x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale 8 mai 1989

8 mai 1989

08 Mai 2009   •   00:00

Alexandru Tatos ● C. Trandafir



Spre surprinderea generală, mult stimatul tov. Dulea a aprobat decupajul la "Cine are dreptate?". Într-un timp-record: dânsul, care în asemenea cazuri o câcâie cu lunile, o suceşte şi-o răsuceşte, l-a aprobat a doua zi după ce l-a primit! (adică sâmbătă). Nu mai înţeleg nimic.
Chiar vrea să fac acest film? Să-şi fi schimbat atitudinea faţă de mine? (Mai ales că şi revista "Cinema" mi-a cerut zilele acestea un interviu şi e imposibil ca lucrurile să nu fie legate între ele.). Sau am ajuns eu un "Toma necredinciosul" şi văd totul în negru?...
Aşteptându-mă în continuare la "figuri", trebuie acum să mă conving că filmul "se face" şi să mă aştern pe trea­bă. Din păcate, am o stare de lân­cezeală din care nu pot ieşi. Probabil sunt obosit (mai ales psihic), nu ştiu ce se întâmplă, dar nu am chef şi răbdare de nimic, deloc nu mă pot mobiliza. Ceva trebuie să fac, că altfel ...
Alexandru Tatos , Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 533


La şcoală am fler. Organizez şi parti­ci­parea la filmul "Fraţii Jderi". Dl Sto­ian, şeful de la Cinematograf, se bu­cu­ră. Prezint filmul şi rămân până la sfâr­şit: George Cozorici, Geo Barton, Pa­paiani, Piersic, Ioana Drăgan, Sandina Stan, Iurie Darie, George Motoi, Emanoil Petruţ, Toma Dimitriu, Marcel Anghelescu. Diana pleacă la Bu­cu­reşti. Eu, cu Mădălina. Habotnică fată! După lecturile şi scripturile de rigoare, mă simt atras ca de un magnet ire­zis­ti­bil de Radio. "Înfiorătoare tragedie umană!" Urât mai vorbesc unii de Ro­mâ­nia! Prinţul Charles are acelaşi su­biect, regimul dâmboviţean, şi la Ro­ma. La 15 mai, China îl aşteaptă pe Gorby la Pekin. Studenţii de acolo se bu­cură că-l vor avea oaspete pe reformatorul rus. Iugoslavia câştigă pr­e­miul "Eurovision". Toată lumea transmite, noi nu. Bravo Sofia! Secretarul de Stat american se duce la Helsinki şi de aici va pleca la Moscova. Se mişcă lu­mea... ONU cere rezolvarea problemei Cambogiei. Kadar a fost "eliberat" (76 de ani) din funcţia de preşedinte de onoa­re al partidului maghiar.  "Eroii pă­c­ii" produc arme şi le comerciali­zea­ză, de pildă, cu Iranul. Dumitru Ma­zi­lu, fostul raportor ONU al drepturilor omului, ostatic acum în ţară, scrie şi cere ajutor Naţiunilor Unite. Václav Havel este propus la Premiul Nobel pentru Pace.
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra

×
Subiecte în articol: jurnale personale