Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş ● Adrian Fetecău, Jurnal nepublicat ● Mircea Zaciu, Jurnal IV ● Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II ● C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare
Lectură din "Primăvara neagră". Lucruri excelente, dar şi destule "porcărioare" inutile sau insistenţe gratuite. Oricum, e un gen de proză foarte liberă care îi permite unui autor să se desfăşoare după cum pofteşte. Totul e să nu întreci măsura, să nu lungeşti pasajele nesemnificative, şi să nu divaghezi în mod excesiv. H. Miller e un cunoscător avizat al vieţii şi e un artist fără complexe şi, mai ales, fără prejudecăţi.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 722.
Sunt obosit... Trebuie să mă culc... vin de la Cluj, unde am debutat la 32 de ani (!) în FACS - Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti - sub stindardul Politehnicii. Nu ştiu care-i rezultatul... Astăzi e gala... Dar am văzut la Cluj atâtea femei frumoase...
Adrian Fetecău, Jurnal nepublicat
Fratele Alexandru a plecat la Iaşi pe la 4:30. Mergem la biserică, unde se mai duc colaci şi colive, are loc o slujbă mică de pomenire. Noi, câmpinenii, plecăm. La autobuz, întâlnire cu dl. Mircea Lupaşcu, prof. de matematică aici, cu care întreţinem discuţii ample până la Galaţi. Mai sunt două ore până la tren. E o vreme frumoasă, însorită. Oricum, e primăvară. La telefoane, harababură mare, nu reuşesc să găsesc ce caut. Cartea de telefoane e din 1981 şi de atunci s-au schimbat numerele telefoanelor pe care le am în carnet. Mă las păgubaş. Nu e nici Vicol acasă. La o coadă de 30 de minute, obţinem trei cârnăciori subţiri, "olteneşti". E o mare performanţă, că şi la Galaţi e sărăcie crâncenă.
În cinci ore, trecând prin peripeţii odioase (cum ar fi întâlnirea cu profesoarele de chimie hăituite, la Olimpiadă, de ieri de dimineaţă, ajungem la domiciliu. Mi-a lipsit Radioul. S-a întors N.C. Munteanu. Parcă e mai răguşit şi mai puţin vivant. E şi supărare mare. Mircea Dinescu i-a scris lui D.R. Popescu, aşa ca să se ştie, altminteri nu are nimic de câştigat de la omul puterii. Poetul arată că e sechestrat, dat afară din serviciu, are soţie, doi copii, dar nu se plânge etc... Ironie amară: Dan Deşliu face greva foamei de la 17 martie în semn de protest că a fost "călcat" la domiciliu pentru a i se confisca ceea ce nu are, cafeaua în vederea traficului. "Metoda" e fumată. A ajuns greţos de caraghioasă...
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra
Gicu Ţeposu la mine. Istorisiri despre Bucureşti şi ultimele evenimente. N-a primit scrisoarea mea, unde spuneam că nu pot scrie la "Amfiteatru" şi de ce. Îi explic, regretând totuşi motivul invocat. Dar el nu pare descumpănit. Îmi explică de ce Buduca n-a mai venit să-mi ia interviul promis şi-a dat seama că în condiţiile actuale orice text mai dificil nu are şanse să treacă. Crede (împreună cu alţii) că stoparea numelor lui Eliade, Cioran, Noica, dar şi ale lui Pleşu, Liiceanu ar veni de la Moşu, care ar fi fost "montat" de Zigu. Nu cred o iotă. Cel mult nu l-a oprit s-o facă. Ştiam mai de mult că Moşu e furibund ori de câte ori aude numele lui Eliade şi al celorlalţi. Ce va fi zicând acum despre Mircea Inescu? L-a dezavuat, fireşte. - La amiază, vizita lui Andrei, fiul lui Niki. L-a trimis taică-său pentru lista "Restituirilor" care-i lipsesc; vroia să verifice, pentru "Istoria ..." lui unele date. Fiul, foarte simpatic şi foarte timid (măcar în aparenţă). Îmi aduce un buchet mare de flori: "pentru Doamna", zice. Îi explic că Doamna mea e prea departe ca să i le dau, dar sunt bucuros să le pun într-un vas, pentru mine. Zambile mov, care umplu îndată casa cu un puternic parfum.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 432-433.
Cuvintele poetului mă pun pe picioare în fiecare dimineaţă, e de ajuns o structură din poemul "Euforie" ca să ştiu despre starea filosofică a zilei şi să nu aştept altă aventură decât cea care conţine în ea plecare şi sosire în acelaşi timp, ca şi cum ne-am găsi mereu la trezire pe marginea celor două zone unde totul e sudat în tot. "Ca şi cum ar fi ultima noapte înaintea unei lungi, lungi călătorii. Ai biletele în buzunar şi în sfârşit totul este împachetat. Dar mai stai puţin simţind apropierea ţărilor îndepărtate, cum totul e în tot, fiind în acelaşi timp început şi sfârşit, simţind cum aici şi acum există în acelaşi timp, plecare şi sosire, simţind cum moartea şi viaţa sunt puternice ca vinul în cineva!"
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 235.
