x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suflul ghiulelei

0
20 Iul 2009 - 00:00

Stalin este cel care ne-a învăţat că "nimeni nu se naşte nevinovat". Prietenul meu T. era ca dromaderul, avea o dublă cocoaşă a vinovăţiei – era doctor şi ginecolog. Doctorul pe vremea aceea, dacă avea şansa să ajungă doctor mare, de spital, cu nume, era protejat şi chiar avantajat. Numai că T., om deştept şi trăit în miezul lucrurilor, ştia că doctorul mare era ca porcul furajat pentru eventuala zi de Ignat.



Sistemul obliga pe fiecare să se descurce. Ţara trăia după dreptul cutumier, astfel încât fiecare în ochii legii celei adevărate era tocmai bun de legat (cu acte în bună regulă, dar evident numai dacă era cazul).

T. era un ginecolog cunoscut, dosar bun, legături cu oameni foarte puternici şi era unul dintre ginecologii care nu chiuretau. Câştiga suficient cât să evite frica permanentă a umflării peste noapte pentru întrerupere ilegală de sarcină - căci femeia, dacă o ajuţi, va povesti şi celor câteva prietene, şi soţului, şi amantului. Cu toate astea, au căutat să-i pună gheara în gât, să-l facă informator. Căci spitalul avea normat un securist, cu birou, cu cameră de interceptare a telefoanelor, cu tot dichisul, iar omul avea şi el normă de reţea. Dar T. nu era orişicine, o trata pe soţia unui inginer profund conspirat, care era securitatea securităţii. Ca la marxism, care aţi făcut şi mai ţineţi minte, negarea negaţiei. Şi l-a învăţat ăla cum să procedeze dacă... Căci ştia cum merg lucrurile.

Aşa că atunci când au căutat să îl agaţe, insistent dar moale, că era totuşi membru de partid, T., învăţat, i-a spus "îmi pare rău, dar eu lucrez cu cutare". Tovarăşul colonel de la spital a pălit şi a transpirat. Căci oamenii cu care lucra securitatea securităţii dădeau în gât oameni ca tovarăşul colonel. Şi când eşti secure peste doctori, iei şi tu, ca omul, că şi securistu-i om, kent-ul, whisky-ul, benzina.

Numai că epoca de pârg a socialismului comunist românesc trecuse şi fructul începea să se împută.

Era în anul "de graţie" 1989. Sărăcie, frig, întuneric.
Toţi simţeau nu că se va schimba ceva în bine, ci că se va schimba, că vechile echilibre, vechile protecţii, bruma de certitudini nu mai funcţionau. Şi T. a pri­mit de veste când nu se aştepta: seara. Era întuneric, frig. Stătea la doi paşi de Miliţia Judeţeană. A fost chemat brusc, la telefon, să se prezinte imediat la adjunct. Adjunctul nu era un om necunoscut, paraşutat peste noapte în Galaţi. Era o figură a acestei suprastructuri din care făceau parte şi aşa-zişii doctori mari. Nevasta îi suferea de o boală cronică, fusese de câteva ori operată.

Domnul colonel era un om puternic, dar cu doctori de-ai casei. De fapt însă, doctoraşii erau ca porcii la îngrăşat. Era ambiţios şi avea nevoie (poate şi plăcerea, naiba ştie) de sacrificări. T., bucovinean şobolănos care a trăit conştient teroarea arestărilor în masă din anii '50 (des şi pe nimic), s-a zgribulit. A ajuns la ofiţerul de serviciu. "Sunt chemat la tovarăşul..." A fost condus pe scări prin clădirea masivă, pustie în orele de întuneric precoce al iernii. În cabinetul imens a fost poftit faţă în faţă cu tovarăşul colonel. Întuneric, doar o lampă de birou. Tovul politicos, dar rece. Prea puţin vorbăreţ. A luat un cuţit masiv, cu prăsele din os încrustat, l-a înfipt brusc în tabla groasă de lemn a biroului, l-a lovit lateral. Cuţitul vibra la frecvenţă mare, el tăcea. Pustietatea întunecoasă a biroului imens îl strângea pe T. ca un aparat gipsat prea strâmt. După un timp de tăcere apăsătoare s-a trecut la subiect: "Tovarăşul doctor, noi ştim că nu faceţi chiuretaje. Dar nu vreţi să trăiţi şi dumneavoastră omeneşte? Colegii dumneavoastră fac. Noi nu-i vrem pe toţi. Îl vrem pe doctorul P. şi pe doctoriţa Cutare. Ne ajutaţi, vă ajutăm!". Doctorul P. credea că e la adăpost. Că, din când în când, noaptea, fără foaie de observaţie, chiureta pe nevasta tovarăşului general, tot de la Miliţie. Ei, uite, că nu era la adăpost! Soţul doctoriţei Cutare era Gore, inginer, activist la partid.  Bietul T., dând din colţ în colţ, înspăimântat, a plecat acasă după ce i s-a spus ferm, promiţător, cu siguranţa răpitorului care şi-a înfipt strâns ghearele în trupul victimei: "Mai gândiţi-vă, tovarăşul doctor!".
T. a fost chemat peste două zile, tot brusc, tot pe întuneric. Acelaşi scenariu.

A treia oară nu l-a mai chemat că a început - cică - Revoluţia. Aşa am aflat de tărăşenie. Mi-a povestit cu dezastrul şi frica unuia căruia tocmai i s-a prăvălit moartea suită în cârcă. Mi s-a confesat terifiat: "Mă, Nicolae, dacă mă chema şi a treia oară cedam".

Gluma sorţii a făcut ca T. să fie ales după Revoluţie mai-marele peste doctori, omul prefectului (care fusese foarte mare în Galaţi şi înainte). Şi cu echipa asta suită la volanul României acum revendicative şi haotice s-a dus (nu s-ar fi dus el, dar a fost trimis) să investigheze abuzurile fostei Miliţii şi Securităţi. Investigare la sediu. Toţi grangurii aliniaţi, încă nu se schimbaseră uniformele. Credeţi că a spus ceva? A pomenit de cuţitul vibrator?

La Galaţi, la Biserica-monument Precista, s-a făcut un furt. Preotul îi ştia pe hoţi, dar ca să-i închidă gura hoţii l-au violat. Un preot spurcat trebuie să se lase de meserie. Aşa că popa a tăcut. Fără să vrea, T., ajuns mare preot al vremurilor noi, s-a comportat instinctiv la fel. Singura lui greşeală a fost că mi-a povestit. Dar frica i-a rămas cristalizată în oase. Căci T. ştia că a fost învins şi numai za­vera din Decembrie l-a salvat. Fusese violat chiar dacă nu fusese pătruns.
Prof. dr Nicolae Bacalbaşa,
şeful Clinicii de ATI, Spitalul Judeţean Galaţi


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de