x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

23 iulie 1989

0
23 Iul 2009 - 00:00

● Nina Cassian ● C. Trandafir, ● Gabriela Melinescu



După două luni, mă întorc la a­cest caiet. Am avut vizitatori: Puica Popescu, Lydia Ilieşiu (a stat opt zile, împreună cu fiica ei).
Am văzut Battery Park, artificiile de 4 iulie, Cosi fan tutte pus în scenă de Peter Sallers. Un recital grozav de poezie, James Merrill, la Guggenheim.
Interviu pentru Helsinki Wat­ch.
Mi-am cumpărat un pian mare, nou, mai scump dar nu mai bun ca primul.
Strângerea relaţiilor cu James Waller care, însă, a plecat în Turcia pentru un an.
A venit, probabil, definitiv, Traian Filip junior.
Am apărut în "Agora".
Mă va revizita Cornel Bogdan. M-a mai vizitat şi Mihai Botez! Fascinantă personalitate. M-am bucurat şi am fost mândră că un disident de talia şi de valoarea lui a ţinut să mă cunoască.
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 86-87


Plecăm la Sinaia. Nu mai vrea nimeni să meargă cu noi, toţi sunt "obosiţi" şi au treabă multă.
În gară se află Mihaela Gavri­lescu şi taică-său, prof. de istorie, merg la Ploieşti Sud, ea şi un grup prahovean merg la Târgovişte unde vor sta patru-cinci zile, un fel de tabără. La Sinaia picură şi apoi, alternativ, plouă şi se luminează. Parcă ne-am dat întâlnire iar cu un coleg de facultate, Titi Condrea, zis "Blereau", cu soţia lui şi doi băieţi. Au o rubedenie la Sinaia. Se plânge de astm, are chelie stufoasă, tot vorbăreţ. La Cumpătul, să mâncăm o friptură, dar nu găsim decât nişte cârnaţi oribili (...) N-avem ce face în vestita staţiune, aşa că ne întoarcem acasă apreciind, în gând, codeala amicilor câmpineni de a ne însoţi în această formidabilă aventură. Mi-e dor de Vio, dumneaei nu cred că-i este.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie


Călătoria la Stockholm, călătorie cu avionul (Swissair) în care se află şi corpul îmbălsămat al lui Réne, schimbat şi mai mult, cu trăsături aspre ca şi cum el ar fi fost părăsit complet de cea mai mică scânteie de viaţă. M-am gândit tot timpul zborului la posibilitatea de a muri împreună cu Réne, de a-l ajunge în moarte, dacă avionul se va prăbuşi.
Încerc să dorm, să uit şi deocamdată vin spre mine gânduri în avalanşă despre felul în care a fost plasat sicriul cu corpul lui Réne. Despre faptul că am plătit o sumă considerabilă pentru această ultimă călătorie a lui Réne cu avionul. Am schiţat în gând silueta avionului cu spaţiul său, ajungând la concluzia că nu se putea transporta corpul întreg în sicriu, nici măcar în spaţiul destinat bagajelor. Apoi mi-a venit gândul că trupul a fost vidat de organele interne pentru îmbălsămare şi probabil pus într-o ladă şi depus într-unul din numeroasele frigidere din avion, în locul pentru bagaje "speciale", pentru a ajunge la destinaţia Stockholm. Familia nu are nici un drept să ştie cum e transportat corpul mai departe, probabil că lada şi sicriul, însoţite de formalităţile de rigoare, sunt puse apoi într-un frigider mai mare, pentru că în Suedia nu există azi care funebre, dricuri, moartea fiind escamotată, disimulată în ceremonii exterioare. Gândul m-a dus la ambulanţele văzute mereu pe aeroport, apărute în timp ce viii coborau scara avionului, ambulanţele staţi­o­nând în dreptul calei de bagaje pentru a-i lua pe morţii călătorind "clandestin". Din ambulanţe, cada­vrele sunt depuse în capele, adevărate săli de aşteptare, frigidere enorme în care morţii sunt înghesuiţi aşteptând luni de zile incinerarea - pentru că în Suedia aproape că a dispărut dreptul de a fi înmormântat în pământ. Aceste gânduri m-au chinuit până când avionul a aterizat în atmosfera ireală din Stockholm, de aici înainte, pentru mine, oraşul fără Réne. Şi eu care venisem aici numai şi numai pentru el... Acum mă întorc cu Réne mort, pus într-o ladă-frigider. Ironia soartei. O lecţie dură pentru cel care crede că iubirea e nemuritoare, după legile eticii învăţate de copil.
Văd sentimentele mele vulcan ca o calamitate pentru toţi cei care s-au apropiat prea mult de mine. Imagine: eu şi mortul meu coborând separat din avion, la Stockholm.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 261
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de