x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pasienţe despre comunism

0
07 Mar 2009 - 00:00

"În 1989 eram în clasa a VIII-a. Prin martie, am participat la olim­pia­da de istorie, faza pe judeţ. Amin­tesc acest lucru pentru că doamna profesoară care m-a însoţit, după ce am ieşit din sala de concurs, m-a în­trebat ce vreau să mă fac.



Ţin minte că am răspuns că vreau să devin jurnalistă, dar ai mei vor să devin in­gi­ner chimist. Dumneaei mi-a spus că nu este bine, «pentru că trebuie să minţi tot timpul». Am rămas surprinsă. Îi port acestei doamne o profundă recunoştinţă, chiar dacă astăzi a rămas doar femeia cu care am discutat într-o duminică după-amiază, în martie 1989, despre lu­cruri interzise.

Vara am dat admitere la liceu. Am intrat unde a vrut mama. În iulie, după afişarea rezultatelor, îmi amintesc că directorul şcolii din acea perioadă a specificat că elevii clasei a IX-a trebuie să participe la cu­răţenia în şcoală, aşa că a trebuit, în perioada vacanţei, vreo săp­tă­mâ­nă, să fac şmotru forţat. Am întrebat-o pe cea care urma să ne fie di­ri­gintă de ce trebuie să facă elevii cu­ră­ţenie atât timp cât în liceu existau femei de serviciu al căror rol acesta era: să facă curăţenie. Urmarea – mama a trebuit să vină repede la şcoală şi să dea explicaţii dirigintei pentru obrăznicia mea şi pentru proasta educaţie politică pe care mi-o oferiseră ai mei.

Vacanţele mi le petreceam, inva­ria­bil, la bunici. Bunica mea avea o soră într-o comună mai jos de Pi­teşti, care venea pe la noi de câte ori avea ocazia. Sora bunicii mele ghi­cea în cărţi, lucru neobişnuit pentru mine, aşa că, de câte ori o întâlneam, o puneam să-mi ghicească. La rân­dul meu, furasem câte ceva şi ghi­ceam, spre amuzament, prietenelor copilăriei mele. Îmi amintesc că începusem şcoala... septembrie sau octombrie 1989. Eram cu o colegă şi ghiceam în cărţi. Pasienţe adolescentine! La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă moare Ceau­şes­cu până la sfârşitul anului. Iar pa­sienţa a spus da!

Astăzi văd cu alţi ochi acele momente şi mă întreb: dacă şi în mintea celor 15 ani ai mei exista aceasta întrebare, ce se petrecea oare în mintea şi în sufletele oamenilor mari?

Decembrie 1989 m-a prins la bunici, ca de obicei. Aşteptam un unchi de la Bucureşti, ca să tăiem porcul. Auzisem la «Europa Liberă» despre Timişoara. Seară de seară, ascultam «Europa Liberă» şi «Vocea Americii» în goana după ştiri, chiar senzaţional ieftin, dar ştiri să fie. Revelionul dintre 1989/1990 l-am făcut tot la bunici. Îmi amintesc că am fost cu adevărat şocată de o cântăreaţă... nu-mi amintesc numele – din programul de revelion al acelui an. Era îmbrăcată într-o fustă mini şi făcea gesturi pe care mintea mea de atunci nu putea să le conceapă.

Un singur lucru vreau să mai scriu. Nu are legătură cu anul 1989. În anul II de facultate, la Piteşti... am făcut cursul de filosofie cu un profesor al cărui nume nu-l mai ţin minte. Acestui om vreau să-i cer scuze. La acel examen de filosofie, profesorul m-a întrebat ce cred despre comunism. Nu făcea parte din ceea ce învăţasem. Mă îndemna practic să mă exprim singură, fără constrângerile cursurilor. N-am ştiut ce să-i spun. Am şablonat practic ceea ce auzisem din presa acelor ani, de la părinţi, de la cunoscuţi. Bezna cunoaşterii, interzicerea drepturilor la libera exprimare... şi alte bla-bla-uri. Mi-a dat nouă. Mi-a dat, nu l-am luat eu! Vreau să-mi cer scuze acestui om, nu pentru lipsa mea de cultură doctrinară socialist-comunistă, ci pentru faptul că avea dreptate. Sper ca aceste rânduri să ajungă acolo unde trebuie."
Profesor Ioana Chirilă, Câmpulung Muscel

Serviciul de email marketing furnizat de