Moscova sau Londra?

Curiozitatea cercetatorului care patrunde in Arhivele MAE e bulversata de saracia documentelor din 1944-1946. Corespondenta dintre diplomatii romani de la Moscova si "centrala" din Bucuresti se rezuma la cateva sute de pagini anoste. Cererile si aprobarile de concedii sunt grosul continuturilor ei. Unicul fapt remarcabil este consemnarea intarzierii platii salariilor, curierul care-i transporta cu trenul din tara fiind victima unui furt. Pe teritoriul sovietic, deducem tocmai din elipsa altei referinte.

Printre dificultatile mari ale guvernului Groza a fost si "democratizarea" diplomatiei.
Aceasta si pentru ca dintotdeauna diplomatia a fost un domeniu al competentelor si subtilitatii strategice si discursive; inteligenta si celelalte calitati native ale diplomatilor fiind dublate de o solida cultura generala, politica si cunoasterea de limbi straine. Cateva opinii despre diplomatie si diplomati ar fi utile, poate, in reprezentarea diferentei dintre "trebuinte" si realitatile romanesti de dupa razboi, cand corpul diplomatic invinuit de a fi facut politica "distrugerii tarii" se dorea a fi "epurat". Anticul Varo considera, bunaoara, ca diplomatii sunt "suma inteligentelor" si "elita valorilor" unui stat. Imperiul Britanic s-a format si a supravietuit atatia ani "pentru ca a avut diplomatii si a practicat diplomatia impusa de epoca respectiva", aprecia istoricul Guggenheim.

Ca-n toate celelalte ministere si compartimente decizionale ale tarii, la Externe incepusera "epurarile" succedate implicit de numirile unor oameni ai "vremurilor noi". De unde insa atatia romani potriviti tiparului acestei elite si totodata cu trecut de antinazisti? Dupa ramanerea in strainatate a fostului ministru de Externe, Constantin Visoianu (1944-1945), si a altor diplomati care contribuisera la caderea guvernului Antonescu, "disidentul" liberal Tatarescu a fost o prima solutie temporara (1945-1947) de impacare a intereselor unui guvern prosovietic cu standardele diplomatiei.

"In penuria generala de comunisti ilegalisti si simpatizanti dovediti ai lor, diplomatia cu pretentiile sale speciale de "calificare", pe de-o parte, presiunile momentului de incheiere a pacii si sustinerea, in calitate de tara invinsa in razboi, a intereselor nationale, pe de alta parte, s-a dovedit o zona minata si pentru aceia gasiti "demni de incredere". Daca intre Paris, Londra sau Moscova locul cel mai greu de "acoperit" in acea vreme parea capitala sovietica, evolutia relatiilor dintre fostii aliati si "razboiul rece" va fi fatala unora dintre trimisii romani in capitalele "lumii libere".

La Moscova, ambasador al Romaniei fusese numit profesorul Iorgu Iordan. Dupa amintirile poetului Mihai Beniuc, consilier cultural al ambasadei, garnitura de diplomati ai viitoarelor state comuniste trimisa la Moscova poate fi numita "dinastia profesorilor". Iorgu Iordan era lingvist, succesorul sau Vladescu-Racoasa a fost, de asemenea, universitar, Szekfu, amabasadorul Ungariei, si Horak, ambasadorul Cehoslovaciei, erau istorici de bun renume. "Fireste, admite Beniuc, cu timpul, dinastia profesorilor s-a retras si au venit, ca sa zicem asa, oameni de meserie, pentru ca diplomatia cere totusi o pregatire deosebita." Constient ca el si toti ceilalti "tovarasi diplomati" trimisi la Moscova nu aveau vreo pregatire in domeniu, fusese adoptata - strategic, dar neprofesionist - conduita reducerii "la maximum a intalnirilor cu oamenii pentru stabilirea de relatii". Beniuc s-a ocupat, in principal, cu invatarea limbii ruse si cunoasterea cercurilor si institutiilor culturale sovietice. Nu degeaba, la rechemarea in tara (in 1947, prin inlocuirea in functie cu ginerele noului ministru de Externe, Ana Pauker), Beniuc va fi unul dintre pivotii sistemului de control si gestiune a Uniunii Scriitorilor, constituita dupa modelul celei sovietice.

Cu insusirea limbii internationale a proletarilor petreceau mare parte din vreme si noii diplomati din spatiul occidental, dupa cum reiese din memoriile ilegalistului clujean Egon Balas, fost consilier la Londra. Ambasadorul Franasovici decisese sa nu mai revina in tara, la fel unul dintre consilieri, Barbu Zevedei, fost asistent al lui Lucian Blaga. Mihai Macavei, avocatul bogat care in anii ’20 isi impartise pamantul taranilor si pledase ulterior in procesele comunistilor, din cauza varstei avansate, fusese asezat ca personaj decorativ in fruntea legatiei de la Londra. Conducator efectiv era primul consilier, ziaristul George Macovescu, care in anii razboiului virase din scrisul de dreapta spre jurnalismul de stanga, la final lustruindu-si dosarul prin casatoria cu o comunista evreica.

Dupa declansarea proceselor staliniste postbelice, multi dintre aceia care se bucurasera de a fi fost inclusi in elita diplomatica si trimisi in misiune tocmai in locurile sale de traditie vor fi obligati "sa se recunoasca" spioni ai capitalistilor. Egon Balas va fi arestat in "ancheta Vasile Luca". Colegul sau de legatie, atasatul economic Jac Berman (alt fost ilegalist), impreuna cu consulul Romaniei de la Paris, Herant Torosian (fosta gazda conspirativa a comunistilor), vor fi condamnati in "procesul Patrascanu".

In vreme ce primul esalon al "diplomatilor democrati" la Moscova "se formase" pentru "munci de raspundere", printre trimisii in "lumea putreda" a capitalelor occidentale incepuse, dupa cum se vede, "descompunerea politica si morala".