"Speriaţii" care îndopau cu dulciuri

Eu am lucrat în învăţământ. Aveam obligaţia să ne "reciclăm" din cinci în cinci ani, şi mie mi-a venit timpul în vacanţa din decembrie 1989. Scriam la cursuri îm­brăcaţi cu "de toate" şi-mi amintesc că o colegă spunea că "de-ar veni Alain Delon şi nu m-aş dezbrăca".

Altă amintire pe care o am e de la cozile de zi cu zi: sala mea de clasă dădea spre uşa din spate a unui mare magazin alimentar din Iaşi. Eu aveam "sarcina" ca de câte ori ajungea o maşină cu marfă să deschid geamul şi să întreb: "Ce aţi adus?", apoi să dau zvon colegelor, ca acestea să-şi facă "timp liber", să prindă rând. Cei mai "din faţă" mai luau câte ceva (mi-aduc aminte că se dădeau 11 ouă), alţii, la sfârşit, vorbeau cu vânzătoarele dacă nu mai puseseră ceva deoparte (aici intrau "pilele") sau luau chiar ouăle sparte, puse în pungă din nailon. Ieşea un scrob de-ţi lingeai degetele...

Şi încă ceva legat de "Teoria mulţimilor", ce era o metodă nouă de a învăţa matematica, chiar din grădiniţă... Acolo li se explica "mulţimea vidă" sau "zero" (copiii reţineau "mul­ţimea gravidă" - cuvânt ce era des pronunţat în fa­milie). Astfel, vine unul într-o zi şi spune: "Era o mulţime de lume la coadă", la care fetiţa mea de gră­diniţă, care se chinuia cu "mul­ţimile", mă întrea­bă nedumerită: "Asta e mult sau puţin?" (apropo de mulţimea zero, de unu, de doi etc.! Sper că vă amintiţi teoria!). Mă năpădesc amintirile, majoritatea legate de lipsuri alimentare, de aceea, cu voia dumneavoastră, vă mai scriu una...

Reuşisem să căpătăm viza pentru Ungaria, la o rudă. I-am luat cu mine şi pe cei doi copii. Am intrat într-un magazin şi copiii au început să clădească în coş - iaurt cu vişine (nimeni la noi nu mai auzise de el), fel de fel de ciocolate şi alte "bunătăţi".

Ieşind din magazin, am fost nevoiţi să ne aşezăm pe o bancă, deoarece copiii nu mai aveau răbdare să guste din "bunătăţi". Am mâncat pe săturate, chiar şi eu am reuşit să gust din iaurt. Bineînţeles că, întorşi la cei care ne găzduiau, nu am vrut să spunem ce am mâncat, iar pe la orele amiezii fetiţa mea, de 4-5 ani, a început să vomite, a făcut temperatură. Le-am explicat gazdelor ce şi cât au mâncat copiii de la magazin, iar gazda mi-a spus: "Te credeam fată cu carte, nu o «speriată» care dă copilului aşa de multe", iar eu i-am spus că aşa suntem noi, românii, acum "speriaţi" - adică ne bucurăm de orice "bunătate care nu este la noi".

Mi-a fost cam ruşine, dar... Fiul meu a fost într-o ex­cursie de o zi în Bulgaria. Fericit, acolo a mâncat trei cutii cu compot de ananas, ne-a adus şi nouă una. A spus că, dacă la graniţă nu-i dădea voie cu cutia, o mânca acolo, pe loc. Apoi, ajuns acasă, mi-a mărturisit sincer: "Mama, dacă puteam, rămâneam în Bulgaria!". Avea 13 ani, nu ştia multe... şi era mare iubitor de dulciuri....
Miletina Agapie, învăţătoare, Iaşi