x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ulei pentru oameni şi maşini de cusut

0
Autor: Radu Popa 04 Iun 2009 - 00:00

Primăvara anului 1989. Societatea socialistă multilateral dezvoltată fu­sese instaurată cu succes în oraşele şi satele României socialiste. "Omul nou" era îndemnat de conducerea de partid şi de stat să facă "eforturi pentru atingerea unor noi culmi de ci­vilizaţie şi progres".



Printre acestea se număra şi raţionalizarea unor produse alimentare de bază: zahăr, ulei, carne etc. Emil Georgescu, sudor ca­tegoria a IV-a, lucra în schimburi la Uzinele Republica. El îşi aminteşte de anul 1989 şi de perioada anterioară, cel mai mare regret al său fiind că nu i-a putut oferi fiicei sale o copilărie feri­cită:

"Locuiam împreună cu soţia, Elena, şi cu fetiţa noastră, Monica, în vârstă de 8 ani, într-un apartament de 2 camere, confort 2, în Berceni. Viaţa noastră devenise aproape imposibilă. După o iarnă în care am tremurat zdravăn în casă, în timp ce conducătorii ţării ne îndemnau "să mai punem o haină în plus pe noi", nici primăvara nu se anunţa mai blândă pentru noi. Oprirea curentului electric devenise un obicei cotidian, iar apa caldă putea fi socotit un adevărat "articol de lux", fiind furnizată două ore dimineaţa şi două ore seara. Şi, să nu cumva să credeţi că, în acele zile, cineva s-ar fi putut... opări, deoarece apa care curgea la robinet era cel mult "călâie". Dar printre cele mai măreţe realizări ale "Epocii de Aur" se număra, fără în­doială, şi raţionalizarea alimentelor, care contribuia din plin la «asigurarea unei alimentaţii ştiinţifice, raţionale pentru oamenii muncii».

Uleiul, zahărul, carnea, brânza, untul se distribuiau pe baza unor tabele nominale alcătuite de fiecare unitate ce comercializa produse alimentare. Primăriile şi responsabilii de bloc supravegheau întocmirea listelor care erau «reactualizate» periodic.

Un amănunt foarte important: raţia nu putea fi reportată de la o lună la alta. Cu alte cuvinte, dacă un cetăţean lipsea din localitate într-o anumită lună şi nu îşi ridica produsele la care avea «dreptul», acesta nu le mai putea solicita ulterior. Din punct de vedere cantitativ, noi, bucureştenii, eram oarecum privilegiaţi faţă de cei din provincie, putând să achiziţionăm 1,5 kg de zahăr şi 1 litru de ulei lunar, faţă de 1 kg de zahăr şi 0,750 l ulei în provincie.

Nu de puţine ori, zahărul care ne era oferit spre cumpărare avea o culoare închisă şi un aspect cel puţin îndoielnic. Iar, despre ulei, pot să vă spun că cel de floarea - soarelui era o raritate. În aceste condiţii, «amestecul de floarea - soarelui şi soia» era la mare preţ. În unele luni, însă, anumite magazine, printre care şi cel la care fusese arondată şi familia noastră, a fost comercializat chiar şi ulei de rapiţă. Văzând culoarea închisă şi vâscozitatea crescută a lichidului respectiv, Monica m-a întrebat despre provenienţa acestuia. Iar, răspunsul meu a determinat-o să-mi adreseze o nouă întrebare: «Tati, dar ăsta nu se foloseşte la maşinile de cusut?»..."
Citeşte mai multe despre:   ulei

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de