x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

10 octombrie 1989

0
10 Oct 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Liviu Antonesei ● Stelian Tănase ● Arşavir Acterian



Astă seară, la Europa Liberă s-a transmis apelul! Noroc că m-a sunat cineva şi-am putut asculta emisiunea în reluare, la 22. Fusesem în oraş şi-am pierdut emisiunea de la opt. Nu suntem foarte mulţi, ceea ce înseamnă că nici Dan n-a avut mai mult succes decât mine la cules de semnături, dar suntem - poate pentru prima oară! - din mai multe localităţi. Dan, Alexandru Tacu, Gabriela Iavolschi, Eugen Amarandei, Filip Răduţi şi cu mine (din Iaşi), Doamna Doina Cornea, Gina şi Dan Sâmpălean (din Cluj), Mariana Marin (din Bucureşti). L-am întâlnit pe Luca la Dan şi mi-a spus că semnează şi el. Dar nu numai atât, Dan şi Luca au reuşit să fie sunaţi la Filip şi-au vorbit la "Europa", cu Vocea Americii şi cu Libération! Dumnezeule, ce mediatizare, ce mediatizare, nici Goma nu cred să fi avut parte de aşa ceva! În Libération, urmează să apară mâine apelul împreună cu un interviu - sau o declaraţie - a lui Dan şi a lui Luca!

Chiar sunt puţin invidios pe ei, dacă mama nu-mi făcea criza, vorbeam şi eu! Asta e - important că operaţiunea a demarat, dacă am mai reuşi să adu­năm semnături până intră în func­ţiune "cordoanele sanitare", există toate şansele să declanşăm ceva de proporţii semnificative. Nu cred că trebuie mult pentru a pune în mişcare această masă, trebuie să reuşeşti să porneşti ceva şi apoi să te mişti repede. Ar trebui să mai apară măcar câţiva scriitori sau intelectuali de prestigiu, altfel e greu să învingi frica generală. Şi din cât mai multe locuri, ca să trebuiască să-şi disipeze forţele. Trebuie solicitaţi cât mai dispersat - într-un singur loc, e foarte uşor să repună lucrurile sub control.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 98-99



O jumătate de oră, la Europa Liberă, de interviu cu Dan Petrescu - a vorbit şi Luca Piţu (intervievator, N.C. Mun­tea­nu). Idem Dorin Tudoran, pentru Vocea Americii, iar Gilles Schiller semnează un articol în Libération, după convorbirea cu D.P. El (Schiller-Stern) a fost primul înştiinţat că, împreună cu Doina Cornea, Mariana Marin, Liviu Antonesei, Dan Petrescu a semnat o petiţie împotriva rea­le­ge­rii lui Ceauşescu.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 222



O creştere a tensiunii. Cine va scrie despre chinuitoarele dezbateri din rândul scriitorilor şi intelectualităţii din ultima vreme? O creştere bruscă a conştiinţei limitelor şi problemelor rea­le, a insuportabilităţii condiţiei noastre, concomitent cu scăderea fri­c­ii şi complexelor. O situaţie tul­bu­ră­toare, de trecere. Se despică apele? Mă îndoiesc. Noi trăim aici pe un nisip mişcător. În genere, gradul de pasivi­ta­te scade. Mulţi vor să facă ceva, dar ni­m­eni nu prea ştie ce. Veşnica mea ezi­tare, tatonare (în cine să ai în­cre­dere că nu te trădează), oroarea mea de a ieşi din umbră. Dorinţa mea de a mă ţine de-o parte şi a lucra în li­niş­te.

Manolescu (merg cu B. la el să-i dăm scrisoarea) mă descurajează să fac politică. "Numai tu poţi să scrii şi să publici cărţile tale". "Păi, nu le pu­blic, nu vedeţi!? De şapte ani n-am scos o carte". N.M. continuă senin: "Agi­ta­ţie pot să facă şi alţii." Ţine un discurs scurt împotriva politicii, a amestecului scriitorului în proteste, în agitaţia asta etc. "Nici nu sunt mari scriitori". Şi Soljeniţân?, încerc eu. Alte zâmbete. Nu ştiu cât de pă­trun­ză­toa­re sunt argumentele lui împotriva politicii. Nu cumva este propriul lui alibi, că s-a adaptat, că este oficial, c-o duce bine? Rubrică, paşaport, catedră, cărţi. Ex­pert în supravieţuire şi coabitare. Dar cine este azi chinuit de asemenea dileme, ca ale mele şi ale altor câţiva? Nu seninul.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 152-154



"Nimic nu mi se pare mai sec decât jurnalul", scrie George Călinescu în "despre Egolatrie", în Adevărul lite­rar din 20 decembrie 1936, sub sem­nă­tura Aristarc (Cronica mizantro­pului).

Nouăzeci la sută din "Însemnări şi polemici" sunt un fel de jurnal, fără ca autorul să-şi dea seama de asta. Culmea că acest volum alcătuit de Andrei Rusu cuprinde în cea mai mare parte pagini de o banalitate şi platitudine înfiorătoare. Mai ales paginile de după 1944, dar parţial chiar şi dina­in­te. Stai şi te cruceşti cum a putut sem­na asemenea articole autorul "Vieţii lui Eminescu" şi al unor romane des­tul de bine ticluite. Am impresia că slăvitul critic a uitat că e critic, când a scris cel puţin două sute de pagini din cele trei sute câte numără volumul la care mă refer. Asta nu mă-mpiedică să-i dau dreptate lui Mircea Scarlat (bine­înţeles, în parte), care în "Postfaţă" la volumul cu pricina face un distinguo îndreptăţit între pamflet şi polemică, lăudând, de pildă, diatriba călinesciană împotriva lui Crainic, dar şi împotriva lui Vasile Voiculescu (din prima lui fază), pe chestia excesivei parade a îngerilor, dar subestimând fără justeţe calităţile şi va­loarea revistei Gândirea, o publicaţie, oricum, reprezentativă pentru spiritul unei bune părţi a scriitorimii interbelice. În pofida distinguo-ului dintre pamflet şi polemică (optând pentru ultima) Călinescu alunecă uneori într-o ieftină şarjă pamfletară, nu fără a avea dreptate în ceea ce priveşte com­pro­miţătoarele contradicţii ale lui Crainic sau bătăioasa explozie a lui Cantacuziono (Pijon), ridiculizate cu umor, sarcasm şi cu o vervă cuceritoare. Verva polemică a lui George Călinescu nu-l împiedică pe acesta să şarjeze uneori fără noimă, în chip deplasat, dându-şi în petic şi ridicând, pu­blicând osanale penibile, de circumstanţă, în ziarul Naţiunea, al cărui director (compromiţător) a fost un timp. Asta nu l-a ajutat să fie la un moment dat ostracizat, îndepărtat de la catedră, ba şi executat fulminant de te miri ce coleg dogmatic universitar, pentru publicarea romanului "Bietul Ioanide".

Şarja lui Mussolini, pentru intervenţia contra abisinienilor, e scrisă cu deplină îndreptăţire, aş zice cu geniu polemic, ca şi, de altfel, lupta turbată a acestora pentru "spaţiu vital", prin care capiul dezlănţuit pe nume Hitler înţelegea "Deutschland über alles".
Arşavir Acterian, Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 212-213
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de