Monopolul sindicatelor

Tactica "apararii drepturilor"

Una dintre cele mai abile metode de ascensiune politica a comunistilor a fost infiltrarea in sindicate. Prin promisiuni populiste si alte feluri de manipulare, PCR si-a creat un lot masiv de "manifestanti". Acestia puteau fi mobilizati in orice moment ca sa protesteze si sa sustina ceea ce li se cerea.

Dupa 23 august 1944, Partidul Comunist a fost cea mai dinamica organizatie politica. Cu toate ca timp de 20 de ani functionase in ilegalitate, membrii sai, atatia cati erau, s-au plasat inaintea adversarilor in procesul de reorganizare. Daca PNT si PNL si-au regrupat mai intai structurile locale, desfiintate in februarie 1938, comunistii, prin sistemul strict ierarhic riguros si disciplinat al "centralismului democratic", au trecut imediat la actiune generalizata.

Deoarece lupta politica se ducea in principal in orase, si in primul rand in Bucuresti, comunistii au luat masuri pentru "controlul strazii" in aceste zone. In conformitate cu ideologia marxist-leninista, in statul comunist puterea urma sa apartina proletariatului, deci muncitorilor din fabrici. Organizarea autonoma a acestora fusese stopata de regimul lui Carol al II-lea, care a infiintat bresle controlate de stat dupa modelul lui Mussolini. Dupa venirea la conducerea Romaniei a lui Ion Antonescu, muncitorii au fost din nou privati de posibilitatea de a se organiza. Legile de razboi interziceau orice forma de protest fata de guvern. Astfel ca dupa 23 august terenul sindicalismului era oarecum liber.

REINFIINTAREA SINDICATELOR. In perioada interbelica, organizatia clandestina a Partidului Comunist nu a avut o relatie stransa cu sindicatele. Acestea erau controlate in majoritate de Partidul Social-Democrat (PSDR). In conformitate cu dispozitiile Cominternului , PCdR i-a denuntat in mai multe randuri pe social-democrati ca "social-fascisti", pierzand contactul cu sindicatele acestora. Astfel ca un numar mic de sindicate a fost controlat de comunisti si organizat in structura denumita Sindicatele Unitare.

Dupa 23 august, PCR s-a grabit sa abandoneze aceasta "traditie". In conformitate cu dispozitiile Moscovei, a initiat reinfiintarea organizatiilor profesionale ale muncitorilor. La inceputul lunii septembrie 1944 a fost creata de PCR Comisia de organizare a Unificarii Sindicale. In fiecare intreprindere, muncitorii aveau dreptul sa-si constituie independent un sindicat, care apoi se afilia la Sindicatele Unite. Aceste sindicate au aparut imediat dupa "chemarea" lansata de Partidul Comunist. Cei care le-au fondat au fost membrii "comitetelor de fabrica", structuri aparute in primele zile dupa 23 august, de asemenea la indemnul comunistilor.

Controlul PCR asupra sindicatelor nu era direct, ca si in cazul controlului asupra "organizatiilor democratice cetatenesti". Portdrapelul unificarii organizatiilor muncitoresti a fost Frontul National-Democrat (FND), organizatie aparuta la 12 octombrie 1944 prin asocierea PCR, PSD, Frontului Plugarilor, Uniunii Patriotilor si Sindicatelor Unite. Practic, chiar sindicatele faceau parte din FND, sustinand cu toate fortele politica acestuia.

ARMA FND. Incepand din luna octombrie 1944, Sindicatele Unite au primit dispozitii din partea conducerii FND, controlata de comunisti, sa organizeze miscari de protest fata de guvern. Membrii "comitetelor de fabrica" au trecut la organizarea sindicalistilor pentru aceste actiuni din toate punctele de vedere. Au fost stranse cotizatii pentru achizitionare de materie prima pentru pancarte si afise. Unii muncitori au fost scosi de la sectoarele lor de lucru si au realizat in timpul programului aceste materiale de propaganda. Patronii erau intr-o situatie destul de dificila, deoarece, daca se opuneau deschis acestor practici, erau acuzati de sefii "comitetelor de fabrica" de "fascism".

Unii muncitori au inceput sa fie iritati de folosirea lor in scopul atingerii obiectivelor FND. Majoritatea se temea in mod real de efectele implicarii in politica dupa alte experimente. Mai ales in domeniul transporturilor, sindicalistii trecusera de la o ideologie la alta pe pielea lor. Initial avusesera simpatii comuniste, insa dupa 1936 s-au inscris masiv in Corpul Muncitoresc Legionar (CML), o data cu ridicarea organizatiei conduse de Corneliu Zelea Codreanu. In perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941 unii membri ai CML furnizasera cadre pentru Politia Legionara. Au urmat represalii, deoarece regimul lui Ion Antonescu ii urmarea pe muncitorii implicati in politica. In consecinta, muncitorii devenisera mai precauti, desi li se promitea de catre comunisti fondarea unui stat al proletarilor. In unele intreprinderi au avut loc conflicte intre membrii "comitetelor de fabrica" si sindicalisti. Acestia din urma au incercat sa-i schimbe pe "agentii FND-ului", care au reactionat cu brutalitate. Pentru a face presiuni, reprezentantii "comitetelor de fabrica" contestati au adus muncitori din alte intreprinderi, ca sa "modereze" conflictul. Astfel ca incercarile inlocuirii activistilor FND nu au dat roade. Mai mult, chiar presiunile si sicanele s-au extins asupra muncitorilor care nu doreau sa se inscrie in Sindicatele Unite.

CONSTRANGERI. Sindicatele Unite au ajuns sa controleze pana la sfarsitul anului 1944 aproape in totalitate organizatiile muncitorilor. Ca structura a FND, promovau "democratizarea" societatii postbelice. Insa in realitate activau dupa principiul "cine nu este cu noi este impotriva noastra". De oricate ori intalneau refuzul muncitorilor de a adera la Sindicatele Unitare, conducatorii "comitetelor de fabrica" acuzau ca sunt in fata unui "cuib legionar" care, sustineau ei, trebuia distrus. Avand in vedere ca inca din septembrie 1944 functiona legea epurarii administratiei, asemenea acuzatie atragea grave si neplacute consecinte. Simultan, liderii "comitetelor de fabrica" practicau si anumite constrangeri economice. Fiind perioada de razboi si de iarna, Sindicatele Unite distribuiau membrilor ajutoare in alimente si in bani. Insa cei care nu erau inscrisi in sindicat sau care nu participau la manifestatiile FND erau "taiati" de pe listele respective, fiind dispensati de un ajutor insemnat.

CONFEDERATIA GENERALA A MUNCII

Procesul de consolidare al Sindicatelor Unite s-a desfasurat paralel cu eforturile comunistilor, prin FND, de a controla guvernul. Manifestatiile muncitoresti pro-FND erau prezentate ca "dorinta maselor" de a avea in fruntea tarii un guvern "cu adevarat democratic". In perioada 22-30 ianuarie 1945, la Bucuresti, a fost convocat Congresul general al Sindicatelor Unite. La lucrari au luat cuvantul principalii lideri ai FND: Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lothar Radaceanu, Petru Groza etc. In ultima zi a lucrarilor s-a constituit Confederatia Generala a Muncii, in fruntea careia a fost plasat Gheorghe Apostol. Imediat dupa Congres, Frontul National Democrat a inceput organizarea unor "mari manifestatii populare", furnizoare de manifestanti fiind evident Sindicatele Unite.

NATIONAL-TARANISTII, IN CONTRATIMP

Dupa razboiul din Est, care a adus numai necazuri, comunistii au stiut, fara indoiala, sa se organizeze cel mai abil. N-au asteptat sa se sfarseasca conflagratia si au incercat sa castige orice atu care le putea facilita preluarea puterii. Iuliu Maniu si apropiatii sai au asistat nepasatori la miscarea de organizare a sindicatelor de catre comunisti. In primele luni dupa 23 august, liderul PNT a convocat cateva intruniri in cartierele muncitoresti. Mesajul sau nu a fost seductiv comparativ cu promisiunile comunistilor. Discursurile taranistilor erau intesate de clisee istorice, referitoare la eforturile pe care PNT le-a depus pentru imbunatatirea situatiei muncitorilor in perioada interbelica. Ori, prezentul parea sa indreptateasca alte asteptari si aspiratii.

MAINE, EPISODUL 94

Lozinci si promisiuni de reforma agrara. Dupa 23 august 1944 nu numai muncitorii au fost tinta promisiunilor PCR. Activistii sai au cutreierat satele, lansand "cruciada impotriva mosierilor", prin incurajarea taranilor sa ocupe terenurile mai mari de 50 ha. Discreditarea adversarilor. Dupa intrarea trupelor sovietice in tara, PCR a declansat o campanie furibunda de "vanatoare de fascisti". Cu argumentul ca apara valorile democratice postbelice, comunistii au fabricat colaborari cu regimurile dictatoriale pentru oponenti.