Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Gabriela Melinescu ● C. Trandafir
Am împlinit 47 de ani fără Réne. Am invitat prieteni la masă, mereu în amintirea lui Réne. Am primit multe cadouri, dintre ele amintesc puloverul albastru norvegian de la Yves cu textul "Să te încălzească", apoi de la Boni o Biblie veche în latină de la 1600, poemele lui Elmar Diktonius de la Fanny Kuritzen. Mi se şopteşte la ureche: "Cadoul Bibliei se face în Suedia când cineva vrea să se logodească...".
Brigitta (Trotzig) mă sfătuieşte să obţin cât mai repede cetăţenia suedeză, spunând că pot conta pe ea şi pe alţi prieteni. Inima îmi e grea. Lionel vrea să rămân "belgiană", aşa cum voia Réne, să vin la Bruxelles, să locuiesc la ei. Dureri în braţul stâng tot timpul.
La unsprezece, cristalele lustrei s-au mişcat deodată, apoi am auzit din nou paşi în jurul pianului. Am strigat: "Réne!". Uitându-mă la fereastră, am văzut o maşină cu o pancartă, pe ea era scris în suedeză: Inspektion! Am râs, pentru că era gluma lui Réne când vedea pe neaşteptate acasă, "în inspecţie", să facă "pupcontrolul".
Prietenii continuă să-mi trimită "semne de viaţă": Eva Ström mi-a trimis un măr de cristal, poetul Bo Setterlind mi-a trimis o carte cu dedicaţie.
Vecinele mele, surorile catolice Adams-Ray, mă protejează şi mă iubesc. L-am visat azi-noapte pe Réne: îşi făcea valizele să plece, voiam să-l ajut. Întrebam dacă va lua maşina. Surâdea, spunând clar că, după tot ce s-a întâmplat, nu putea să ia ca de obicei maşina. Sunt exact patruzeci de zile de la moartea lui.
Încet, treptat, începe să ia conducerea în caracterul meu un alt ego, care mă înspăimântă. Am început să fumez din ce în ce mai des, am pipele moştenite de la Réne şi cele pe care el mi le-a făcut cadou de fiecare dată când ne-am găsit în Elveţia, ţară de fumători de pipă înveteraţi. M-am şi gravat pe o placă de aramă stând pe terasa noastră din Lucerna, citind şi trăgând din pipă. Mă învălui într-un fum bine mirositor venind din cel mai rafinat tabac, cu miros intens de prune, ori de câte ori mă aşez la masa din sufragerie, paşii lui Réne auzindu-se clar pe parchet, din camera cu pianul. Lucrez la nuvelele mele şi fumatul e mai puternic decât cafelele lui Balzac şi ale altora. La început beam "vinul lui Réne" sau Grand Marnier-ul lui Lionel, dar acum m-am profilat pe alcoolul suedez Skäne, şnaps din cartofi cu mirodenii de aici, care-mi dă o euforie perfectă şi o luciditate plină de inspiraţie. Unde mă va duce această excentricitate? Observ că fiecare pipă are personalitatea ei, după lemnul din care a fost sculptată - pipele elveţiene sunt sculptate din lemn de cireş şi miros atât de dumnezeieşte când focul arde şi tabacul parfumat natural devine jar. Parcă toate pasiunile lui Réne s-ar fi insinuat în mine şi, deşi ştiu că merg pe drumul unei obişnuinţe costisitoare, nu mă pot abţine.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 268-269
Azi sărbătorim nişte ani de la căsătoria noastră. Diana ne pupă. Ies cu ea la plimbare, parcurgem un traseu lung, cunoscut şi plăcut, şi ajungem la nea Ionel Ivaşcu, vărul meu. Tanti Săndica, nevastă-sa, e la muncă, la scos cartofi. Nea Ionel, un tip blonduţ, înalt, vesel, se laudă cu grădina lui de zarzavaturi. Ne umple o sacoşă cu ardei, roşii, vinete, struguri. La întoarcere, trecem pe la Vicu Cazacu, face ţuică şi e murdar ca un purcel. Bem vişinată şi, în acest fel, ajuns "acasă", adorm. Sunt bun de vizite, la domnul Drăghici, care mi-a fost profesor de română. Oltean harnic, are o vie în spatele casei cum rar se vede, vin în pivniţă, carne de porc la borcan, lichioruri preparate de el. Şi o faimoasă bibliotecă. Ne arată ce cărţi a mai cumpărat, cât folclor a mai adunat. La Ionel Mehedinţi, profesor de matematică, fost coleg de liceu, nu arată deloc bine... Aşa a fost sărbătorită ziua căsătoriei noastre. Scrisoare de la Vio, spune că nu mai poate sta la mare de foame. Vine mâine seară.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
