Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Gheorghe Leahu ● Alexandru Tatos
Sâmbătă, 20 mai, la ora 12:30, sunt chemat la directorii noştri, Drugea şi Jugurică, tocmai întorşi din vizită de la teren din Piaţa Orhideelor, unde preşedintele trage la ţintă, la nimereală, la plesneală, la cum s-o nimeri, la cum i-o trece prin cap, la ce-om mai scorni. De 14 ani se tot fac machete şi planşe de prezentare pentru Centrul de cultură al tineretului. Opt ani a fost amplasat la Podul Grozăveşti, trei ani s-a mutat lângă Sala Polivalentă, de alţi trei ani e din nou la Grozăveşti - Piaţa Orhideelor.
I s-au prezentat machete peste machete, a dat indicaţii peste indicaţii, dar n-a plesnit-o încă, n-a găsit soluţia arhitectonică (sic!).
Acum, sâmbătă, după ce cei de la IPB, ISLGC şi CC al UTC sunt frecaţi de vreo trei luni cu tot felul de încercări, a cerut o piaţă circulară, apoi una dreptunghiulară, apoi alte variante şi, în sfârşit, sâmbătă a cerut una eliptică. N-a spus el cuvântul eliptic, dar cei din preajma lui l-au înţeles din priviri şi atunci eu (în secţia mea se "elaborează" studiul) primesc sarcina să fac foarte, foarte urgent un plan de situaţie la 1/500 cu piaţa eliptică. Apoi, foarte urgent, duminică, 21 mai 1989, cei de la machete au fost mobilizaţi la serviciu, iar de la mine doi arhitecţi au tăiat şabloane. Eu m-am dus cu trei topometri cu maşina institutului în Piaţa Orhideelor, unde mă aşteptau de la Întreprinderea de drumuri directorul Păun + 50 de muncitori de la patru ACM-uri + o echipă de la Ianuc (ICMCC), o armată de macarale, schele, jaloane, ciocane, sârme, vopsele etc. Am trasat de la 8 dimineaţa conturul pieţei eliptice. S-au montat schelele-turn înalte de 7-8-10 m din ţevi, în vârful fiecărei ţevi câte un cub cu L = 1,5 m îmbrăcat în pânză albă. Toate aceste 13 sonde (arătau ca schelele de la Moreni sau din Texas) trebuiau să fie vizibile de pe un podium înalt de 8 m, confecţionat din dulapi şi scânduri (se puteau face duşumeaua şi astereala unei întregi case din cât material lemnos s-a consumat numai pentru cinci minute, cât "arhitectul" urma să urce pe schelă, pe platformă şi de acolo să arate cu degetul). La un moment dat s-a observat că unul dintre turnuri cu cubul acela alb în vârf nu se vedea clar, în gospodăriile oamenilor erau câţiva pomi fructiferi care împiedicau vederea. Fără să întrebe pe nimeni, trei copaci au fost tăiaţi în câteva minute şi astfel privirea prezidenţială putea aprecia nestânjenită de pe platformă dacă "soluţia urbanistică" propusă e corectă "din punct de vedere al compoziţiei urbane şi al dimensiunilor cadrului de arhitectură, asociate cu asigurarea unei fluenţe optime a circulaţiei şi cu punerea în valoare a obiectivului principal: Centrul de cultură al tineretului".
Pe la ora 13:00, duminică, eram gata cu toată trasarea pe viu, a venit v.p. Iordache, s-a urcat pe prepeleac, a constatat că o schelă-turn trebuia mutată cu circa 1 m (un plop, de data asta, înalt de peste 25 m stânjenea privirea celui aşteptat să decidă), în sfârşit, am plecat toţi acasă.
Totul a trebuit executat cu viteza gândului, de sâmbătă până duminică la prânz... ei, bine, el n-a avut timp să vină în zonă, aşa că toate turnurile cu cuburi albe, cu zecile de jaloane stau de opt zile în ploaie şi în soare, păzite cu străşnicie să nu dispară cumva.
Secvenţa e un mic fleac din modul cum se trasează azi marile contururi urbane ale Bucureştiului de mâine. Aşa s-a făcut absolut cu toate traseele şi axele, şi pieţele, şi bulevardele, cu schele şi machete, cu jaloane pe viu la faţa locului pe care realitatea a dovedit că nu le percepe şi nu le pricepe decât după ce casele sunt gata ridicate, şi atunci face alte "corecţii pe viu", înălţând sau coborând, rotunjind sau îndreptând intersecţiile, transformând formele blocurilor, chinuind minţile specialiştilor şi ale constructorilor pentru a înfăptui tot, dar absolut tot ce-i trece prin minte.
Rezultatul se vede: un nou centru odios, haotic, lipsit de orice simţ al măsurii, al compoziţiei, amestec de ambiţie, de vanitate şi putere cu lipsă de gust şi gust de zorzoane, de ornamente de parvenitism şi kitsch unic în lume.
La 26 mai ne-au căutat Doina şi Romi (Ana Blandiana şi Romulus Rusan). Ne-au lăsat în cutia de scrisori recentul volum apărut cu poeziile Anei Blandiana, cu dedicaţia prietenească plină de căldură. Ne pare rău că n-am fost acasă, ţinem legătura cu ei fără a lăsa urme la vedere.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 231-232
Am primit ieri scrisoarea de la Peter Scarlat - mult mai repede decât mă aşteptam. Îmi scrie să iau legătura cu Les High, directorul Bibliotecii Americane, care ar putea să mă ajute în problema cu bursa. La prima vedere, asta ar putea fi mai puţin încurajator, dar cum întreaga scrisoare are multe subînţelesuri, s-ar putea ca Peter să fi luat el legătura cu acesta. În orice caz, trebuie să vorbesc cu domnul Les High, să văd ce şanse am.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 534
Citește pe Antena3.ro
