Serile de rummy

În 1989, Elena M. avea 42 de ani şi preda Limba română într-un sat din Moldova. Ea îşi aminteşte că toamna târziu, când soarele apunea repede, se întâlnea în unele seri cu câţiva prieteni, învăţători şi profesori, şi juca rummy.

Era una dintre puţinele distracţii de care aveau parte pe vremea lui Ceauşescu. "Ne adunam pe rând la câte o familie acasă, cam o dată pe săptămână, de obicei sâmbăta, pentru că duminica era singura noastră zi liberă şi puteam să stăm mai târziu. După ce terminam orele şi ne mai aranjam treburile pe-acasă, pe la ora 9:00 seara plecam să jucăm rummy. Gazda pregătea câteva gustări: să­răţele, făcute din făină, margarină şi puţin chimen, miez de nucă prăjit în tavă, la cuptor, iar uneori, boabe de soia prăjite la fel, în tavă.

Când era o ocazie, ziua cuiva, se făceau pregătiri mai elaborate, cum ar fi o salată de boeuf, o plăcintă cu mere sau o cremă de zahăr ars. Se mai bea şi câte un păhărel de rachiu sau un lichior făcut în casă, din sirop de zmeură şi alcool rafinat, dar asta era mai ales pentru doamne. Puneam muzică la un picup, ce ne plăcea nouă atunci să ascultăm: Dalida, Narghita, Mireille Mathieu, Nana Mouskouri, Julio Iglesias.

Jocul de rummy are patru table şi noi eram mai mulţi, dar ne aşezam la masa de joc prin rotaţie. Cei care rămâneau pe margine chibiţau sau discutau diverse lucruri. Mai vorbeam despre ce am mai citit, sau cei care aveau curajul să asculte Europa liberă îi puneau în temă pe ceilalţi cu ce auziseră acolo. Se spuneau şi bancuri cu Ceauşescu, eram între oameni în care aveam încredere şi nu ne temeam că o să ajungem a doua zi la Miliţie. Rummy se juca în două feluri: pe etalate şi braziliana. La rummy pe etalate, ideea era să îţi cobori cât mai repede formaţiile, ce trebuia să aibă în total 45 de puncte, ca să poţi să tai apoi şi să iei piesele date de ceilalţi. Cine avea atu-ul, câştiga din start 50 de puncte. Cine închidea cu atu-ul, îşi dubla punctele acumulate. Nu mai ştiu exact ce însemna "braziliana", dar cred că era un grup de patru jocuri, în care aveai obligaţia să te etalezi cu suită de trei piese, la primul joc, apoi de patru, de cinci şi, în ulti­mul joc, de şase piese, bineînţeles fiind obligatoriu şi totalul de 45 de puncte la prima etalare. Nu jucam pe bani, ci pe beţe de chibrit, fiecare băţ reprezentând 10 puncte. Cel care câş­tiga se alegea doar cu o mulţime de beţe şi cu prestigiu. Jocul era atât de palpitant, eram prinşi de competiţie şi cu greu ne dădeam duşi acasă, de cele mai multe ori pe la 3:00-4:00 dimineaţa."