x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 29 ianuarie

0
29 Ian 2009 - 00:00

Convocată de secretarul cu propaganda, C. Olteanu, vineri, 27 ianuarie, şefa noastră a fost certată şi beştelită pe tonul cel mai drastic şi mai grobian cu putinţă.



Din neatenţia unei corectoare, într-una din zornăitoa­rele chemări la întrecere, pe care nu le citeşte nimeni, cea a judeţului Botoşani, câteva rânduri în care era vorba de activitatea politico-educativă şi unde apărea şi numele Tova­răşei s-au rătăcit în pasajul în care se vorbea de... gospodăria comunală. Dar aceasta e doar picătura care a umplut paharul. Părerea celor de sus s-a format mai demult şi a fost confirmată de nişte întâmplări recente. România liberă este o casă fără stăpân, unde domneşte debandada cea mai dizolvantă şi mai periculoasă, şi unde conducerea şi-a de­monstrat nu o dată incapacitatea de a ţine în mână procesul de elaborare şi apariţie a ziarului. Se pare că am fost luaţi la ochi şi pentru alte motive. S-a hotărât să se constituie o Comisie de anchetă, compusă din activişti de la secţie, care să analizeze situaţia şi să ne ia pe fiecare la bani mărunţi. Frecându-şi ochii roşii de plâns, mica noastră tovarăşă a convocat zor-nevoie o şedinţă "de colegiu". "Ce ne facem, fraţilor?" Vin "revizorii" – mulţi, nu unul, ca-n Gogol. Situaţia e într-adevăr critică, n-ar trebui să ne ardă de glume. "Să facem ordine, să restabilim disciplina, să-i punem pe oameni să recitească regulamentul!". Prilej pentru fanaticii stărilor de necesitate internă să  se dea din nou în stambă.
Boris Buzilă, În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani de jurnal secret la România liberă, Compania, 1999, p. 389


O viaţă a lui Mozart. Alta a lui Beethoven. Proiecte fanteziste, pentru că sunt peste puteri. Dar e bine, e sănătos, e tonic să ai câte un asemenea proiect în faţă, sperând în taină că-l vei împlini cândva. Sunt la pagina 62, am încheiat întâia parte a primului capitol. Merge. Dar când mă gân­desc că asta e abia a zecea parte a cărţii, mă cuprinde ameţeala.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, 2004, p. 170


La bibliotecă, unde citesc Adevărul 1946, 1947 pentru Arghezi. Tabletele care i-au adus ponoase. Mă cufund cu voluptate în trecut, ştiri, fotografii, îmi trezesc sute de imagini din adolescenţa mea. Unele texte, de o actualitate frapantă, umor involuntar: Gromîko tânăr, la ONU, însoţit de soţie. Doamna Gr., o hazaică îmbră­cată a l’americaine, vorbind la CBS, în scopuri filantropice ş.a. În 46 poli­ti­ca ruşilor era tot un fel de "des­chi­dere" spre Occident, căruia voiau să-i pară simpatici! Aceeaşi perfidie. Pe manşeta unui număr: "Funcţionarii Primăriei au primit de Paşti câte şase ouă. Să se pună capăt risipei!" textele lui Arghezi, foarte bune. Ar merita un volum (dar unde-s "Restituirile!?"). Câteva, cu bătaie lungă. Să fac, eventual, xerocopii. – Plimbare cu Geta, venită pentru tatăl ei, care e rău (acum cu retenţie urinară, imposibil de intervenit etc.). Nu-mi spune nimic din Bucureşti. Chiar n-o fi nici o noutate, ori se fereşte, din moment ce am refuzat în toamnă...? – Masă la J. – Seara, telefon A., care e internat la Psihiatrie. Mă roagă să vorbesc cu doctoriţa D.C. să-i dea drumul, nu mai suportă mediul, promiscuitatea, murdăria, regimul alimentar prost ş.a. Acasă, are sentimentul că-şi va reveni mai iute. Îi promit, deşi à contre coeur, fiindcă nu-mi pot permite (îi explic) să mă amestec în tratamentul unui medic. Dar fiindcă-l sim­ţeam că e tot mai iritat, că se montează, promit. Vorbesc cu D., care e un excelent medic şi-mi spune că pacientul are un diagnostic sever (paranoia), că boala e progresivă, că primele simptome le-a avut încă din liceu (după mărturisirea mamei lui), că l-a salvat de şocuri, care ar fi rezolvat probabil, din punct de vedere psihiatric, mai bine lucrurile, dar l-ar fi "încheiat" ca poet. Aşa, printr-un tra­tament medicamentos, trebuie mai multă răbdare, dar puterea lui de creaţie nu e diminuată, de altfel i s-a părut şi ei că e într-o formă mai bună, nu-i poate însă explica totul, în detaliu.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti 1998, Albatros, p. 392-393
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de