x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bancuri interzise

0
Autor: Oana Antonescu 15 Iun 2009 - 00:00

În '89, Marius Constantin era elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 4 din Curtea de Argeş. Îşi amin­teş­te zarva pe care a provocat-o atunci un banc cu Nicu Ceauşescu pe care, copil fiind, l-a spus prieteni­lor de joacă.



"În fiecare zi ne strân­geam în faţa blocului şi formam trei gru­puri, după vârstă: grupul celor mari, liceenii, din care făcea parte fra­tele meu, apoi mijlocii, cei care eram în clasele V-VIII şi, cea de-a treia categorie, picii, pe care îi pri­veam, desi­gur, de sus. Într-o zi vine la bloc un băiat, Bebe, care terminase liceul şi nu locuia în zonă. Noi îl priveam ca pe un zeu: era bătăuş şi spunea bancuri de tot felul. Fireşte că stătea doar în grupul celor mari şi ei erau primii care auzeau cele mai noi bancuri.

La fel s-a întâmplat şi în ziua cu pricina, iar mezinii grupului celor mari, printre care şi fratele meu, ne-au spus bancul şi nouă, mijlo­ciilor. Iată cum suna bancul:  Un Me­r­­cedes trece cu 100 km/h pe şo­sea. Un miliţian îl opreşte. Mili­ţia­nul: Ştii cu ce viteză mergeai? Şofe­rul: Cu 100 km/h. M: Te-ai dat dra­cu'! Arată-mi permisul! Ş: N-am! M: Te-ai dat dracu'! Ai băut? Ş: Da. M: Te-ai dat dracu'! Cum te cheamă? Ş: Nicu. M:  Nicu şi mai cum? Ş: Ceau­şescu. M: M-am dat dracu'!
Am râs în hohote şi ne-am grăbit să-l spunem mai departe. Desigur, celor mici. Printre ei era şi vărul meu, Octavian, elev în clasa a II-a.

A doua zi, el a spus bancul colegilor, iar ei se pare că l-au pârât Tovarăşei. I-a sunat părinţii şi, cum era normal la acea vreme, s-a pornit o adevărată anchetă în şcoală pentru a afla de unde a pornit bancul. Bi­neînţeles că s-a aflat imediat cine i l-a spus.

Când am venit de la şcoală, părinţii ne-au luat deoparte pe mine şi pe fratele meu. Ştiam că urmează o morală şi, evi­dent, nu ştiam despre ce era vorba. Ne-au întrebat unde am auzit bancul, dar nu au scos nici un nume de la noi. Eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Au renunţat la in­te­ro­gatoriu, dar ne-au avertizat să nu mai spunem bancuri cu Ceauşescu, să fim foarte atenţi şi să nu spunem ni­mănui că tata ascultă Europa Liberă în casă. În ge­neral să nu vorbim nimic des­pre Ceauşescu.

Din fericire, po­vestea s-a oprit aici. Ce am înţeles din asta? Nimic, eram doar un copil şi la cinci minute am uitat toată morala pri­mită. Două săptămâni mai târziu am mai auzit un banc şi, desigur, l-am spus mai departe: Tovarăşii Ceau­şescu, în elicopter. Tovarăşa Elena: Uite, Nicule, se vede râurile! El: Nu tu, astea nu e râurile, e şoselele. Pilotul intervine: Nu, astea-s cozile! Disident? Nici gând! Doar un copil. Chiar credeam că în România se trăieşte bine şi că în ţările capitaliste este foamete. Chiar credeam istoria romanţată a României, cea pe care o învăţam la şcoală".

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de