Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lidia a pomenit din întâmplare ziua de 4 martie şi abia aşa mi-am adus aminte că am uitat, cu două zile în urmă, să-i celebrez (pentru un moment măcar) pe prietenii mei care au pierit la cutremurul din 1977. Am uitat şi regret, însă totdeauna îmi dau seama cât de puţină vreme şi cât de superficial îi păstrăm în memorie pe cei care pleacă dintre noi.
Azi a avut loc înmormântarea "bunicului". Deşi nu s-a putut anunţa în ziar data ceremoniei funebre, participarea a fost destul de numeroasă. Vremea frumoasă, ca un semn al îngăduinţei cereşti pentru bătrân şi pentru noi toţi.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 720
Ce-a fost la 6 martie, că parcă era ceva de pomină. Parcă în 1945. Dar tot acum se sărbătoresc 40 de ani de la începerea colectivizării agriculturii. Mare sărbătoare! / Ce neruşinare! / Fără de mâncare. / Dar plini de urare / Şi cu gura mare, / Dar cu capul tare! (Versuri populare). În rest, ore, ore, ore. Din presa noastră multilateral subdezvoltată, desprind "Înalt omagiu", "Eroul", "Înalt erou sub flamuri de eroi", "Strânşi uniţi sub tricolor" (din Convorbiri literare, nr. 2/1989); "Înaltă preţuire, vie recunoştinţă", "Cald şi vibrant omagiu", "O concepţie profund ştiinţifică (a Lui, n.m.) privind strategia dezvoltării economico-sociale în România" ("Ateneu"). Ca să nu mai vorbim de "Săptămâna", "Astra", "Luceafărul"... Vine Mădălina şi conlucrăm două ore. Apoi, la Radio: România invită experţi ai Comisiei ONU pentru drepturile omului să se convingă aceştia că la noi este formidabil, umblă câinii cu covrigi în coadă. După 24 de ore îşi retrage invitaţia! Cinci ţări occidentale plus Ungaria cer, la Geneva, să se instituie totuşi o comisie care să cerceteze dezastrul din România.
Alţii cer, prin diverse căi, să fie lăsată în pace Doina Cornea. S-a făcut şi un "clasament" al ţărilor cu cea mai groaznică nerespectare a fiinţei umane. 1. Republica Sud-Africană, 2. România, 3. Albania etc. Păi, suntem la mijloc! Şi nu suntem nici cei mai păcătoşi din lume, ci numai pe locul al doilea. Halal să ne fie, eroilor, aiuriţilor, mondialilor! S-a încheiat, la Viena, reuniunea miniştrilor de "esterne" ai ţărilor semnatare ale Tratatului de la Helsinki. Atacuri la adresa celor care nu-şi respectă angajamentele. Noi, România, la loc de cinste în discuţii recriminatorii. Demonstraţii în Polonia şi Cehoslovacia. Adam Michnik cuvântează. Letonii se agită. Mare tevatură şi cu "Versetele satanice". Anglia, RFG, Austria îşi retrag ambasadele, reprezentanţii, anulează convenţii. Şi asta din cauza unor fanatici gen Khomeini, care incită la omor, din cauza unor dictatori barbari de la sfârşit de mileniu al doilea...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra.
Ieri, vorbit la telefon cu Corina, destul de bine dispusă. Povl le va face o vizită săptămâna asta. Nu ştiu de ce. I-am scris anterior să-l caute pe Manfred, fiindcă în scrisoarea lui promitea ceva, apoi scrisoarea anunţată n-a mai sosit, fie că s-a "pierdut", fie că n-a mai scris-o. – Anul fericit?! Îmi cad ochii pe o însemnare. Alain a publicat în 1928, anul naşterii mele, Propos sur le Bonheur. Să le recitesc. – Continuat, la Bibliotecă, răsfoirea "Naţiunii", unde dau peste poeme de Radu Petrescu şi câteva articole despre Montaigne, Petică, I.C. Săvescu, Barbu Nemţeanu, Traian Demetrescu etc. Un eseu interesant şi premonitoriu pentru destinul său viitor: "Filosofia supunerii" ("Naţiunea", an II, nr. 277, 24 febr. 1947, p. 2). Versurile sunt foarte frumoase, eseistul şi poetul promiteau, prozatorul era încă de taină, în jurnal numai. Dacă aş fi avut "Restituirile", merita să scot o ediţie din materialele anilor 1945-1947. Interesant de urmărit procesul de "adaptare" şi mimetizare al lui G. Călinescu. Răsplata? Va fi scos de la catedră, unde nu se va putea întoarce niciodată, contrar legendei pusă în circulaţie după ’65. Oricum, el a încercat la "Naţiunea" să reînvie cercul propriu, de la "Jurnalul literar", căruia i-a adăugat câţiva tineri bucureşteni începători, între care şi Radu Petrescu. Cine ştie dacă, mergând la Bucureşti atunci, pentru studii, cu mai mult curaj, n-aş fi pătruns în acelaşi grup. Dar eu nu citeam, pe atunci, la Oradea, "Naţiunea" şi politica micilor partide şi formaţiuni satelite, create ad-hoc, pentru a le sabota pe cele mari, tradiţionale; îmi era antipatică.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 417-418
