14 august 1989

● Monica Lovinescu ● Arşavir Acterian ● Sanda Stolojan

Ne trimite Shafir, prin fax la birou, al doilea atac al lui Păunescu îm­po­triva noastră, publicat în Contemporanul de la 4 august. Shafir, la telefon, sâmbătă, era înspăimântat de ame­nin­ţă­rile păunesciene, cu toa­te că nu ştia, probabil, nici o veste cva­sisecretă la München: N.C. Mun­tea­nu şi Hu­re­zea­nu au fost înş­tiin­ţaţi, la "Security" a lor, că e plănuit la Bucureşti să se tri­mi­tă agenţi să-i agreseze. Li s-au ofe­rit pistoale cu gaz şi concedii. S. se gândea probabil la agresiunea din '77, reali­za­tă (îm­po­tri­va mea), şi la cea din '83, di­na­in­te dejucată (împotriva lui Virgil), ca şi la scrisorile de ameninţare pri­mi­te de Mihnea.

"De o violenţă extraordinară", ne avertizase Shafir, care spunea că aşa ceva nu i-a mai fost dat să citească. Cred şi eu că e exasperat Păunescu. Nu numai că i-am răspuns, Mihnea şi cu mine, la atacul precedent, ară­tând cum îmi atribuise mie ceea ce spusese Mihnea despre bătălia de la Călu­gă­reni; nu numai că ilustrasem muzical un comentariu despre car­tea lui Vé­ro­ni­que Soulé "Avoir 20 ans àl'Est" cu un foarte ceauşist poem al lui, cântat la Festivalul "Flacăra" (extrem de rizibil, penibil de lozincard), dar în plus Virgil îi negase şi ti­tlul de "poet". Orice su­por­tă ro­mâ­nul, numai asta nu.

Aşa că se răzbună şi el cum poate. Vrea ca "scufundarea" (a mea şi a lui Virgil) să fie cât mai grabnică. După ce ne-a scos dinţii (în ceea ce mă priveşte o făcuse mai de mult Lăncrănjan), imaginează chinuri mai subtile: "Ul­ti­mul ţăran român dac-ar decoda ce în­dru­gaţi şi ce vreţi de fapt, v-ar cresta în­tre coarne ca pe animalele bolnave şi v-ar pune un pumn de sare să vă us­tu­re şi să urlaţi până vă vor lătra câinii la Giurgiu". Plus injurii de suburbie, Mih­nea devenind "o căzătură de oca­zie" etc. etc. Mă mir şi eu de ce m-am oprit atât de mult la acest delir spu­me­gând; probabil fiindcă mi-a luat destul timp până am calmat sperietura lui Shafir şi a lui Gelu. Păunescu ucide (crede el) verbal şi pe cont personal, nu e primejdios, e doar dezgustător.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 199-200



Am citit cu deosebit interes "Al doilea suflu" al lui Croh. Un scris alert, care-şi suscită interesul pentru cartea de literatură, necruţând aproape pe nimeni, spunând lucrurile pe şleau, după propria sa viziune critică, restabilind anumite adevăruri când acestea sunt deformate sau încălcate.

Ştie să istorisească orice carte în datele ei esenţiale, mai precis zis semnificative şi reprezentative, în chip atractiv. E un critic atent şi obiectiv, pe alocuri ironic, relevând părţile bune, ca şi pe cele discutabile, întemeind propriile păreri de pe poziţiile unui om cu viziune policulturală.
Sunt însă unele recenzii cu care nu sunt de acord. Printre acestea, de exem­plu, cele scrise despre Virgil Teodorescu în articolul intitulat: "Sub semnul miraculos al umorului poe­tic". Indiscutabil a fost un poet care "cro­ieşte versuri de o rară per­fec­ţiune" du­pă cum notează Croh. Şi Beniuc ştia să croiască la fel. Amândoi însă ştiau să fa­brice poezii la co­man­dă, fără un scrupul deosebit în ceea ce priveşte con­ţi­nutul. Cât priveşte "co­mi­cul enorm" şi "umo­rul poetic" al exemple­lor date, să avem pardon. Mi s-a părut des­tul de ieftin în această privinţă. Re­cu­nosc că nu l-am aprofundat ca poet su­prarealist. Exem­ple­le date nu m-au con­vins spre a justifica o deosebită admiraţie.

Surpriza mare a fost pentru mine citind: "Fondoniana", care mi-a re­deş­tep­tat cu date noi marea mea admiraţie pentru scrisul şi viziunea spirituală a lui Şestov din prima mea tinereţe.

Este locul să spun că Dinu Pillat, într-o antologie a celor mai mari poeţi români actuali, îl situa pe Fundoianu alături de Arghezi, Blaga, Bacovia, Ion Barbu şi alţii. Mărturisesc că am fost surprins de această ală­turare, ca unul care nu citisem nimic din poeziile şi nici din proza lui Benjamin Fundo­ia­nu. Ei bine, citind "La conscience malheureuse" am fost impresionat în chip deosebit, cu atât mai mult cu cât car­tea aceata este scrisă în spiritul lui Şestov, al cărui discipol devenise ca scriitor francez Fundoianu.

În "Fondoniana" lui Croh am găsit un material compact, plin de surprize în legătură cu Şestov.

Revenind la selecţia lui Dinu Pillat din Antologia marilor poeţi este cazul poate să-mi recunosc incompetenţa în materie de poezie, dar şi dificultatea de a lua cunoştinţă de poeziile lui Fundoianu, măcar din antologia lui Dinu Pillat, exemplarul acestei Antologii cu dedicaţia lui Pillat fiindu-mi şterpelit de un vizitator al cărui nume n-are sens să-l divulg.
Arşavir Acterian, Jurnal în cău­ta­raea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 206-207



În sudul Franţei. Citesc scrisorile lui Berdiaev "Despre inegalitate", scrise în 1918. Sunt profetice. A înţeles dinainte eşecul comunismului. A descris ceea ce gân­ditorii occidentali n-au văzut decât 60 de ani mai târziu. Cine-l as­cul­tă pe Berdiaev astăzi? Rămâne un izo­­lat, ca şi Soljeniţân. Faptele i-au dat dreptate - ceea ce ar trebui să fie de-ajuns pentru a-i convinge pe filo­sofii, so­ciologii sau politologii de azi să-i ci­teas­că opera. Berdiaev arată în aceas­tă carte majoră ravagiile făcute de gândirea materialistă şi atee. Deşi a fost marxist, Berdiaev este victima te­ro­rismului stângii intelectuale care n-a dezarmat în ciuda eşecurilor ei ră­su­nă­toare. Filosofii religioşi ruşi sunt profetici. De vreme ce au avut dreptate înaintea tuturor, ar trebui să-i ascul­tăm.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul pari­zian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 303