13 aprilie 1989

Monica Lovinescu ● Florenţa Albu ● Radu Ciobanu ● C. Trandafir ● Gabriela Melinescu

Gelu îmi rezumă telefonic programul cultural de mâine: un apel al Doi­nei Cornea - a fost din nou bătută pe stra­dă! - pentru Dinescu şi Deşliu (în fa­voarea ei n-a semnat nicicând vreun scri­itor român, în afară de Dan Petrescu), din nou lista cu semnăturile scriito­ri­­lor din exil şi un grupaj Pleşu, cu arti­co­­lele criticilor din ţară despre cărţile lui.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 160


Un aprilie tot mai agitat, proteste, glasuri care încep să se susţină, să se facă auzite. Puţin, dar mult mai mult decât anii trecuţi. Ecoul din afară şi dinăuntru amplifică multul, puţinul. Nu sunt un erou al zilei - mărturia scrisului, existenţei, refuzului, neade­rării, disperării mele nici nu se aude. Mi-ar trebui credinţa în viitorul unor ge­neraţii alese să regenereze totul. Nu mai cred în aceste generaţii pu­ternice, sfinţite de un ideal, nu mai cred în voinţa sacrificiului lor; mi se pare că şi ge­neraţia nou-născuţilor a fost con­ta­mi­nată de frica, inerţia, nepăsarea generaţiilor celorlalte, dresate de-acum. Astfel ne ascundem unii în găoace, aşteptând să fie alţii eroi.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, f.l., Cartea Românească, 1994, p. 408


Joi (13), cu articolul la ziar şi pregătiri de plecare. Zi pierdută.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, 2004, p. 176


Festina lente. Diana merge la datorie. Iau gazeta, altceva nimic. Aflu nu­mai că a început de ieri să cadă... Plenara CC al PCR. Circul circumscris e ceva vesel, dar ce se întâmplă acum pe meleagurile mioritice e înălţător şi abisal, delir în flăcări. "Stejarul" şi-a adunat gealaţii şi strigă pe cât poate că a achitat datoria "esternă". Ridică în slăvi "iconomia" noastră, de unde reiese geniul lui "iconomic". Ră­su­fla­tele slogane cu cele mai înalte trepte sau culmi,  cu cea mai mare grijă faţă de om. Aplauze în­ver­şunate, urale, ovaţii glorioase. Şi o glumă populară: Cică Dumnezeu şi EL s-au luat la contrazicere care e primul şi ăl mai mare. Dumnezeu spune e cel mai mare, că a făcut lumea aceasta, în şase zile, din haos. EL, de acolo: "Dar cine a făcut ha­o­sul?" Tot EL, Eroul, ameninţă cu gene­ro­zitate C.A.P-urile că le iartă de da­torii. Aplauze prelungite, urale, ovaţii. Buchisesc din Memoriile lui Monnet (Fayard). Mă întâlnesc cu dl. Spulber care îmi şopteşte că tovarăşa E. i-a spus, probabil ca să-mi spună, că pă­lă­vrăgesc împotriva (...) şi fac afirmaţii ne­potrivite cu privire la soarta ţă­ra­ni­lor... Mari ciocniri în Gruzia. Şevarnad­ze, gruzinul, s-a şi repezit acolo. Se spu­ne că poliţia şi armata au interve­nit cu "sapele de metal" şi au făcut victi­me. Imediat l-au schimbat pe ma­hă­rul gru­zin şi pe alţii din anturaj. Plena­ră şi la unguri. Gross e reales prim-se­cre­tar. Dezminte că ar fi ceva sciziuni pe acolo, deşi reformatorii se adună şi-şi fac o platformă proprie. Participă şi membri ai biroului politic. Altă viaţă...
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra


Lumina începe să se ridice peste întunericul de cenuşă, şi asta se întâmplă ca în fiecare an: cu o violenţă nouă, plină de energie. Totul poate deveni peste noapte verde, acel verde numai al Nordului din Nord. Un verde cu irizări puternice de albastru, din cauza cerului parcă aplecat în oglinda apelor dulci şi sărate din frumosul oraş Stockholm. Atmosfera mea mintală e su­edeză, trăiesc cu oamenii de aici, mă­nânc hrana lor şi, cel mai important, aşteptăm viitorul, muncind din greu împreună. Deşi, undeva, tot ce stă în spatele celor treizeci de ani petrecuţi în România începe să crească, fă­cându-se ca o colină pe spinarea mea. O colină sau o cocoaşă, depinde de ce sens dau eu acestui conglomerat misterios, totul depinzând, cred, de ceea ce am trăit inconştient, ceva care s-ar nu­mi camera goală, acolo unde stă sufletul ca un spectator extatic la spectacolul extravagant al spiritului care m-a animat. Şi toate acestea s-ar putea numi ca un nume frumos: memorii suedeze, memorii pe care numai un străin de Suedia le-ar putea numi aşa, un străin care trăieşte schizofrenic în două lo­curi, sau chiar mai multe, in­conştient, dar controlat, mereu conştient, au­to­dis­ciplinat, prin efort intelectual, de diurnul vieţii suedeze.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 238