Ucenicul lui Stalin

Oeroare curenta este atribuirea exclusiva de calitati pozitive ori negative in aprecierea unor personaje istorice sau a semenilor de rand. A fost ori este, se spune, fie om bun, fie cu totul rau. Raufacatorul este reprezentat indeobste ca o bruta, cu inteligenta redusa si orizont limitat de cultura. Dimpotriva, un intelectual de succes este cultivat ca model de cinste si spirit echilibrat. In realitate, haruri innascute precum inteligenta ridicata, curajul si vointa puternica pot servi faptelor bune si deopotriva acelora care produc suferinta si nedreptate.

Pe vremea cand Stalin era la putere, supusii sai il venerau ca pe un zeu. Dupa 1956 a devenit insa o intruchipare a diavolului si sursa a tot ce era criticabil in regimul comunist. A trebuit sa treaca ani buni de la dezmembrarea Uniunii Sovietice - superputerea creata sub domnia lui - , sa se deschida arhivele, iar istoricii sa se detaseze de inhibitiile stereotipurilor si prejudecatilor ca despre personalitatea lui Stalin si reactiile de putere din epoca lui sa se scrie pe temeiul unor aprecieri pertinente. Cert este ca din cele relatate de ultimii sai biografi (Montefiore, Volkogonov, Radzinsky, Marcou), sangerosul "tar rosu" a fost unul dintre cei mai dotati indivizi cu spirit organizatoric, putere de munca, flexibilitate a inteligentei, capacitate de sinteza si abstractizare a gandirii. Citea mult si din diverse domenii, isi construia discursurile in stilul predicilor preotesti si-i folosea pe oameni dupa trebuintele sale.

Pentru aceia care i-au fost contemporani si ucenici in arta puterii, o intalnire cu Stalin era un eveniment capital. L-am cunoscut cu cativa ani inaintea mortii sale pe Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, si i-am pregatit amintirile pentru tipar ("13 ani in anticamera lui Dej", Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000). Din relatarile sale am inteles cat de mult contase "exemplul lui Stalin" chiar pentru obiceiurile de viata cotidiana ale lui Gheorghiu-Dej. Preferinta pentru jocul de biliard, bunaoara, insemnarile facute pe hartiile oficiale cu creionul cu doua capete - rosu si albastru - , plimbarile prin cabinet cand se intretinea cu vizitatorii sai, calatoriile cu trenul special ce-l izolau de restul lumii, repulsia pentru voiajul cu avionul, ciudatenia de a-si petrece cea mai mare parte a timpului liber intr-o casa mica din lemn, obiceiul de a cere sfatul personalului de serviciu si membrilor garzii personale... Toate aceste deprinderi Gheorghiu-Dej si le facuse imitandu-l pe magistrul de la Kremlin.

"Om din popor, pentru popor", Stalin afisa poza simplitatii, stand de vorba in locurile publice cu toti cei care voiau sa i se adreseze. Cateodata prelua singur initiativa de a cobori in multime. O intamplare narata de unul dintre fostii sai soferi este relevanta. Acesta scrie ca la 17 iulie 1945, in timp ce masina il ducea de la Kremlin spre "dacea" sa, Stalin observase ca oamenii asteptau sub ploaie intr-o statie de autobuz. Si-a trimis soferul sa-i pofteasca in limuzina sa, dar a fost refuzat. "Asta pentru ca nu stii sa le vorbesti", si-a certat el soferul, coborand sa-i convinga. In timpul neobisnuitei calatorii, Stalin intrase in vorba cu pasagerii, povestindu-le despre moartea fiului sau, Iacov, in razboi. Incurajata, o adolescenta a deplans moartea tatalui ei. Stalin i-a trimis apoi o uniforma si o geanta de scoala. Astfel de intamplari, raspandite prin viu grai, sporeau legenda mai mult chiar decat propaganda oficiala. Gheorghiu-Dej se va plimba, de asemenea, printre taranii din piata Craiovei, stand cu ei de vorba despre cote si colectivizare. Va iesi la gardul vilei unde-si face concediul, intretinandu-se cu trecatorii care blocheaza spatiul din apropiere, dornici (intr-un timp fara televiziune) de a-l vedea pe reprezentantul puterii mai din aproape.

In mai 1944, secretarul caruia i se inmanau de regula salariile liderului de la Kremlin, nestiind cum sa procedeze cu banii multi ce se adunasera (singura cheltuiala fiind plata cotizatiilor de partid, restul fiind suportate de gospodaria de partid), s-a adresat sefului. Dupa o scurta perioada de gandire, Stalin i-a impartit, cerand sa fie trimisi prietenilor georgieni din copilaria si tineretea sa, insotiti de scurte si calduroase ravase scrise de el insusi. Auzind, desigur, povestea, Gheorghiu-Dej a procedat la fel cu salariile sale.

Stilul si relatiile de conducere si influenta staliniste au fost, de asemenea, copiate la Bucuresti. Deprinderea de a-ti utiliza tovarasii ca si cum ar fi complici, nu colaboratori, practica de a te intalni pe rand si in secret cu ceilalti membri ai Biroului Politic in punerea la cale a eliminarii in trepte a potentialilor rivali sunt cateva dintre metodele de succes. Ca si Stalin, Gheorghiu-Dej a fost extrem de suspicios cu toti aceia care lucrau in mod direct cu el. Isi primeau cu solicitudine vizitatorii, vorbeau putin, preferand formularile scurte, ambigue si sibilice. Nu si-au marturisit nimanui temerile sau bucuriile succeselor. Sensibili la gloata, cand simteau ca suferintele datorate represiunilor si lipsurilor ating cote ingrijoratoare, dadeau vina pe trecut ori pe functionarii corupti, incompetenti sau prea zelosi.
Lectii de neuitat in ucenicia ravnitei puteri...