x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Bunul samaritean ne-a dus direct la Miliţie"

0
Autor: Andreea Sminchise 14 Aug 2009 - 00:00
Daniel N. avea 24 de ani în 1989, lo­cuia şi lucra în Bacău. Cea mai ma­re pasiune a lui era pescuitul.

"Mer­geam la pescuit cu prietenii în zona ba­rajelor de pe Siret, de la Faraoani, un­deva lângă Bacău. Ne duceam aproape la fiecare sfârşit de săp­tă­mâ­nă. Locul ăla nu era numai pre­fe­ra­tul nostru, ci al tu­turor pescarilor din Bacău. În fie­care week-end, gara era plină de bărbaţi cu undiţe. Din păcate, permisele de pescuit se ob­ţi­neau foarte greu şi majoritatea îşi satisfăceau pasiunea ilegal.

Şi Miliţia, şi cei de la Asociaţia Vâ­nă­torilor ştiau că pe baraj se dă la peşte ilegal. Iar raziile erau ceva frecvent. Numai că, din marea aia de oameni, dacă reuşeau să prindă 2-3...

Într-o sâmbătă, în vara lui 1989, ne pregăteam să plecăm de pe baraj la trenul care pleca spre Bacău pe la do­uă jumate. Făceam cam o ju­mă­ta­te de oră de mers pe jos până la gară. La un moment dat, a apărut pe mal un om cu o maşină mare, cu atelier mo­bil în spate. Adică, avea în spate o benă cu strung şi alte utilaje din as­tea, şi în faţă o cabină. Şoferul, care mai era cu un bărbat în faţă, a oprit şi ne-a întrebat pe toţi care eram acolo dacă nu vrem să mer­gem cu ei la Bacău, să nu mai dăm banii pe tren, că ei oricum se duceau încolo. Aproape toţi am zis că mer­gem. Eram vreo 20-25 de oameni. Ne-a înghesuit pe toţi în atelierul mobil şi am plecat la drum.

Singura cale de comunicare între at­e­lierul mobil şi cabina şoferului era o sonerie. Omul care conducea ne-a zis că, atunci când ajungem în Ba­cău, la locul în care vrem să co­bo­râm, să sunăm, şi el opreşte pe dreapta.

Când am intrat în oraş am în­ce­put să apăsăm pe rând pe bu­to­nul soneriei. Se auzea că sună, dar ma­şina nu oprea. A mers întins până în centru şi a oprit fix în faţa sediului Miliţiei.

Noi am rămas interzişi. Ne-a deschis uşa un ofiţer care ne-a pus să coborâm şi să ne împărţim în două - în stânga cine are permis de pes­cuit, în dreapta cine nu are. «Peş­tele la interval şi sculele se confis­că», a zis miliţianul.

Decizia finală a fost absout năucitoare. Cine nu avea permis a primit doar un aver­tis­­ment. Cine avea, a luat amendă şi i s-a tăiat şi din salariu la serviciu. Ches­tia e că asta s-a întâmplat în pe­ri­oa­da de prohibiţie. Iar logica mi­li­ţi­e­nilor a fost că ăia cu permis ştiau că n-au voie să pescuiască, deci au încălcat legea cu bună ştiinţă, pe când cei fără nu aveau nici idee".

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de