x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

28 august 1989

0
28 Aug 2009 - 00:00

● Tia Şerbănescu ● Gabriela Melinescu ● C. Trandafir



Dar nu ştiu să mai scriu, nu mai am chef, nu mai am pic de plăcere... Unde e voluptatea cu care altădată înşiram fraze, febrilă şi ascunsă în câte un colţ? Mă gândesc la asta ca la tinereţe, ca la o idilă de demult, când te miri că o fiinţă atât de anostă a putut să-ţi smul­gă vreun sentiment, şi te apucă jena. O, Doamne, suntem locuiţi de o sumedenie de străini care abia aşteaptă să ne fure!

Dar eu niciodată n-am putut să de­scriu amănunţit ceva real. Abia după ce mă depărtam de real începea vo­lup­tatea insistentă a amă­nuntelor. Acum, greoaie, cu stiloul în mână ca şi cum aş ţine o seringă, abia îmi amin­tesc să ţin şirul drept pe o foaie şi multe litere îmi ies anapoda.

"Eşti stătută", râdea Gabi când, la stăruinţele ei ("Ai un best-seller la dispoziţie!"), i-am descris imposibilitatea de a scrie...
O fi. Numai că, spre deosebire de alţi "stătuţi" care se reped din cauza asta cu poftă la orice pradă, mie îmi vine, dimpotrivă, să-mi prelungesc castitatea, nu mă îndur să-mi întrerup această abstinenţă prin care abia do­bân­disem o condiţie nouă şi - re­cu­nosc - co­mo­dă: lipsa obligaţiei, lipsa grijii scrisului. Oho, după douăzezi de ani, iată, s-au scurs aproape patru luni fără nici un fel de scris, afară de is­că­li­tu­rile de pe şpalţi la noul meu serviciu! Cum citesc, pentru a-mi îndeplini nor­ma, cel puţin treizeci de şpalţi pe zi, şi fiecare din ei trebuie semnat, am ajuns să trag la iscălituri zilnic mai ceva ca un director. Ar trebui să-mi fac o pa­ra­fă, şi chiar am una, dar mi-e că fetele m-ar considera nu ştiu cum văzându-mă cu ştampila după mine.

Dar poate că există în biografia noas­tră perioade în care ceea ce am neglijat îşi ia revanşa, anihilându-ne un timp obiş­nu­in­ţele. Acum, mie, de exemplu, viaţa mi-a anihilat scrisul, dar şi cititul, adică exact "instrumentele" prin care o filtrasem până acum. Culmea e că această anihilare (toată pasărea pe limba ei piere) a pornit tot de la scris...

Şi acum stau şi încasez tot ceea ce viaţa găseşte de cuviinţă să-mi plesnească peste faţă. Anihilată, epu­i­za­tă, abia iau o carte în mână că-i şi dau drumul, negăsindu-i rostul în noua mea situaţie. Mi se pare că, dacă scriu, dacă citesc acum, e o impostură. Mi-a trebuit întotdeauna o legitimare oficială a faptelor mele, chiar a sentimentelor mele. Cum să iubeşti dacă nu eşti căsătorit cu persoana respectivă? Cum să scrii dacă n-ai meseria respectivă? Faptul că eram ziaristă însemna în mintea mea scrupuloasă o aco­pe­ri­re şi pentru restul mâzgălelilor. Se che­ma că am dreptul...

Acum însă m-a părăsit curajul - mi se pare clar că pentru a scrie îţi trebuie în primul rând curaj in­telectual, ca şi pentru a citi - şi înşir aceste rânduri de­zo­late cu un pu­ternic sentiment fra­u­du­los. "Nici n-am trăit/ spre-a nu jigni pe nimeni", scria cândva Blandiana, într-un vers care mi-a plăcut teribil... Viaţa noastră, o continuă jignire reciprocă, sau paralelă, de ce oare?
Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Bucureşti, Compania, 2002, p. 236-237



Ciudată "terapie" e cititul! Da­to­rită lui Svevo m-am mai liniştit cu fumatul, fără să renunţ totuşi, dar scriu şi fără învăluirile obişnuite în fum. Hainele mele miros oricum a tutun de prima ca­litate, iar în zilele când mă duc la Press Center a ceva duhnitor, un amestec de ţigări ieftine fumate de colegii mei veniţi din toate colţurile lumii, aici, la Stockholm.
Neliniştea mea a survenit şi din faptul că am fost anunţaţi că se vor schimba ţevile instalaţiilor din casa noastră şi oameni necunoscuţi ne vor deranja şi aceasta înseamnă pentru mine adio concentrării speciale la masa mea de scris. Voi încerca să scriu la Press Center (punând degetele în urechi!) sau la masa mea de la Pickwick Club, unde am scris până acum numai note şi articole scurte.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 271



La şcoală îl găsesc pe părintele protopop Costică şi-mi promite
că-mi dă un telefon în problema matrimonială (?). După o hoi­nă­rea­lă cu amicii (nea Vasile, Costică Radu, Sandrino), cu vârstele lor cu­p­rinse între 23 şi 55 de ani, reuşesc să fac o baie acasă şi să citesc toată după-amiaza versuri de Florin Mugur ("Spectacol amânat"), descopăr cam târziu un poet cu specifică putere de creaţie, de temeiul desolemnizării vieţii, percepută ca spectacol carnavalesc... Ample demonstraţii la Chişinău pentru impunerea limbii ro­mâ­neşti (cu alfabet latin) ca limbă oficială. Letonia (unde am fost!), Lituania şi Estonia vor autonomie de­plină. Lech Walesa vorbeşte de un moratoriu pentru sistarea grevelor, care ar putea prejudicia eforturile de a se alcătui un guvern de către "Solidaritatea". Linişte în Liban. Partea a doua a memorialului lui Dumitru Mazilu. E prea trist. (...)
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de