit intr-o patura si cu un autoturism l-au transportat la Cris in locul numit Silvas si l-au aruncat in apa, cu un pietroi legat de gat. Familia Fogel a distrus prin ardere toate lucrurile personale apartinand batranei." De ce era mai putin "batatoare la ochi" aruncarea unui cadavru in apele Crisului la miez de noapte? De ce nu au scapat de el ingropandu-l pur si simplu in alt loc decat cimitirul? Aceste intrebari nu i-au preocupat pe anchetatorii din 1968. Atunci s-a stabilit "in urma cercetarilor" ca mama lui Foris a murit la Oradea, iar cadavrul ei fiind aruncat in Crisul Repede, sugerandu-se, oarecum, ca ar fi fost impinsa in apa de vie, cu piatra legata de gat. Aceasta concluzie a ramas valabila si astazi.

"TOVARASA" LUI FORIS. Dupa disparitia definitiva a lui Stefan Foris in iunie 1946, Victoria Sarbu a facut nenumarate incercari de a-i da de urma. S-a adresat prima data lui Gheorghe Pintilie, cel care "il rapise" si care ulterior avea sa coordoneze si asasinatul. Acesta a "sfatuit-o" sa reclame disparitia la politie si chiar sa dea un anunt in ziar. "Cand m-am dus a doua oara la Pantiusa, el mi-a spus ca tot ce povestesc eu este barba, ca Foris a fugit si eu l-am ajutat sa fuga si vin aici pentru mascarea acestui fapt. Revoltata, am cerut atunci sa vorbesc cu tovarasa Ana. Am fost la tovarasa Ana, m-am intalnit cu tov. Bodnaras, care m-a trimis sa-l caut vizavi la sovietici pe Foris. S-au petrecut o serie intreaga de lucruri - drumurile mele de la sediu (partidului - n.n.) la Legatia Sovietica, o serie de scrisori prin care am ajuns la tov. Luca si acesta m-a anuntat ca Foris este tradator." In peregrinarile ei de la un lider al partidului la altul, Victoria Sarbu a ajuns si la Gheorghiu-Dej. Ii adresase o scrisoare, iar dupa o vreme a venit dupa raspuns. In timp ce astepta la usa, "deodata a aparut tov. Gheorghiu-Dej si a strigat la mine cum indrazniti sa scrieti, cine v-a dat voie sa scrieti, te-ai agatat de gatul unui criminal si mergi cu el in prapastie", a povestit ea ulterior episodul. Tot ce a reusit sa afle despre detentia lui Foris a fost ca la un moment dat facuse greva foamei, moment in care si-a scris testamentul. Dupa o vreme de zadarnice incercari, Victoria Sarbu a abandonat. La sfarsitul lui aprilie 1945 nascuse o fetita. Pentru a se putea intretine pe ea si copilul, s-a angajat curier la o societate forestiera. La finele lui 1949 avea sa fie, la randul ei, arestata.

IMPLICAREA UNIUNII SOVIETICE

In indepartarea lui Foris de la conducerea partidului, in rapirea, sechestrarea si suprimarea sa URSS-ul nu a avut o contributie directa. Desi Bodnaras i-a prezentat destituirea ca pe o dorinta a Moscovei si pe sine ca un transmitator al respectivei dorinte, realitatea era ca sovieticii nu prea aveau habar de ce se intampla in Romania inainte de 23 august. Ba chiar exista teama ca sovieticii nu aveau cum sa fie prea incantati de indepartarea din fruntea partidului a unui om desemnat de ei in aceasta functie. Din cate au declarat ulterior cei implicati, mutarile succesive dintr-o locuinta in alta in intervalul 1944-1946 s-au facut si din teama ca prizonierul sa nu fie detectat de Comisia Aliata de Control. Nici unuia dintre liderii comunisti romani nu i-ar fi convenit amanuntite cercetari asupra activitatii lor din vremea razboiului. Cand s-a pus problema suprimarii, singura Ana Pauker a fost de parere sa fie intrebata si Moscova. "Ce rost are?", i s-a raspuns, si chestiunea a ramas astfel in sarcina conducerii de la Bucuresti. Chiar daca implicarea sovietica efectiva nu a existat, modelul suprimarii "tradatorilor" sau a adversarilor incomozi fusese aplicat in URSS de nenumarate ori.