x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sechele din prima zi de şcoală

0
Autor: Andreea Sminchise 15 Sep 2009 - 00:00
În septembrie 1989 am intrat în clasa I-a. Pregătirile au început cu câteva săptămâni înainte. Mama s-a ocupat de toate detaliile.

Scoala nr. 2 din Câmpulung, la care am mers până în clasa a IV-a, era aproape de casă. În anul acela, erau două învăţătoare care se pre­găteau să preia o nouă promoţie - tovarăşa Jinga şi tovarăşa Alice. To­varăşa Jinga era în vârstă, aproape de pensie (aş fi fost în ultima ei promoţie), cunoscută şi respectată pentru severitatea şi abilităţile ei de a "scoate oameni" din copiii pe care îi pregătea la clasă.

Despre tovarăşa Alice - o învăţătoare tânără, aflată la a treia promoţie, nu se ştia decât că n-are experienţă, dar e fiica unui re­putat profesor de matematică din oraş. Evident, toată lumea s-a înghesuit în acel an să prindă un loc pentru copil la clasa tovarăşei Jinga. "Biata fata aia", zicea mama despre tovarăşa Alice, "o să rămână doar cu ţiganii. Cică în fiecare an a avut parte de clase de ţigani". O compă­timea, dar nu m-ar fi dat pe mâna ei... Providenţa a vrut altfel.

Cu o săp­tămână înainte de începerea cursurilor, mama a fost anunţată că fusesem mutată la clasa tovarăşei Alice. Ce mai freamăt! Ce mai zbucium! "După câte le-am dus...", îi zicea mama tatei, seara la masă, aproape plângând de ciudă. "Lasă, fetiţă, că tot alfabetu' şi tabla înmulţirii în­va­ţă, şi colo, şi colo", zicea tata împă­ciui­tor. Mama avea însă alte ambi­ţii...

N-a avut ce face. Pilele altora erau mai piloase decât pilele ei. Aşa că s-a resemnat şi a trecut la nivelul următor - să facă din fata ei cea mai specială copilă din clasa I-a 1989. Iar asta i-a reuşit. Dacă prin "specială" înţelegi "de-a dreptul ridicolă".

În încercarea ei de a mă face frumoasă, mama mi-a cumpărat espa­drile roz. Le-a luat "pe sub mână" de la "Motanul încălţat". Mie mi-au plăcut la nebunie şi le-am purtat nu nu­mai la şcoală, ci peste tot unde mă duceam.

Şi, ca să-şi încununeze opera, mi-a cusut pe bentiţa albă elastică de pus pe cap cele mai mari funde albe din tul pe care le-a putut găsi. În prima zi de şcoală am fost specială. Arătam ca Mickey Mouse în uniformă pepit, încălţat cu două bomboane. Probabil mama era mândră. Toată lumea se uita la mine.
Azi, când îmi amintesc, cred că orice revistă glossy m-ar fi denumit "a fashion disaster".

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de