Meditaţii pentru admiterea la liceu

Anastasia avea 14 ani în 1989 şi era elevă la o şcoală din cartierul Rahova; în primăvara aceea, se pregătea pentru admiterea la liceu. "Când am intrat în clasa a VIII-a, am ştiut că e vremea să optez pentru un liceu.

Iniţial, m-am gândit să dau la informatică, o secţie nou înfiinţată, mai ales că îmi plăcea matematica. Dar părinţii mei s-au consultat cu profesorii de matematică şi de română şi au hotărât că informatica asta e ceva prea nou, nici nu ştiau exact ce era cu ea, aşa că era mai bine pentru mine să dau la Liceul Pedagogic. Aşa, aş fi avut un loc de muncă asigurat şi, după aia, mai vedeam eu dacă mai dădeam sau nu la facultate.

Odată hotărârea luată, am început pre­gătirea în particular la matematică şi la română. Părinţii mei erau printre puţinii din vremea aceea care făceau efortul material să-şi trimită copiii la meditaţii. Tata lucra în fabrică, iar mama la o casierie, şi împreună se străduiau să strângă bănuţ pe bănuţ, pentru că cele două meditaţii săp­tămânale costau 300 lei, iar venitul lor era destul de mic. Mama câştiga un pic peste 1.000 de lei, iar tata - vreo 3.000 de lei. El încerca să mai completeze salariul şi făcea fotografii cunoscuţilor la diverse ocazii - nunţi, botezuri, aniversări.

Umplea sufrageria de poze, iar noi, cu ajutorul unei maşinării de făcut marginile pe care tot el o meşterise, aranjam fotografiile. Îşi amenajase într-o baie de serviciu propriul laborator de developare. Se mai ocupa şi de depanarea televizoarelor, mai ascuţea cuţite la serviciu şi învăţase chiar să bobineze uscătoare de păr.

La pregătirea de la matematică lucram din culegeri şi din Gazeta Matematică. La început, mergeam cu un vecin care era de-o seamă cu mine. Ne punea să lucrăm câte o problemă, dar lua la corectat doar un caiet, de obicei al băiatului, aşa că mi-am dorit să lucreze doar cu mine. La română mergeam tot cu vecinul ăsta, dar acolo era altceva. Cea mai mare parte a pregătirii însemna de fapt dictarea unui comentariu literar. Ne mai dictau şi la şcoală profesorii, dar nu era timp să ne spună totul amănunţit.

Pe vremea aia nu erau cărţi de comentarii, iar copiii nu erau obişnuiţi să le facă singuri. Profesorii se chinuiau să compună comentarii complexe pe care le dictau, pentru că nu aveau posibilitatea să scoată cărţi şi nici măcar să le xerocopieze. Data ur­mă­toare, după ce ne dicta, trebuia să reproducem ce ni s-a dictat, şi în­vă­ţam ca papagalul. Uneori trebuia să o iau cu totul de la capăt, când pierdeam firul. Trebuia să mă întorc pentru a-mi aduce aminte. Erau unele foarte lungi, de câte 20 de pagini de caiet studenţesc.

M-am mai pregătit şi pentru probele practice care se dădeau la Pe­da­gogic, dar nu cu bani. Eram în corul şcolii şi aveam urechea şi vocea formate, dar în liceu am avut probleme cu notele, aşa că într-a IX-a a trebuit să iau meditaţii la muzică. Profesorul de sport mă punea să alerg în jurul şcolii, să am rezistenţă. La de­sen ne-au pus să scriem caligra­fic un text şi să desenăm o vază.

Eu am intrat la Pedagogic; băiatul ăla, vecinul meu, a dat la informa­tică şi a picat. Eu aş fi intrat şi acolo cu media mea; atunci se dădeau aceleaşi subiecte la toate liceele, in­di­ferent de profil. Am fost şase pe loc şi am intrat cu media 8,04."