Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Tia Şerbănescu ● Ştefan J. Fay ● C. Trandafir
Săptămâna trecută a murit şi a fost îngropat Paul Georgescu. Nici o ceremonie religioasă, dar nici laică nu a marcat plecarea acestui scriitor extrem de original. Nu s-a găsit loc pentru el la Cimitirul Bellu, ci doar la Străuleşti, într-o margine de rând. Dar, în fine, putem considera că a fost o înmormântare ironică, în stilul protagonistului, chit că, desigur, în secret, Paul Georgescu spera ceva mai mult.
I-am recitit scrisorile şi, cum se întâmplă în asemenea cazuri, ceea ce m-a iritat atunci când le-am privit mi-a apărut plin de semnificaţie acum. "Dar noi, ialomiţenii, suntem tari", scria el în 1982. "Noi, ialomiţenii", nu suntem nici mai tari, nici mai moi decât ceilalţi, dar avem orgoliul de a fi mai curaţi, mai sinceri, adică brutali în expresie. Dar, când e vorba de patriotism zonal, nimeni nu ne poate opri s-o luăm razna invers proporţional cu importanţa zonei pe care o reprezentăm.
Cu cât e mai obscură, cu atât îi găsim mai multe merite, şi asta în voie, căci nimeni nu ne poate controla sau contrazice, necunoscând-o. Dar "noi, ialomiţenii", dom' Paul, dacă pierim de ceva, apoi de propria noastră limbă pierim.
Aseară am stat de vorbă cu mama la o cafea proaspăt cumpărată. Cum părea veche, am apelat la o reţetă de împrospătare citită pe undeva şi am ţinut-o cinci minute în apă rece, după care am prăjit-o, apoi am râşnit-o şi, pline de speranţă, am fiert-o. N-am constatat nici o îmbunătăţire, dar am tăifăsuit un pic la aburul ei.
Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Bucureşti, Compania, 2002, p. 251-252
Britta Galé Ernst în vizită la noi, venind din Franţa. O vede pe Voica după 45 de ani! Împreună cu Mira Martac Chivu a fost cea mai bună prietenă a Voicăi din timpul studenţiei.
Să nu spunem: Nu mai pot! Înseamnă să uităm cât poate un om.
A murit Ileana lui Nae. O viaţă. Voica şi cu mine i-am cununat.
Ştefan J. Fay C. Trandafir, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 286
La piaţă, dau piept în piept cu finul Dan şi cu absolventul de filologie Dan Preda. Dar berea ştiu că nu se împacă defel cu tensiunea, care e cam tensionată... Începe să plouă şi o ţine aşa toată după-amiaza. Întuneric. Obscurantism. Ce-or fi făcând "practicienii" agricoli? Dar oaspeţii noştri de la Galaţi, care s-au anunţat că vin cu maşina lor. A venit Vio acasă, frumoasă, mâncăcioasă, voioasă etc. Diana e mai spăşită. Muzică uşuratică de la Mamaia. Dacă nu e Teleenciclopedia, meditez sumbru. Încă un semn al degradării totale. Ei însă toarnă gogoşi cât roata carului. Cică au fost culese integral recoltele de pe câmpuri. Nebunii ne cred idioţi. S-au prelungit "muncile" pe încă două săptămâni. Ne apropiem de vacanţă şi nici nu am început trimestrul I! (...) Un film redegist. Nu există indivizi mai antifilm şi antiumor decât nemţii. Se pare că şi nord-coreenii mai au ceva de natură "eroică", spectaculoasă prin umorul involuntar. Trecem pe "bulgari". Dar sosesc oaspeţii: cumnaţii Gicu şi Virginica, Sorin copilul. Cu cadouri, Gicu e la o "sursă" bună: roşii, ardei, castraveţi, gutui, peşte, carne tocată. Vict. e cu rachiul, eu cu berea şi... şampania (o porcărie). Şi ne întreţinem până la ora 2 din noapte. Ploaia a încetat. Eu adorm pe la 3 şi 1/2.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
