Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noaptea, treaz, focul continuă să ardă cu flacără mare în curtea bisericii. Reflexele îmi joacă pe plafon. Mă ridic, stau la fereastră şi contemplu îndelung focul între trunchiurile negre ale brazilor. Are ceva de mit scandinav. Îmi aminteşte câteodată rugul de pe insula de lângă Helsinki, unde, strivit într-o mulţime în transă, contemplam flăcările înalte în noaptea albă (nordică) a sânzienelor. Demonic şi erotic.
După-masă, curs. Mai am doar două-trei lecţii şi semestrul se încheie pentru anul IV. Închei deci "cazul Arghezi": fişe, documente, arhivă. Observ un interes mai ridicat, deşi unele lucruri le mai apar confuze studenţilor, căci ei nu au reperele istorice necesare pentru a înţelege fenomenul în complexitatea lui. Venind spre casă mă simt însă reconfortat atât pentru modul cum am expus problema, cât şi pentru faptul că le-am dezvăluit acestor tineri o bună parte din adevărul istoric, arătându-le şi modul cum faptele au fost apoi manipulate. Textele argheziene citate de mine au stârnit rumoare, iar savoarea stilistică a textului lui P. Ţugui a provocat hohote de râs. – Încercat să mă plimb, dar renunţ repede, imposibil să rezist în atmosfera acestui ajun de 8 martie, în care simţi deja beţia, sudoarea, trivialitatea. Aflu că Doru V. s-a accidentat la Bucureşti, fractura braţului, a căzut într-o staţie de metrou, se pare că şi-a pierdut echilibrul pentru o fracţiune de secundă. Lungă discuţie cu Marian în drum spre facultate.
Îmi propune să reiau discuţia cu "Dacia" pentru "Restituiri" (à propos de ce-i semnalam că s-ar putea edita: începuturile lui Radu Petrescu, tabletele argheziene din 44-4, tabletele lui G. Călinescu din "Naţiunea" şi "Lumea"). Aurel, în acelaşi context, îmi atrage atenţia, la bibliotecă, asupra lui Nikita Macedonski, complet ignorat. Marian susţine că poate s-ar relua seria. Îi arăt că nu am de gând, mă simt sfârşit, nu mai pot face nici un fel de proiecte, trebuie să-mi închei socotelile doar. Nu vrea să accepte punctul meu de vedere.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 418-419
În vizită la Diana la spital. Vorbim cu trei factori principali: dr Vasile, dr Danciu, prof. Mehedinţi şi cu alte persoane: dna Şerbănoiu, Mihaela Necula, dna Gherovici, dna Iosifescu. Despre Diana se spun lucruri nu prea plăcute auzului şi inimii: spondiloză, reumatism, coloană, anemie. În afară de faptul că e cam fragilă, am încredere în vitalitatea ei. Eu zic să lucreze la şcoală mai raţional, adică mai puţin, dar cum să facă dacă norma este extenuantă, pentru ca supuşii să-şi piardă puterile prin supraîncărcare şi docilitate. Norocul e că ea nu-i membră, dar tot o aglomerează cu şedinţe de tot felul... Cu eforturi facem rost de puţin salam de Sibiu şi muşchiuleţ de la "Birt" şi de la restaurantul "Muntenia". Câteva ouă de la ţară prin dna Mirică şi un borcan cu miere de la dna Covalov. În piaţă, la Alimentara, nu se găseşte nimic... Am visat-o pe mama, într-un fel de coşmar. Eram cu toţi acasă, o curte brăzdată cu mormane de pământ, o casă veche, dărăpănată, uşa (cea veche) închisă, iar jos, pe prispă, o cheie mare ruginită. Din casă se aude un miorlăit de pisică. Îmi spun că tata a plecat şi a lăsat, cine ştie de când, pisica în casă. Deschid, intru, văd pe un pat vechi, spre fereastra dinspre drum, un pat de campanie şi un bătrân murdar şi alb dormind cu spatele spre uşa obscură. Vai, ce-a îmbătrânit tata! Mă apropii, îl trag să-i văd faţa şi când acolo... mama! Nu se poate! Strig. Îmi zic în vis că visez. Nu există aşa ceva: Ba există, zice ea... Ies şi mă duc la geamul de la bucătărie. Pe fereastră, îl văd pe tata în patul lui. "Matale eşti aici?" "Da." "Dar în casă e mama, nu se poate aşa ceva." "Ba se poate. Uite-o!" Şi la dreapta mea apare mama. Nu se poate!.. Şi mă trezesc. E ora 4. Nu mai pot dormi. La ora asta e apă caldă. Mă dezmeticesc la baie...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra.
