Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Livius Ciocârlie ● Alexandru Tatos ● Gheorghe Leahu ● Titel Constantinescu
Despre ziua de marţi nu-mi amintesc nimic din oraş. Am ascultat Europa Liberă. Vorbeau în continuare despre unul sau doi morţi. Ştiam că, dacă nu se află totul, nu se putea spera ca bucureştenii să se mişte şi ei. Noaptea, în sfârşit, sau aşa mi se pare că-mi aduc aminte, am auzit un negustor austriac povestind ce se întâmplase în oraş.
Livius Ciocârlie, Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă, Bucureşti, Humanitas, 1993, p. 68
Am terminat PS de dialog la film (care n-au ieşit rău), am mai avansat cu montajul, mă apropii de acele patru benzi pentru vânzare (n-am ce face, o să trebuiască să-l vând pentru salariile oamenilor). Însă nu pot spune ce-a ieşit. Mi-am cam pierdut cheful şi entuziasmul (dacă l-am avut vreodată!), nu-mi place nimic din
ce-am făcut. Poate sunt obosit, dar mai sigur dezamăgit. Văd că toţi din jurul nostru au scăpat de sistemul cumplit al comuniştilor, numai noi continuăm să trăim în anormalitate, într-un coşmar care nu se mai termină, pe care îl înghiţim fără să crâcnim. Dar, iată, tocmai când mă apasă aceste gânduri, a izbucnit o demonstraţie spontană la Timişoara, cu mii de oameni pe străzi. Să fie începutul sfârşitului?
Dacă ar mai izbucni asemenea mişcări şi în alte oraşe, speranţele vor creşte, fără îndoială. Hai, Români, treziţi-vă! Să dea Dumnezeu să vă treziţi!
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 545
Aflăm cu numeroase detalii date de martori oculari că la Timişoara au avut loc sâmbătă şi duminică, 16 şi 17 dec., mari manifestări de protest împotriva dictaturii. Mii de oameni au ars portrete, au aruncat în stradă "operele" din librării spărgând vitrinele. S-a intervenit cu armata, cu miliţia, cu bastoane de cauciuc, cu cozi de lopeţi sau "de topor", cu gaze lacrimogene, cu tancuri de apă. Demonstraţiile, se spune, au început de la apărarea pastorului László Tokés, care urma să fie expulzat din oraş. La început sute, apoi mii de timişoreni au manifestat într-un delir colectiv, ocupând sediul de partid şi exprimându-şi mânia împotriva dictaturii.
La Bucureşti, triplări de gărzi, de patrule, de pază la depozitele de armament în trei schimburi, pe stradă, pe Bd. Magheru, eu personal am rămas uluit să văd patrule formate dintr-un ofiţer MAN şi trei soldaţi cu căşti patrulând în văzul lumii în centrul Capitalei. Sute de patrule împânzesc oraşul nu ştiu din dispoziţia cui, câte patru: un miliţian şi trei gărzi patriotice, un ofiţer şi trei soldaţi; lumea i-a botezat imediat "Capre cu trei iezi", dar nu-i de glumă. Oare a început şi la noi?
Se zvoneşte că au izbucnit mişcări şi în Arad şi la Cluj. Graniţele noastre sunt închise. Au fost răniţi zeci de oameni, se spune că au fost şi morţi! Oficial nu se ştie nimic. Ascultăm zilnic Europa Liberă. El a plecat trei zile în Iran. Se fac gafe peste gafe. Grănicerii români au bătut bulgari la graniţă. Bulgarii protestează. Se vorbeşte că au fost tulburări şi la noi, la IMGB. Mâine vom afla. Crime la Timişoara!
Oare a început sfârşitul?
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 251
Abia azi am auzit de o trăsnaie a studenţilor din Bucureşti. În discursul lui Ceauşescu, nu ştiu care din ele, acesta a spus că "imperialiştii" vor învinge comunismul când, vorba din bătrâni - şi aici râde hâtru, pregătind o surpriză "genială" - o face plopul pere şi răchita micşunele! (Cei din sală au râs colosal şi au aplaudat de mama focului!). Şi iată că, într-o dimineaţă, plopii din faţa căminelor studenţeşti din Grozăveşti şi Tei au făcut... pere! Studenţii cumpăraseră pere din piaţă şi le agăţaseră prin crengile plopilor cu soţ ori făr-de... Uluitor! Extraordinar! Desigur, cu urmări! Căminele studenţeşti au fost păzite de-atunci şi mai straşnic de oameni în haine cenuşii, iar anchetele s-au ţinut lanţ.
"Nu este formidabil să fim martori la nişte schimbări şi mişcări nemaipomenite ale istoriei doar în câteva săptămâni? 45 de ani de aşteptare şi... dintr-o dată!... Vă gândeaţi dumneavoastră acum o lună că în scurt timp vom discuta ce discutăm astăzi?" Şi colegul mai tânăr, inginerul Manta, jubilează ca un copil, îi râd ochii, gesticulează cu braţele lui lungi, îşi dă capul pe spate şi spune mereu: "Incredibil! Incredibil!". Îl invidiez pe Vasile al nostru. Are 40 de ani. Eu am trecut de 60! Da! Are de ce să se bucure! Sigur, eu am văzut multe, am trecut prin multe faţă de el, dar un regret amar tot mă chinuieşte!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 349
