Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ascultat, abia azi-dimineaţă interviul lui Mircea. În răstimpuri râdeam singur de formulările lui pline de spirit, dar la urmă, şi mai ales fraza finală, mi-a stârnit un plâns brusc. Am simţit literalmente lacrimi urcându-mi în ochi.
Nelinişti. Fraze din Scînteia care ameninţă vag, dar urât. Un val de represiune, sub pretextul "trădării", "spionajului" şi alte asemenea, poate atinge în primul şi primul rând intelectualitatea, scriitorimea.
Timp de primăvară. În sud ar fi fost plus 20 de grade, lumea ar umbla în cămaşă. Anormal pentru martie, fireşte. Totul e absurd şi fără noimă.
Vernisaj doamna T., care insistase să fiu prezent. Lume multă, din aşa-zisa "nouă protipendadă" clujeană. Între care şi doamna B., activista, cu care aş fi putut discuta, eventual, dacă hârtiile mele au ajuns ori ba pentru "aviz", la ei; dar e prinsă într-un grup de cucoane, care o curtează la modul cel mai indecent, aşa că trebuie să renunţ. Îmi face şi silă. Seara, concert Dan Grigore, formidabil în interpretarea Concertului nr. 1 pentru pian al lui Ceaikovski. Arie şi Yael sunt entuziasmaţi, aşa ceva n-au mai auzit vreodată în "occidentul" lor. Plec la pauză.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 430-431
Apropo de lipsa de consideraţie pentru om şi de mentalitatea "sănătoasă" faţă de bolile psihice la noi. Trivialităţile folclorice cu bătaia administrată celui în care a intrat dracul, să-l sperii şi să iasă. Boala de nervi socotită boală "boierească", fasoană.
Faptul că Ceauşescu nu vede că rezultatul politicii lui este îmbolnăvirea psihică a întregului popor nu are de ce să te mire. Savanta lui a desfiinţat toate centrele de cercetări psihologice şi sociologice din ţară. Ea realmente nu are de unde să ştie că există un psihic uman. Nu ştie. Este incultă şi proastă. La fel el. La fel, probabil, toată clica. Dar oamenii cultivaţi, opozanţii lui, Doina Cornea, cade în aceeaşi eroare, aceeaşi ignorare a psihicului dereglat, aceeaşi viziune populară asupra noţiunii de sănătate mintală şi de boală, dacă nu reuşeşte să vadă că el, întâi şi întâi, este nebun. Că scrisorile deschise adresate tot lui sunt inutile. Or, scrisorile deschise s-au generalizat la noi într-o aşa măsură, încât s-ar putea ajunge la situaţia când întreaga ţară – cu secretari C.C., cu miniştri, vechi activişti şi noi activişti, securişti, popor – i-ar adresa lui scrisori deschise, povestindu-i şi arătându-i lucruri evidente pentru toată lumea, numai pentru el nu. Cum de nu vede Doina Cornea că acest tip este surd şi orb la toate scrisorile deschise şi la tot ce-i arată ea, că el nu vede decât ceea ce vede, ideea lui fixă, imaginea lui despre România construită de el, acum şi peste o sută de ani? Iar dacă asta ar mai avea o explicaţie, faptul că nu vede realul, orbit de idealul lui dement, dar manifestările, gesturile lui foarte mărunte, poticnelile lui în covor, coborâririle şi urcările de voce, trecerile bruşte de la şoaptă la lătrătură, accesele de furie, alternate cu lirism, toate acestea sunt în afară de orice dubiu. Cum de nu văd ei, oamenii care-i adresează scrisori deschise, că el nu mai există, nu lui trebuie să i se adreseze, ci altcuiva? Că mai bine şi-ar cheltui energiile pentru a aduna probele acestea indubitabile şi pentru a-l înlocui, fiindcă este BOL-NAV?.
Pe Hitler, când au hotărât atentatorii ăia să-l asasineze pentru că ducea ţara la dezastru, printr-o politică criminală, n-au ezitat. Dar când au aflat că e mai imperios necesar să-l asasineze pentru că e nebun, cred că ceva i-a oprit. Ce? Frica de Dumnezeu, poate, gândul că un nebun nu se ucide, ci se internează, se izolează, se face inofensiv şi se aşteaptă să i se sfârşească zilele? Credinţa obscură că şi posedatul de diavol e tot fiinţa lui Dumnezeu? Că nu poţi decât să-l împiedici să facă rău, nu să-l omori? Nu ştiu. Ştiu că ai noştri îi adresează lui scrisori deschise, dovedind că ştiu despre boala lui psihică tot cât ştie savanta care a desfiinţat institutele de specialitate.
Scenă sinistră. O profesoară de 50 de ani, la CEC. Se aşează la masă să-şi completeze formularul. Rumoare, agitaţie, lume în mişcare. Asta, într-un moment de uitare de sine, bate cu palma în masă şi strigă din răsputeri: Linişte, faceţi linişte! N-am văzut decât foarte puţini tipi, trecuţi prin 20-30 de ani de meserie didactică, rămaşi zdraveni la cap. Nu numai "nedeformaţi profesional", ci zdraveni, pur şi simplu. Îţi trebuie minte cu carul şi o capacitate de autoreglare uriaşă pentru ca măcar o parte din mintea asta să-ţi scape nerobotizată, neautomatizată, după 20 de ani de şcoală.
Ieri, la Securitate. Pe holul lor. Un ghişeu pentru paşapoarte. Pe pereţi, pe de o parte şi de alta, pancarte şi lozinci, destinate să-i împuţineze pe cei veniţi acolo cu cereri de plecare. Unul din afişe, scris cu alb pe sticlă vopsită în albastru închis, spunea aşa: "Ce poate oferi străinătatea unui om care-şi părăseşte ţara? «Moarte şi sclavie la străini aflăm». Înjosire la străini găsesc şi astăzi. Pot primi un dolar în plus, sau mai mulţi, dar vor fi trataţi întotdeauna fără demnitate, nu vor fi respectaţi. TRÂDÂTORII, cei care îşi părăsesc ţara, sub orice motiv, nu pot fi niciodată luaţi în consideraţie."
Doina Jela, Telejurnalul de noapte, Bucureşti, Editura Vremea, 2005, p. 379-381
