Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În '89, Marius Constantin era elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 4 din Curtea de Argeş. Îşi aminteşte zarva pe care a provocat-o atunci un banc cu Nicu Ceauşescu pe care, copil fiind, l-a spus prietenilor de joacă.
"În fiecare zi ne strângeam în faţa blocului şi formam trei grupuri, după vârstă: grupul celor mari, liceenii, din care făcea parte fratele meu, apoi mijlocii, cei care eram în clasele V-VIII şi, cea de-a treia categorie, picii, pe care îi priveam, desigur, de sus. Într-o zi vine la bloc un băiat, Bebe, care terminase liceul şi nu locuia în zonă. Noi îl priveam ca pe un zeu: era bătăuş şi spunea bancuri de tot felul. Fireşte că stătea doar în grupul celor mari şi ei erau primii care auzeau cele mai noi bancuri.
La fel s-a întâmplat şi în ziua cu pricina, iar mezinii grupului celor mari, printre care şi fratele meu, ne-au spus bancul şi nouă, mijlociilor. Iată cum suna bancul: Un Mercedes trece cu 100 km/h pe şosea. Un miliţian îl opreşte. Miliţianul: Ştii cu ce viteză mergeai? Şoferul: Cu 100 km/h. M: Te-ai dat dracu'! Arată-mi permisul! Ş: N-am! M: Te-ai dat dracu'! Ai băut? Ş: Da. M: Te-ai dat dracu'! Cum te cheamă? Ş: Nicu. M: Nicu şi mai cum? Ş: Ceauşescu. M: M-am dat dracu'!
Am râs în hohote şi ne-am grăbit să-l spunem mai departe. Desigur, celor mici. Printre ei era şi vărul meu, Octavian, elev în clasa a II-a.
A doua zi, el a spus bancul colegilor, iar ei se pare că l-au pârât Tovarăşei. I-a sunat părinţii şi, cum era normal la acea vreme, s-a pornit o adevărată anchetă în şcoală pentru a afla de unde a pornit bancul. Bineînţeles că s-a aflat imediat cine i l-a spus.
Când am venit de la şcoală, părinţii ne-au luat deoparte pe mine şi pe fratele meu. Ştiam că urmează o morală şi, evident, nu ştiam despre ce era vorba. Ne-au întrebat unde am auzit bancul, dar nu au scos nici un nume de la noi. Eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Au renunţat la interogatoriu, dar ne-au avertizat să nu mai spunem bancuri cu Ceauşescu, să fim foarte atenţi şi să nu spunem nimănui că tata ascultă Europa Liberă în casă. În general să nu vorbim nimic despre Ceauşescu.
Din fericire, povestea s-a oprit aici. Ce am înţeles din asta? Nimic, eram doar un copil şi la cinci minute am uitat toată morala primită. Două săptămâni mai târziu am mai auzit un banc şi, desigur, l-am spus mai departe: Tovarăşii Ceauşescu, în elicopter. Tovarăşa Elena: Uite, Nicule, se vede râurile! El: Nu tu, astea nu e râurile, e şoselele. Pilotul intervine: Nu, astea-s cozile! Disident? Nici gând! Doar un copil. Chiar credeam că în România se trăieşte bine şi că în ţările capitaliste este foamete. Chiar credeam istoria romanţată a României, cea pe care o învăţam la şcoală".
