x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şmecheriile ţiganului

0
Autor: Andreea Sminchise 12 Aug 2009 - 00:00
Gabriel Mantu avea 20 de ani în 1989 şi abia ce terminase armata. "Locuiam în Bacău şi fusesem încadrat în muncă la fabrica de avioane. Acolo mă împrietenisem foarte bine cu unul dintre colegi, un ţigan pe care îl chema Gigi. Era de groază băiatul ăsta şi râdeam cu el de orice situaţie. Chiar şi când ne era frică de vreo sancţiune, el tot ne făcea să râdem.

Cu Gigi mergeam şi la pescuit pe baltă, la câţiva kilometri de oraş, deşi nu aveam permis nici unul dintre noi. Şi fugeam de ne sfârâiau călcâiele când veneau miliţienii în control. După vreo două amenzi luate pe baltă şi urmate de sancţiuni disciplinare la locul de muncă, Gigi a scornit o găselniţă ca să nu mai aibă Miliţia ce să ne facă.

Singurul mod în care puteau să-ţi dea amendă era dacă te prindeau în flagrant, cu băţul de undiţă în mână. Aşa că Gigi mi-a zis că de acum înainte o să pescuim fără băţ. M-am scărpinat eu în cap gândindu-mă - cum, dom­ne, fără băţ? Păi, şi ce fac, ţin nailonu-n gură? Da' Gigi m-a luat pe malul bălţii, a scos din sacoşă două sticle de Pepsi-Co­la şi a legat nailonul de ele. Le ţi­neam în mână, puteam să rotim nai­lo­nul pe ele când trăgea peştele şi, cel mai important, nu se mai vedeau de la distanţă ca beţele de undiţă. Iar da­că te trezeai cu vreun control, puteai să scapi repede de orice corp delict.

Şi am şi dovedit asta într-un rând, când ne-am trezit cu Miliţia peste noi. Gigi ţiganul i-a văzut venind şi mi-a făcut semn. Am aruncat amândoi sticlele în baltă, s-au umplut cu apă şi s-au dus la fund. Da' mie tot mi-era frică, aşa că m-am ascuns într-o tufă. Gigi al meu n-avea nici o treabă, stătea liniştit cu un pai în gură pe marginea bălţii şi se uita în zare, ca un gânditor. Eu mă uitam la el din tufă şi îl tot pâsâiam, să vină şi el lângă mine. La care el dădea din mână a lehamite şi zicea - «Lasă-mă, mă! Ce-o să-mi facă?».

Când s-au apropiat miliţienii, am tăcut chitic şi, până au plecat, abia am reuşit să mă abţin să nu izbucnesc în hohote de râs.
Dialogul a fost cam aşa - miliţienii s-au apropiat şi au început să strige - «Stai pe loc!», deşi Gigi era cât se poate de relaxat. Când au ajuns lângă el l-au întrebat - «Ce cauţi aici?». La care el răspunde calm: «Am venit să iau aer...». «De la Bacău ai venit tocmai aici? Da' ce, în Bacău n-aveţi aer?», întreabă ăia. Şi ţiganu' meu scoate replica supremă: «La Bacău e combinatul chimic, e poluare, nici nu poţi să respiri!». Miliţienii au rămas perplecşi. Nu ştiau ce să mai zică. L-au întrebat dacă n-a văzut pe cineva la pescuit de când stă acolo, iar el zice: «Tovarăşe, eu n-am venit să mă uit. Am venit să iau aer».

Până la urmă, au plecat când au văzut că n-au ce scoate de la ţigan. Iar eu râd şi acum cu lacrimi, când îmi amintesc de Gigi. Acuma e prin Italia, plecat de vreo 10 ani. Cine ştie ce mai face şi pe acolo..."

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de