x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mici "infracţiuni" şi obiceiuri

0
28 Noi 2009 - 00:00



Mă numesc Şerban Alexandru şi îmi aduc aminte că în 1989 mare bucurie a venit pe ca­pul meu când mi-am achiziţionat aparatul vi­deo mult visat. Bineînţeles obţinut prin mij­loace mai mult sau mai putin legale, pentru că pe vremea aceea trebuia să ai ceva re­laţii şi pile să pui mâna pe aşa ceva. Apara­tul provenea din străinătate, aşa că discreţia a fost ceva esenţial  pentru a nu trezi suspici­uni. Mai ales când spioni erau peste tot şi pu­­teai fi pârât cu uşurinţă tovarăşului Nicolae.

Tranzacţia avusese loc în Bucureşti, că doar era Capitala şi de acolo plecau toate. Eu fiind din Videle (jud. Teleorman) mi-am luat frumos aparatul într-o sacoşă de pânză, deoarece nu îmi permiteam să trezesc suspicinuni asupra mea, împachetat bine că mă aştepta călătoria spre casă. În gară bineîn­ţeles era vâlvă mare, toată lumea avea bilet, nu ca în zilele de azi când lumea merge sub "ari­pa protectoare" a naşului. Zis şi făcut, aşa că iată-mă sosind pe strada mea cu un zâmbet pisicos, cu aparatul în sacoşă şi vorba aia cu mâna la pălarie mă doare la bascheţi.

Cum am intrat în casă am simţit mirosul pătrunzător de peşte de care mă acrisem pâna peste cap, semn că în seara asta vom consuma iar peşte prajit cu mămăligă, specialitatea ţaranului român. Dar de... eu eram un ţăran mai special, aveam video.

Sufrageria era tipică, cum erau toate sufrageriile dinainte de '89 parcă făcute la indigo, bineînţeles sub mottoul: cu cât e mai kitsch, cu atât mai bine. Lucrurile frumoase erau considerate a fi mileurile, bibelourile de porţelan multe şi aliniate ca la armată pe bi­bliotecă, şterse şi ele de praf o dată pe săptămână. Pe perete era obligatorie carpeta cu "Răpirea din Serai" şi decorată cu o icoa­nă mare în mijloc. Pe jos minunatele covoare persane şi peste ele nişte preşuri să nu se "mur­dărească". Aşadar, desfac minunăţia din cutie, o aşez pe masă şi încerc cât de cât să desluşesc chinezăriile scrise în manualul de instrucţiuni, bineînţeles fără rost. Trei boabe de engleză ştiam şi eu, am citit pe video: on, off şi play. Era suficient pentru mine - apăsam pe ele că sigur trebuia să se întâmple ceva.   

La modă atunci erau filmele cu chinezi, uşor sângeroase, dar drept să spun nu erau prea fantastice, dar în lipsă de ceva mai bun te mulţumeai şi cu atât. Şi parcă altfel te simţeai când vedeai cât de frumos arată aparatul video lângă televizor, cu un mileu deasupra şi faimosul bibelou în formă de peşte pus şi el în mijloc, "încoronând" totul.  

Parcă deja simţeam invidia vecinilor, cum o să-şi dea coate între ei când or să afle şi cât o să se discute la colţul străzii pe tema asta. Şi până la urmă cine vrea, să pună mâna să-şi strângă bani că cine ştie când se iveşte vreo ocazie ca şi în cazul meu.
Florina Cringea
studentă la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti

Citeşte mai multe despre:   jurnalul omului simplu

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de