x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale 31 martie 1989

31 martie 1989

31 Mar 2009   •   00:00

Sanda Stolojan ● Mircea Zaciu ● Tia Şerbănescu



Ce este mai derizoriu: să faci literatură în mijlocul mizeriei ambiante - sau să te retragi în absenteism vegetarian şi ascetic, ca această femeie care tră­ieşte întorcând spatele cozilor din faţa magazinelor, mân­când ce găseşte, uneori mai ni­mic, şi citind autori mistici (ezoterici)?

Aceeaşi zi Cioran e nemul­ţu­mit pentru că telefonul fratelui nu mai răspunde. În legătură cu România, devenită subiect de uimire sau de indig­nare în ochii opiniei publice şi a presei, la întrebarea mea: în fond de ce nu-şi întorc privirile de la ea?, Cioran mi-a răspuns: "Pentru că nenorocirea românilor este nemă­su­rată, pentru că românii suportă tot, ce-i drept, şi asta este înjositor - şi totuşi, nu meritau ce li se întâmplă!"
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul pa­rizian. Traducere din fran­ceză de Micaela Slăvescu. Re­vizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 294


Telefon de la Corina: Cori a sosit cu bine. Răsuflu. Dar nimic despre Michael. După, insomnie extrem de rea. Zi caldă, după o ceaţă bruscă, dimineaţa. La radio, o convorbire telefonică în­tre Dorin Tudoran şi Goma, care atacă "tăcerea" artiştilor şi scrii­torilor din ţară, deşi ma­jorita­tea sunt fii de ţărani. Reac­ţie anti­pa­tică, reînnoită, chiar dacă, în principiu, are dreptate. Dar to­nul, atitudinea, arţagul nasc a­versiune. - Bernard Clavel, re­tras în Irlanda, într-o casă al­bă pe ma­lul unui lac albastru, Conne­mara.
Utopii. - Jean Guèhenno: "Nous vivons une vie. Nous rèvons une autre. Mais celle que nous rèvons est la vraie." Dacă ar fi trăit condiţiile noastre, ar fi spus la fel? Sigur, sigur, ceea ce visăm e mai adevărat decât mizeria trăită efectiv. Dar mai reuşim - azi - să visăm? Ori trecem doar dintr-un coşmar (cotidian) în altul, nocturn?
Mircea Zaciu , Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 434-435


Peste câteva zile, redactorul-şef m-a chemat din nou: mâine, la aceeaşi oră, în acelaşi loc. Acolo am intrat într-o altă sală, în care membrii Comitetului de Partid al Sectorului 1, asistaţi de cei doi colegi din presă (la fel de tăcuţi) şi de o stenografă, au început execuţia. Cei cinci de la sector, printre care şi două femei - cele mai indignate, de altfel -, au vorbit pe rând, enumerând cele două păcate capitale: opiniile personale despre partid şi patrie, trădarea amândurora de către o persoană nedemnă de statutul de ziarist comunist, şi complicitatea cu complotul duşmănos al lui Băcanu pe care îl ascunsesem autorităţilor. Fiecare dintre ei s-a pronunţat pentru excluderea din partid şi îndepărtarea definitivă din presă. Nici acum cei doi colegi (Nicolae Dragoş, de la Scînteia şi Ioana Pătraşcu, de la România liberă) n-au onorat invitaţia de a lua cuvântul, iar cei cinci n-au insistat. S-a trecut la vot şi în unanimitate, am fost exclusă. După excludere (sau poate înainte de vot, nu mai ţin minte exact) mi s-a dat cuvântul pentru tradiţionalele regrete sau explicaţii. Am declarat că n-am nimic de spus. "E gata?" am întrebat. "Da", mi s-a răspuns. M-am ridicat, am salutat şi am plecat.
Aşa s-a încheiat un capitol. Era sâmbătă. Luni, Maria Costache m-a chemat în birou, unde, cu toată conducerea ziarului de faţă, m-a informat că "având în vedere opiniile tale po­li­tice, nu mai poţi lucra în presă", şi că mi s-a oferit postul de corector la întreprin­derea "13 Decembrie", "chiar de azi".
Mi-am făcut transferul în aceeaşi zi. Co­legii mei de la România liberă au aflat abia peste o lună, în şedinţa lu­nară de partid, fără alte explicaţii, că P.M. Băcanu, Anton Uncu şi cu mine am fost excluşi din partid pentru "trădare" şi că alţi colegi, citaţi şi ei de cei arestaţi, au primit un vot de blam cu avertisment şi au fost trecuţi la revistele de­parta­mentale (de sănătate, ziarul CFR, re­vista de învăţământ). La plecarea din re­­dacţie ultima recomandare suna cam aşa: "Discreţie asupra celor în­tâmplate, altfel poate fi mult mai rău". Mi-am ţinut promisiunea. În general, în­cerc să-mi ţin promisiunile, oricui le fac.
Tia Şerbănescu, Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Bucureşti, Compania, 2002, p. 229

×
Subiecte în articol: jurnale personale