x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bătălia pe fotbaliştii români din Cin Cin

0
Autor: Ionela Gavriliu 14 Ian 2009 - 00:00

George Iulian Theodor, proprietar al colecţiei complete Turbo şi Cin Cin, avea 8 ani şi era în clasa a II-a în 1989. Astăzi este inginer şi lucrează pe şantierul de la Casa Radio, transformând "monstrul comunist" în expresia pură a capitalismului: un mall.



Lamborghini galbene pe un fond de culoarea cerului, Toyote, Ferrari şi Mazde roşii sau portocalii, Alfa Romeo şi Jaguar semănând cu nişte rachete spaţiale. Tot ceea ce un puşti nici nu visa să vadă în materie de maşini la televizor sau pe străzile cenuşii, pline cu Dacii, Trabanturi şi Lăstunuri găsea în "surprizele" Turbo, mirosind a piersici. Pentru George, ca şi pentru alţi puşti, piaţa colecţiilor de surprize şi micul trafic cu dubluri şi "tripluri" pentru un exemplar preţios au ajuns să fie la fel de importante ca pentru un colecţionar de timbre rare. George a reuşit să strângă întreaga serie de surprize Turbo, 260 de bucăţi, şi 70 de surprize Cin Cin cu fotbalişti.

"În anii aceia nu găseam la magazinele cu dulciuri decât produse româneşti de slabă calitate, mă refer în special la vestita «ciungă» în formă de ţigară, de culoare roz, învelită în hârtie lucioasă, care imita chiar şi filtrul, deşi pe vremea aceea ţigările cu filtru erau o raritate şi puteau fi considerate obiecte de lux la care aveau acces numai doctorii sau cei care aveau pe cineva «pe afară»", îşi aminteşte George.

O gumă sfărâmicioasă, fără nici o surpriză pentru copil, nu are cum să fidelizeze micii clienţi.
"Problema e că gumele-ţigări erau «fumate» demult. Pe lângă faptul că erau de o calitate foarte slabă. După ce se dizolva zahărul conţinut, parcă mestecai hârtie, nu aveau nimic surprinzător care să te facă să le mai cumperi. Ajunseseră să fie date mai mult ca rest la cumpărături. Bucurie mare a fost când a apărut «concurenţa»: gumele de mestecat Turbo şi Cin Cin vândute iniţial de ţigăncile cu seminţe la dop de pe lângă Şcoala Generală nr. 98 din Bucureşti (acum «Avram Iancu»). Guma ca guma... E drept că mirosul parfumat de piersică al gumei Turbo reprezintă pentru mulţi români – copii în comunism – aroma copilăriei. Dar surpriza... Surpriza era totul: dacă-ţi cumpărai trei gume, le desfăceai pe toate şi le băgai în gură. Desfăcute din ambalaj, gumele se întăreau un pic şi parcă nu mai erau la fel de aromate. Plus că aşa puteai să faci concurs de baloane, căci gogoloiul elastic din gura ta se putea umfla cât capul, iar dacă se găsea vreun «prieten» să-ţi spargă balonul, guma ţi se lipea de sprâncene, de păr şi ochi. Nu doar pentru asta desfăceai toate gumele pe care ţi le cumpărai sau le primeai, sau pentru că ai fi fost lacom. Ci pentru că voiai să vezi ce surpriză ai şi de ce parte a negocierii te situezi atunci când treceai la «schimb».

Ţi-a picat Lamborghini Diablo, ce putea prinde 325 km/h? Ai un Bugatti care nici măcar nu pare a fi maşină, ci o chestie extraterestră? Iar la Cin Cin, ce bătălie mai era pe Hagi, pe «Fiara»  şi ce nervi te apucau atunci când «îţi pica» de trei ori Zenga sau Zubizarreta de ţi se burduşea clasorul sau portactul de plastic cu tripluri." "Hârtiile lucioase, cerate, de mici dimensiuni, ce aveau reprezentate fie maşini prototip sau de serie, în cazul gumelor Turbo, fie fotbalişti sau echipe naţionale de fotbal la Cin Cin, participante la campionatele mondiale ale acelor vremuri, ajunseseră să facă tot deliciul pauzelor de la şcoală. Până la urmă, guma de mestecat în sine îşi pierduse importanţa din momentul în care am început să colecţionez. Devenise chiar un fenomen să ai surprize, pentru că mai toţi le colecţionam, făceam schimb între noi cu cele la care aveam dubluri. Ba încă unele valorau mai mult de una la schimb, pentru că se ştia că sunt mai greu de găsit. Cele rare îi reprezentau pe fotbaliştii români Hagi, Cămătaru, Lăcătuş. Băieţii mai mari ni le mai furau, dacă vedeau că altfel nu le pot obţine. Era o adevărată isterie când se suna de pauză sau se terminau orele şi făceam coadă să cumpărăm gume de la ţigănci. Apoi ne strângeam ciorchine când le desfăceam să vedem ce ne-a «căzut», după care începeau negocierile şi tranzacţiile."
Citeşte mai multe despre:   cin cin

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de