Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Monica Lovinescu ● C. Trandafir ● Sanda Stolojan ● Radu Ciobanu
Telefon de la un scriitor-gazetar de la Chişinău, Ion Caţaveică. Efervescenţă mare la Chişinău: au scos, cu un cuvânt înainte patetic de Ion Druţă, prima revistă în limba română cu alfabet latin, Glasul, şi telefonează, liber şi regulat, la Europa liberă.
În acest timp, la Bucureşti, represiunea se înteţeşte: Apostol, exclus din partid; Brucan, domiciliu obligatoriu; Bârlădeanu, scos din apartamentul lui. Iar Ceauşescu ar fi ţinut un discurs delirant: românii sunt în stare să-şi fabrice propria lor bombă atomică!
De la Geneva ne telefonează o gazetară: Thérèse d'Obrecht. A luat pentru Journal de Genève un interviu Marianei Celac-Botez, sub tensiune ("sur le point de craquer") şi intens supravegheată.
Întâlnindu-se pe stradă cu un alt disident, Stăncescu, n-au putut comunica nici măcar prin semne - erau amândoi urmăriţi.
Telefon de la Stroescu: a sosit la Europa liberă Scrisoarea celor şapte către D.R. Popescu. Până azi nu fuseseră date decât semnăturile, nu şi textul (de altminteri, departe de a fi incendiar, pare mai curând o intervenţie "de breaslă"). Încadraseră Scrisoarea în program, când Nestor Rateş le-a telefonat de la New York să nu-i dea drumul înainte de a-mi cere "le feu vert". La rândul meu, dau alte telefoane "clandestine". O.K. (cum se spune la München pentru "feu vert"): mâine va trece la "Actualitatea culturală", alături de o cronică a mea, destul de prudent-tactică. Încă o dată, nu pot merge mai departe de propria îndrăzneală a celor ce se manifestă, nu-mi simt dreptul de a-i expune mai mult decât vor s-o facă ei înşişi.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 160-161
Gata cu vacanţa. Diana pleacă la şcoală, eu nu, tinerii noştri umblă brambura pe la Muscel, unde e poligonul pentru trageri în cadrul pregătirii pentru apărarea patriei. Clasa mea e după-amiază. Aşa că e timp de făcut de toate şi nimic. Baie nu-i cu putinţă, că din cele 16 ore cum scrie în program, ni se "dă" numai jumătate de oră şi nu ştim când. Trebuie să ţinem robinetul deschis şi tragem cu urechea să auzim pornirea. De "nervi", rup "programul" şi mă răcoresc. Prind totuşi jumătatea de oră şi mă simt în al nouălea cer. Vine Ghiocel, îl mustru cam aspru, parcă mi-e şi jenă. După îndelungi socotinţe, ajung la concluzia că şefii supremi la "peteape" sunt la Poligon şi eu n-am ce căuta acolo.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra
Deunăzi am dat un interviu la telefon la Radioul israelian; mi-a pus întrebări, în româneşte ("aici Ieruşalaim..."), o femeie. Aceleaşi întrebări: ce se petrece în România? Ziariştii vor nume, precizări, apoi vine întrebarea rituală: care este interpretarea dumneavoastră personală, ce credeţi că se va întâmpla? etc. Marie-France i-a smuls lui Cioran semnătura pe un apel în favoarea intelectualilor români persecutaţi. Este prima dată că Cioran semnează un apel!
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 295
La sosire, duminică seara, i-am aflat aici pe Bunu, Buna, Janeta şi Marcel. Ieri cu ei la Leşnic pentru casa aceea ideală. Ni se spune însă că s-a vândut. La amiază, Janeta cu Marcel au plecat. Azi la amiază, Buna şi Bunu. Mă simt răzbit de oboseală, început de migrenă. Mă aşteaptă imediat articolul de sâmbătă pentru care însă n-am subiect. Îmi vor trebui apoi iar cel puţin două zile până să-mi revin după viitură şi să-mi regăsesc continuitatea şi atmosfera cărţii.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, 2004, p. 177
