Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Gheorghe Leahu ● Titel Constantinescu ● Mircea Zaciu
Niciodată n-am avut mai mulţi scriitori în studio. Pentru un program "Teze şi Antiteze" de solidaritate cu scriitorii "pedepsiţi" din ţară. Cum e imposibil să discuţi cu nouă scriitori la o "masă rotundă", adopt o altă metodă: fiecare să-şi aleagă un "caz" şi să vorbească vreo trei-patru minute despre el. Cedez astfel microfonul, rând pe rând, lui Lucian Raicu, Virgil, Sonia Larian, Rodica Iulian, Oana Orlea, Maria Mailat, Paul Goma, Bujor Nedelcovici, Dinu Flămând. Debut patetic al lui Raicu mărturisindu-şi tulburarea la gândul că, în ţară, a crezut că se poate rezista doar prin şi în literatură, iar acum îşi dă seama, prin exemplul colegilor săi, că nu era de ajuns. Nu numai patetic debutul, dar şi binevenit, deoarece, dintre toţi cei prezenţi, în afară de Goma, nici unul nu a schiţat vreun gest spectacular, în ţară fiind. În acest sens a vorbit şi Oana Orlea.
Raicu, despre Dinescu, ca şi Sonia Larian. Virgil (de când i s-a trimis de la Bucureşti un agent să-l lichideze, nu mai are nici un complex!) despre Şora şi Pleşu. Goma, despre Deşliu; Dinu Flămând, despre Doinaş etc.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 176
În sfârşit, s-a ridicat puţin interzicerea Anei Blandiana. I-a apărut un volum antologic de versuri în colecţia "Biblioteca pentru toţi", s-a vândut instantaneu.
Poetă de prim rang a naţiunii române, patrioată cu mândrie în suflet, neadmiţând umilinţa şi falsul, minciuna şi tirania, şi-a atras simpatia naţională pentru luările sale de poziţie şi recent, prin pozna făcută la adresa... "motanului Arpagic". Opinia publică, intervenţiile făcute la nivel internaţional au făcut ca motanul să-şi înghită anatema şi zilele acestea să-i apară volumul Doinei, după aproape doi ani de tăcere.
A fost arestat ciobanul Pascu, de pe Str. Doamna Chiajna. pensionar, muncitor, întreprinzător, după ce şi-a terminat statutul de slujbaş şi a ieşit la pensie, n-a stat cu mâinile în sân. S-a apucat de treabă grea, de crescut oi în jurul Bucureştiului. Avea stâna lângă Chitila, Valentina şi mulţi alţii cumpăreau de la el caş, brânză, urdă, miei. Dăduse cotele la stat şi era în regulă în raport cu dările, impozitele. De Paşti i s-au găsit la stână blăniţe de miei sacrificaţi. De aici miliţia economică se lansează în acţiune, i se face controlul de ilicit, atât de la modă (Legea 18, privind controlul şi prevenţia averilor ilicite), i se percheziţionează stâna şi casa. Stupoare: într-un carnet de evidenţă contabilă exactă, nea Pascu înscrisese, rând cu rând, toate plocoanele pe care le-a plătit ca să supravieţuiască şi din nou stupoare! În carnet erau înscrişi patru miei pentru primarul din Chitila, 58 de miei pentru miliţieni!
Ura! Trăiască organele dreptăţii!
Merg azi la Policlinică la Cristian Tell. Policlinica e vecină cu intrarea prin spate la ambasada Franţei. Începe sezonul vacanţelor. Dimineaţa, vreo 20-25 de persoane adunate să-şi obţină viza de la francezi. Un miliţian stătea cu ei adunaţi la cca. 50 m distanţă de poarta pentru viză. Nimic neobişnuit.
La intrarea prin poarta din spate, cabină de miliţian cu miliţian înăuntru (cel de-al doilea miliţian), iar cel de-al treilea miliţian stătea postat la poartă. Până acum totul "firesc"... la noi, unde avem miliţieni câtă frunză şi iarbă (în jurul ambasadei mai sunt alţi 5-7, care mănâncă zilnic pâine pe munca de nefăcut nimic).
Ceea ce m-a uluit şi m-a indignat era ritualul inventat de aceşti "paşnici" miliţieni păzitori ai ambasadei Franţei.
Cum se intra?
Miliţianul cu grupul de 20-25 avea un tabel. Citea de pe listă numele fericitului. Acesta se îndepărta de grup la 20 m şi se oprea la 30 m de poartă, în poziţie de drepţi, în faţa une linii trasate cu cretă pe asfalt unde scria tot cu cretă, cu litere de 50 cm înălţime, STOP. Aici cetăţeanul "liber", român, doritor să intre în ambasada Franţei pentru viză aştepta singur, în picioare, înconjurat de suprafeţe de asfalt, până când al doilea şi al treilea miliţian îi făceau semn să intre. Apoi alt "fericit" din grupul de 20-25 se desprindea şi iar se oprea la linia de cretă. Mi s-a părut degradant, la nivel de deţinuţi, de infractori, de sclavi, să fim astfel trataţi!
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 229-230
Revista-gazdă Glasul, ediţie specială a Societăţii de cultură "Dacia" din Letonia. Fondator, Ion Druţă, poetul, scriitorul adulat de cei dintre Prut şi Nistru. La loc de cinste, Doina lui Eminescu. O "Doină" cântată şi plânsă cu tot textul original, fără tăieturile cele apărute la noi (când oare?): "De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate...". Şi toate articolele, toate "plânsurile", toate cerinţele, dorinţele şi suferinţele româneşti (cele dintre Prut şi Nistru) sunt absolut identice celor dintre Prut şi Dunăre, doar că această "gazetă" există, scrisă în litere latine (prima de când Basarabia a trecut la ruşi!) le publică în văzul lumii, cetitorul le poate ceti, călătorul poate bea apa fântânii lor, spre deosebire de noi, care... Un zvon de la actori: că de ieri, li s-au luat ţăranilor oile! Şi m-am şi gândit la cei de lângă Borsec, la Corbu!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 320-321
Întors la Cluj. Rece, umed, ploios. Grădina, devastată. Noroc că n-am găsit casa jefuită (spaima continuă). Nici n-am găsit, cum sperasem, vreo scrisoare de la ai mei. O simplă vedere din Frankfurt, scrisă de Radu, semnată de Adri, nu şi de Cori, care mă ignoră cu ostentaţie. Ca atare, refuz şi eu să-i mai caut pe cuscri. Recapitulez: drumul la Bucureşti, a fost cam degeaba, ciudat, Niki nu
m-a mai căutat, cum rămăseserăm înţeleşi. Să fi intervenit ceva? Seara, B., dar mare decepţie. Foarte obosit.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 441
