Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Sanda Stolojan ● Nina Cassian ● Leonard Gavriliu ● Constantin Trandafir
Conversaţie cu Cioran: a luat masa alaltăieri la Gallimard şi a trebuit să facă faţă întrebărilor: ce se petrece în România? Ceauşescu fascinează - se vorbeşte despre el peste tot, lumea vrea să înţeleagă - "să ştii că e foarte grav... nu mă mai pot duce nicăieri, la dineuri, peste tot mi se pun aceleaşi întrebări..." Comentăm apoi evenimentele din Est, marea teamă a francezilor la ideea unificării Germaniei, îngrozitoarea problemă a imigraţiei în Franţa. Cioran îmi povesteşte că Mitterrand l-a contactat anul trecut prin cineva pe care Cioran îl cunoştea bine. Cioran a refuzat să-l vadă pe Mitterrand, şi i-a trimis vorbă prin intermediarul în chestiune să "închidă graniţele Franţei...". Deunăzi, aceeaşi persoană a venit la el: "Mitterrand vrea neapărat să vă vorbească". Răspunsul lui Cioran: "Spuneţi-i că, oricum... e prea târziu!".
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 310-311
Am fost la manifestaţia anticeauşistă din faţa Misiunii Române (al cărei buncăr a stat ermetic şi neluminat tot timpul). În decembrie 1982, notam în caiet ce superbă a fost prima mea călătorie în Statele Unite!
Locuiam la Misiune, în frig, când mă spălam pe cap, ca să mă usuc, deschideam uşa cuptorului şi-mi vâram capul înăuntru ca şi cum aş fi vrut să mă sinucid, asemenea Sylviei Plath... Nu exista decât telefon interior (la care vorbeam cu Margit Marinescu). Când mă chema cineva din oraş, trebuie să mă îmbrac, să ies în stradă, să reintru la Biblioteca Română pentru convorbire. Nu aveam dreptul să primesc pe nimeni. Pe William Jay Smith sau pe Mircea Ionescu îi puteam întâlni tot la Bibliotecă. Orele de revenire seara la domiciliu erau strict limitate. Aproape în fiecare duminică, mă trezeam în următoarele sonorităţi: "Ceauşescu murderer!", "Ceauşescu asasin!". Vedeam de la fereastră circa cinci-şapte persoane cu câte un steag, cu câte o pancartă, ideea generală fiind reunirea familiilor, nu vreo idee amplă, ţinând de ideologie sau de vreo schimbare de sistem...
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 92
Ceea ce o preocupă până la anxietate pe Mihaela acum este ce va "pune pe masă" inspectoarei care o va "cerceta" marţi, în cadrul reciclării pe care o face anul acesta şcolar la Liceul Pedagogic. Un aspect, fie el şi mărunt, al corupţiei în care trăim. Milu, acum mai bine de-o lună, îmi adusese la cunoştinţă chestii şi mai revoltătoare, de la mina de uraniu Crucea, unde s-a "încadrat" (sau a fost "încadrat") pe bază de peşcheş şi unde primea prime, cu condiţia de a le împărţi cu cei care i le acordau. În ziua în care a refuzat să mai facă jocul mafiei, a fost retrogradat şi chiar ameninţat cu bătaia, o bătaie "soră cu moartea". Deocamdată s-a mulţumit să-i devasteze atelierul pe care şi l-a amenajat pe o haldă, la intrarea într-una din galeriile subterane. I-am zis: "Ăia au făcut-o în ideea că pe tine te distrug".
Interesant că bucuria Mihaelei că are în casă un covor persan nou (şi frumos!) îmi dă o satisfacţie deosebită: mă bucur de bucuria ei. O aud discutând la telefon despre covor cu maică-sa, în glasul ei cântă bucuria şi eu însumi mă bucur că am putut-o bucura. Şi lui Marcel îi place covorul.
Iar sunt magazinele goale. Ca să cumpăr 500 g salam a trebuit să umblu mult.
Am ascultat la "Şopârliţa" pe scriitorul basarabean Ion Druţă glăsuind despre "Cum se poate supravieţui prin credinţă". Povesteşte atrăgător, dar sentimentele şi ideile lui mă oripilează.
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 94-95
Tranşăm purcelul. Suntem mai dotaţi decât BIG-ul. Mirică are voie acum să bea şi el, dar nu singur. Şi aşa se petrece un spectacol potatoric. Ca de obicei, recit versuri... Celelalte grupe la CM (...). Le-aş dedica acestor mari echipe o odă mirobolantă: "Să duci trandafirii roşii la tribuna nemuririi...". Muzică lejeră, amestecată: Quinn, Domenico Modugno, Harry Belafonte,Vanghelis, Aura Urziceanu, "Roşu şi Negru" "Partidul meu iubit"... Spre seară, ne liniştim, ascult ceva la Radio, de data asta mă simt jignit şi, ca să-mi treacă, recitesc din proza lui Topârceanu. Am nevoie de umor, al meu, atât cât este el de firav, s-a evaporat...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 233-234
