"Foloseau aceeaşi mănuşă pentru toate"

Anişoara Aron avea 28 de ani în 1989 şi locuia în Olteniţa. A făcut un avort în acel an, cu certificat de întrerupere a sarcinii, şi povesteşte experienţele femeilor care îşi riscau viaţa, folosind metode băbeşti pentru a scăpa de sarcinile nedorite.

"În 1989 îl aveam pe Adrian, băieţelul meu. Bărbatul lucra pe Şantierul Naval Olteniţa, era mai mult plecat. Copilul avea doar 9 luni atunci când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Când l-am născut pe el, am făcut eclampsie (n.r. - afecţiune ce survine la sfârşitul sarcinii şi se manifestă prin convulsii şi hipertensiune arterială), semnasem deja pe propria răspundere că îmi asum riscurile naşterii. Puteam să mor. Şi eu, şi el. După naştere, trebuia să fiu monitorizată, dar nu a mai venit nimeni să mă întrebe ceva. Nu-i mai interesa... La 6-7 luni după ce l-am născut pe Adrian, am rămas iarăşi însărcinată. Alăptam, nu credeam că mi se va întâmpla, totuşi s-a întâmplat. Medicul îmi zisese că nu mai rezist la încă o naştere, deci nu puteam să-l păstrez. Erau interzise avorturile, multe femei îşi provocau singure şi mureau din cauza hemoragiilor. Apelau femeile la fel şi fel de metode pentru a scăpa de copii. Ţin minte că două ţigănci au murit fiindcă au băut ceai de rostopască să scape de sarcină. Existau şi persoane care făceau avorturi ilegal, dar făceau în mare secret şi doar aşa, la cunoştinţe. Femeile care erau prinse că vor să avorteze erau  bătute crunt, viaţa le era compromisă. Puteai să-ţi scoţi şi certificat de întrerupere a sarcinii, dar procedurile durau foarte mult şi trebuia ca un medic să ateste faptul că nu poţi să naşti.

Nu-ţi dădeau certificatul doar pentru că tu nu voiai un copil. Trebuia să fii «atent» cu toată lumea, ca să obţii un astfel de certificat. În uzine, în fabrici, pe şantiere se făceau controale regulate pentru a depista şi înregistra sarcinile. Foloseau aceeaşi mănuşă pentru toate. Femeia însărcinată era supravegheată pe tot parcursul sarcinii, să nu încerce să facă avort. Nu puteai să refuzi atunci şi să spui că faci altceva, peste tot pereţii aveau urechi. Lumea trăia cu frica să nu îi audă cineva că zic ceva de Ceauşescu, că intrau la puşcărie, asta după ce erau bătuţi la secţie.

Am căutat şi eu pe cineva care făcea avorturi în secret. Nu ştiu cum au aflat, dar în câteva zile au venit la poartă doi miliţieni şi m-au luat la secţie. Anchetatorul, un fost coleg de şantier care făcuse şcoala aia de şase luni şi se angajase în Miliţie, m-a trimis la spital, ca să scape de ridicolul situaţiei. Acolo am dat de medicul care mă asistase la naştere şi el m-a ajutat să îmi scot certificat de întrerupere a sarcinii. Toată această procedură de scoatere a certificatului a însemnat bani şi timp preţios pe care trebuia atunci să-l petrec cu băiatul meu de 6 luni. După ce am obţinut hârtia, s-a constatat că sarcina depăşise termenul. Dar mi-au făcut totuşi întrerupere. După avort am făcut un preinfarct".