x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Banii de pâine, daţi pe prăjitură

0
Autor: Andreea Sminchise 11 Aug 2009 - 00:00
Petrică George avea 5 ani în 1989 şi locuia în satul Goruna, din judeţul Prahova.
"Casa noastră era chiar lângă şcoala din sat, iar magazinul pe zonă era în curtea şcolii. În fiecare dimineaţă, bunica mă lăsa singur în casă (ai mei erau la serviciu, la Uzina de Armament din Plopeni), iar ea se ducea la coadă la pâine. Mă punea să stau la geam şi să îi fac cu mâna, ca să mă vadă şi să fie sigură că nu fac vreo trăznaie, singur în casă. Ve­deam cum vine căruţa cu pâine, cum descarcă, şi pe bunica cum intră în magazin şi apoi iese cu sacoşa de pâine.

Pe doamna care vindea la ma­gazin o chema Florentina şi era vân­ză­toare de carieră. Avea în magazin nişte prăjituri negre cu cremă, absolut delicioase, care îmi plăceau enorm, dar care erau foarte scumpe. Doam­na Florentina mai venea la noi, când avea pauză de masă, şi ma­maia îi făcea cartofi prăjiţi şi cafea. Mă rog, cafea... nechezol d'ăla. În schimb, ea îmi aducea, din când în când, prăjitura care îmi plăcea atât de mult. Mamaia nu-mi cumpăra niciodată, pentru că era foarte scumpă.

Într-o zi, eram cu un prieten, Ma­rius, la mine în curte. El era cu un an mai mic ca mine, avea 4 ani. Acum e poliţist. He-he!
Am găsit pe jos, lângă băncuţa din faţa casei, o hârtie de 10 lei. Am luat-o cu ochii mari şi nu m-am oprit până la magazin, unde am cerut o prăjitură din aia bună. Doamna Florentina s-a uitat suspicioasă la mine şi m-a întrebat de unde am banii, dar am minţit-o şi i-am zis că mi i-a dat mamaia.

Am luat prăjitura pusă pe un carton şi m-am ascuns cu Marius în spatele casei, unde am împărţit frăţeşte delicatesa. Cred că nici o prăjitură pe care am mâncat-o în viaţa mea n-a fost mai bună ca aia, savurată pe ascuns. Ei, abia terminasem de mâncat şi a apărut mamaia. M-a întrebat dacă n-am văzut pe undeva banii ei. 10 lei erau mulţi bani pentru noi atunci. Ar fi ajuns, cred, pentru pâine aproape o săptămână.  I-am spus că nu am văzut banii nicăieri şi m-am uitat la ea cu cea mai nevinovată privire de care eram în stare. Un singur lucru m-a dat de gol - cartonul pe care fusese pră­ji­tura şi pe care uitasem să-l ascund sau să-l arunc. Bunica mi-a dat vreo câteva palme la fund şi mi-a luat şi restul de bani din buzunar".

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de