Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1989, Alexandra Ionescu avea 22 de ani şi lucra la Loto.
"Câştigam foarte bine pe vremea aia. Aveam un salariu destul de mare pentru un începător. Ştiu că la primul avans am luat 700 de lei, iar la lichidare chiar mai mult. Eram plătiţi în remiză, adică în funcţie de cât vindeam. Suma totală era înmulţită cu un procent, nu mai ştiu exact cât era.
M-am angajat acolo printr-o pilă. La Loto Bucureşti era director un domn de vreo 60 de ani, pe nume Petrescu, un om foarte de treabă. Lucram şi sâmbăta, şi duminica, o săptămână da, una nu, dar nu-mi era greu, îmi plăcea ce făceam. Ni se dădeau şi prime mari. Ţin minte că, la un 8 martie, mi s-a dat de la serviciu o sumă foarte mare. Din banii ăia mi-am cumpărat o geantă de la fondul plastic, care a costat 1.500 de lei, cât un salariu la vremea aia. Când m-am săturat de geantă, i-am dat-o unei prietene, care mă rugase de mult să n-o arunc şi să o am în vedere.
Rochia de la cununia civilă tot de la fondul plastic mi-am cumpărat-o. Nunta am avut-o tot în '89.
La mine la nuntă a cântat Vali Vijelie, cred că avea vreo 15 ani atunci, dar nu manele, că nu erau manele atunci, ci muzică lăutărească şi uşoară, din repertoriul ABBA, Boney M, Modern Talking, Smokie. În 1989 nu se prea găseau rochii de mireasă; ele erau cumpărate de la una la alta sau închiriate. Eu am dat 3.500 de lei pe a mea; de cum am ajuns la restaurant, erau nişte femei la uşă care se uitau cu mare atenţie la mine. Au venit şi mi-au zis că le place rochia mea şi m-au întrebat dacă nu o vând. Am dat-o cu 3.200 de lei, chiar a doua zi după nuntă, fără să mai am timp să o duc la Nufărul, să o curăţ. Meniul era la fel ca şi astăzi la nunţi; singura deosebire e că atunci nunţile la restaurant durau doar până la 12:00 noaptea. Restaurantul avea tot ce trebuie la o masă festivă, era un aperitiv foarte bogat, sarmale, peşte, friptură, tot. Se bea vin de Jidvei, de Târnave, de Murfatlar, de Panciu (dar ăsta era cam acru). Torturile erau foarte bune, cu frişcă adevărată, nu ca acum.
Am o verişoară care şi-a făcut nunta cu loz în plic. N-avea nevoie de bani, că taică-su era director, şi atunci a zis invitaţilor să-i aducă fiecare câte o pungă de lozuri. Erau pungi de 300 de lei, cu 100 de lozuri de 3 lei, de 600 de lei şi de 1.000 de lei, iar invitaţii au cumpărat pungi după posibilităţi. Ideea verişoară-mii era să câştige maşină. Nu că nu avea bani, dar se aştepta mult până ajungeai să îţi cumperi maşina. Aşa că ea, în loc să facă sex în noaptea nunţii, a stat şi a desfăcut lozuri. Cred că cel mai mare a fost de 5.000 de lei.
Erau unii care cumpărau lozurile cu câştig în maşini, cei care aveau bani şi se temeau să nu-i ia Miliţia la ochi, că de unde au maşini. Ce m-a frapat pe mine, imediat după Revoluţie, e că am văzut o mulţime de covoare persane grena scoase afară, la bătut. Înainte, şi covorul ăsta era semn de bogăţie şi oamenii le curăţau prin casă, feriţi de privirile indiscrete."
