În 1989, Gabriel Mantu era proaspăt angajat la fabrica de avioane din Bacău. Prietenul lui cel mai bun din acea perioadă era "Gigi ţiganul".
"Prin august-septembrie ne trimiteau la muncile câmpului. Ne scoteau din producţie şi eram duşi la CAP-urile din jurul oraşului, la porumb, la fructe... În '89 ne-au dus la porumb. Eu lucram cot la cot cu Gigi. În pauza de masă ne-am aşezat la marginea lanului să mâncăm. Am înşirat noi acolo ce aveam, am mâncat şi după masă, ştii cum e, te ia un somn... Vorba aia - mâncă un ţigan o nucă, două ore tot se culcă!
Şi nu ne venea deloc să mergem înapoi pe rândul de porumb. Am luat în mână câte un mălai (n.r. - o bucată de mămăligă) şi am început să-l frecăm între degete. Ca atunci când faci momeala pentru peşti. Şi stăteam aşa, fără nici un chef să ne ridicăm şi să ne întoarcem la muncă.
La un moment dat se apropie doi oameni. L-am recunoscut pe secretarul mare de partid, dar pe cel care era cu el nu îl ştiam. Se opresc lângă noi şi întreabă: "Ce faceţi, mă, aici? De ce nu sunteţi la muncă? Pauza de masă s-a terminat!". Eu deja eram sărit în picioare, când îl aud pe Gigi zicând: "Ia... Frecăm mălaiu'". M-a umflat râsul, dar mi-am revenit când l-am văzut pe secretar ce privire pusese pe noi. "Cine e şeful vostru?", zice. "Ia... prostu' ăla de colo, Popescu", zice Gigi şi arată cu mâna spre lanul de porumb către un băiat cu vreo doi ani mai tânăr decât el, pe care nu îl putea suferi nicicum, pentru că era un mare lingău.
L-au chemat ăia pe Popescu din lan şi i-au zis: "Să le faci referat la amândoi şi să-i dai afară. Să stea să frece mălaiu' acasă la ei, nu pe banii partidului!". Era turbat de furie secretarul de partid. Popescu ne-a făcut referat cu propunerea de concediere cu litera «i», da' norocul nostru a fost că directorul fabricii de avioane îl îndrăgea pe Gigi. Ştia că e băiat muncitor şi bun, că are copii şi, între noi fie vorba acuma, nici el nu-l suferea pe Popescu.
Aşa că am scăpat amândoi doar cu avertisment şi ni s-a tăiat 10% din salariul pe o lună".