x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Diagnostic: avort spontan

0
02 Dec 2009 - 00:00
În 1989, Ileana C. avea 32 de ani. Veniturile sale erau cu mult sub mi­nimul necesar întreţinerii a trei copii, când într-o zi i-a picat pe cap o altă nenorocire - şi-a dat seama că era însărcinată.

"În alte ţări, ca să faci un avort, îţi trebuiau mulţi bani, îşi aminteşte ea. Dar în România lui Ceauşescu nici măcar aceştia nu îţi foloseau la nimic!" A fost nevoită să apeleze printr-o colegă de serviciu la o asistentă medicală de la Spitalul Caritas, care, sub promisiunea ano­nimatului, a acceptat să vină la domiciliu în dimineaţa zilei următoare. "Mi-a cerut să fiu singură acasă!"

Pentru a simula o banală vizită de prie­tenie, evitând astfel orice suspiciune, asistenta a venit însoţită de soţul ei. "Am băut împreună o cafea, timp în care îmi cerea detalii despre vârsta sarcinii şi îmi repeta obsesiv că mă va ajuta numai în cazul în care nu voi sufla o vorbă despre ceea ce avea să urmeze." Sentimente contradictorii se amestecau în sufletul ei: pe de-o parte teama cauzată de ceva necunoscut, iar pe de altă parte dorinţa de a întrerupe cursul sarcinii. I-a mărturisit asistentei că îi este foarte frică, însă aceasta a încurajat-o, asigurând-o că totul se va sfârşi cu bine. Nu era la prima experienţă de acest gen şi nu avusese nici un fel de probleme. Era o femeie caldă care-i inspira linişte şi care voia să ajute nu neapărat pentru bani, ci pentru că, lucrând într-un spital, înţelegea foarte bine consecinţele aberante ale decretului antiavort.

Trebuiau respectate reguli stricte de igienă. Întinsă pe patul din dormitor, cu inima bătând nebuneşte, Ileana privea speriată cum asistenta îşi pregătea o trusă medicală sterilă. "Vedeam pentru prima oară o «sondă», un furtunaş subţire care trebuia să mă salveze." În timpul intervenţiei, frica puternică a făcut-o să leşine şi să aibă o viziune: se făcea că era imobilizată într-un scaun cu rotile, împinsă de doi oameni îmbrăcaţi în alb, pe un coridor lung al cărui capăt nu se zărea. Să fi durat câteva secunde, să fi durat mai mult? Nu ştie, dar când  s-a trezit a aflat ca totul decursese bine.

După ce i-a recomandat un antibiotic, pentru a evita orice formă de infecţie, asistenta a asigurat-o că poate apela liniştită la serviciile Salvării în cazul apariţiei unor complicaţii. Ore grele de aşteptare, nesiguranţă, nelinişte şi apoi... primele dureri, primele sângerări. Se simţea sfârşită din cauza hemoragiei, dar teama o făcea să oscileze: să cheme sau să nu cheme Salvarea?  În cele din urmă a hotărât că trebuie să apeleze la serviciile medicale de urgenţă.

Ajunsă la spital în şoc hemoragic, Ileana, înainte de a fi tratată, a fost supusă unui interogatoriu privind cauzele care au dus la această situaţie. "Spune-ne ce ai făcut - întrebau medicii de gardă - ca să ştim cum putem să te ajutăm! Nu se întâmplă nimic!". Gândul că printre medici se putea afla un reprezentant al Procuraturii sau al Securităţii, care condiţionau acordarea asistenţei în schimbul colaborării, o determina să nege orice intervenţie ilegală.

Cu toate acestea, întrebările insistente nu au determinat-o să cedeze. Starea de sănătate se agrava şi o intervenţie chirurgicală era necesară. "Şi atunci am trăit viziunea!", povesteşte Ileana. Aceiaşi oameni îmbrăcaţi în alb împingeau acelaşi cărucior în care se afla ea, pe acelaşi coridor lung în capătul căruia, de această dată, se afla sala de operaţie. Acolo i-a fost salvată viaţa de un medic tânăr şi de o asistentă blândă care a ţinut-o tot timpul de mână, îmbărbătând-o. Atunci a realizat că mulţi dintre medici erau oameni de bună-credinţă şi că jurământul lui Hypocrate era pentru ei mai presus decât hotărârile de partid şi de stat.

Şi-a revenit greu. A rămas în spital o lună sub tratament. Alături i-a fost familia, care i-a redat siguranţa şi liniştea de care avea nevoie. A fost surprinsă să vadă pe foaia de externare diagnosticul: avort spontan.

Acum îşi aduce aminte cu drag de curajul câtorva asistente me­dicale, care uneori ţineau pacientelor adevărate "şedinţe cu uşile închise" despre metodele prin care puteau fi evitate sarcinile nedorite. Cât despre asistenta de la Spitalul Caritas care a ajutat-o, nu mai ştie nimic, la fel cum nu a ştiut nimic de la bun început. Totuşi îi mulţumeşte.
a consemnat Miruna-Iasmina, studentă la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Citeşte mai multe despre:   jurnalul omului simplu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de