Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Gheorghe Leahu ● Titel Constantinescu ● Victor Felea
Astăzi, 20 noiembrie, deschiderea celui de-al XIV-lea Congres al realegerii, pus la cale cu cea mai severă, aspră, tiranică, despotică, samavolnică, cinică metodă: teroarea formidabilă, afişarea publică a forţei represive, a puterii. Bucureştiul la ora 7:30 aproape pustiu în zona centrală, în jurul palatului Congresului. Străzi cu puţini oameni, în schimb cu mii de miliţieni, securişti, civili, gărzi patriotice postate cu ostentaţie "la vedere" pretutindeni.
Miliţieni însoţiţi de securişti însoţiţi de gărzi patriotice circulă în formaţii de 3-4-5 24 de ore, împânzind oraşul. În loc de câte un miliţian, în intersecţii sunt postaţi câte 2-3. În pieţe, câte 3-4-5 miliţieni cu banderole roşii la mână. În staţiile de metrou, la suprafaţă şi în interior: miliţieni.
La panourile din oraş cu chipul "realesului" şi "alesei" sale, pază permanentă, câte 1-2 miliţieni 24 din 24 de ore. La institut, gărzi triple, în componenţa cărora intră obligatoriu cadre de conducere (separat, pază 24 ore din 24 la depozitul cu muniţie şi armament al gărzilor patriotice). Separat, zilnic, în câte trei schimburi, livrăm câte trei utecişti la Circa 1 Miliţie să patruleze prin oraş să supravegheze să fie ordine.
Oraşul arată ca la un asediu, ca la o ameninţare a unei invazii. Se citeşte în toate formidabila teamă să nu se întâmple şi la noi ca la unguri, polonezi, RDG-işti, basarabeni, armeni, lituanieni etc., unde în ultimele 2-3 luni au demonstrat sute de mii de oameni cerând schimbări: schimbarea capilor comunişti, schimbarea politicii faţă de oameni! Libertate şi democraţie!
Cu aceste pregătiri ale "realegerii" în unanimitate deplină a întregului popor", el ţine astăzi un discurs-maraton de aproape şase ore, cu două pauze, cu aceeaşi supă fără carne, ciorbă lungă de vorbărie goală, cu aceleaşi lozinci perimate, cu aceeaşi lipsă de idei, cu fixisme şi totală ignorare a tot ce se întâmplă în lume şi mai ales în lumea noastră, a "socialismului".
Ca să dea impresia de abundenţă alimentară, dintr-o dispoziţie tâmpită de ultimă oră, în 2-3 zile s-au plantat în zona în care se vor plimba delegaţii la congres, în centru, un magazin alimentar în loc de magazin de confecţii, la parterul blocului fost Carlton. Un altul în blocul lui Publicom. Un altul, de legume, pe Calea Victoriei, în locul unei marochinării. Alt magazin alimentar la parterul IPIU-ului, clădire abandonată de 12 ani şi acum amenajată în 2-3 zile ca să arate "lumii" ce bine trăim.
În Bulgaria s-a cerut ca Todor Jivkov să fie deferit justiţiei pentru abuzurile comise în timpul guvernării sale. Al cui e rândul? Ajută-ne, Doamne!
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 247-248
Absolut nimic ... interesant! Sub o pază diabolică, aclamat frenetic de cei din sală şi de acele mari aparate, făcătoare de sonorizări adecvate, urale, lozinci, versuri, el şi-a ţinut discursul, peste patru ore de vorbe, în total 6 ore, cu aplauzele şi cele două pauze. Ce a spus? Nimic! Ca de obicei, ni se adresa ca unei uriaşe turme de oi şi boi, parcă jucându-se în propria ogradă, ne arunca băţul, şi noi, căţeii, hau-hau, alergam să-l prindem şi să i-l aducem înapoi. Aveam eu o poezie scrisă de foarte de mult, de pe vremea lui Dej: "Şi oile în cor aplaudă!" Totul a rămas la fel de la fel. Ba, în mod penibil, după a doua pauză, intrând în sală, aplaudat, aclamat, a lăsat turma să-l aştepte cu sufletul la gură, nu mai vorbea, dom'ne, un fel de suspanse cinematografic! I s-o fi făcut rău? Moare? Aşşş! Nici vorbă! Îşi plecase ochii în hârtii, faţa luminându-i-se perfid de un zâmbet, simţeai cum cloceşte el ceva, pregăteşte el ceva, se juca hâtru cu emoţiile noastre, ne fierbea, îşi pregătea o frază care să-l facă celebru, lumea îşi pregătea palmele, gata-gata să aplaude lung-îndelung, iar el, privind mereu în hârtii, mai departe, zâmbind, îi simţeam buzele fremătând, încet, neconvins că fraza aceea "mare" e limpezită îndeajuns. Şi brusc, i s-a auzit glasul, ca un murmur, ochii tot în hârtii, ne chinuia, domnule, ne făcea să murim de nerăbdare, să facem atac nu alta şi totuşi ... Vorbea, al dracului olteanul, cum ştie el să ne fiarbă în suc propriu şi ... şi ... linişte puţin, să vedem ce ne spune "stima noastră şi mândria!" Murmurul clătit între buzele lui groase, cleioase, iluminat de licărirea piezişă a ochilor, a devenit mai clar, mai conturat. Îl auziţi? Eu îl aud! "Hm... până şi vremea e astăzi ... hm..., afară e soare, asta-n-seamnă că şi soarele ţine cu socialismul!" Da! Asta e "fraza". Sala a încremenit brusc de plăcere, apoi, nemaiputând să mai reziste, a început să tune, să răsune, aplauze nebune, un tăciune şi-un cărbune, mai spune-odată, mai spune. Nu! N-a mai spus această frază! N-o meritam. A stat demn, dar cu zâmbetul, de data asta pe toată faţa, aşteptând ca auditoriul să-şi consume, minute întregi, admiraţia juvenilă. Şi ce admiraţie, Doamne, ce admiraţie! Nu întotdeauna ţi-e dat să asculţi un geniu, aruncând cugetări fantastice unei lumi oarecare! Nouă, însă, iată, ni s-a dat. Opreşte-ţi, clipă, mersul şi voi ore ... ore ....! Mă uit pe fereastră. Da, domnule, e atâta soare, că-şi vine să strigi: stai aşa să treacă şi iarna, barem la soare să ne mai încălzim şi noi! Mă opresc aici. Sunt emoţionat.
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 338-339
A început Congresul al XIV-lea al PCR. Şeful îşi citeşte raportul. Aceleaşi aplauze şi urale, aceleaşi ridicări în picioare. Automatismul funcţionează fără cusur.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 737
