x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un proces pentru rău-platnici

0
Autor: Dan Cârlea 20 Aug 2009 - 00:00
În 1983, ai mei au contractat apartamentul din Crângaşi, la piciorul Podului Grant. Etaj cinci, trei camere, două balcoane, baie şi veceu de serviciu, un hol lung şi îngust, cămară şi debara, geamuri atât la baie, cât şi la veceu. Frumuşel pentru standardele acelor vremuri.

Rata era imensă, mai mult decât tot salariul lui taică-meu. După vreo trei ani se trezesc ai mei cu o hârtie de la stat că apartamentul s-a scumpit cu 10.000 de lei şi erau invitaţi să facă împrumut pentru această sumă. Aceeaşi hârtie au primit-o şi ceilalţi vecini care aveau apartamente proprietate. Printre ei Nea Vasile, un muncitor de treabă şi sperios. O ducea foarte rău cu banii, practic îi era imposibil să mai facă un alt împrumut.

A urmat o consfătuire şi cineva, un avocat, ne-a dat soluţia câştigătoare: "Nu aveţi ce face, de plătit trebuie să plătiţi, dar în loc să vă duceţi să faceţi acel împrumut cum vă spun ei, mai bine aşteptaţi să fiţi daţi în judecată de către stat, procesul va fi o forma­litate şi veţi pierde, vi se va pune sechestru asigurător pe bunuri, iar suma respectivă va fi împărţită în tranşe lunare care vi se vor adăuga la ce aveţi acum de plătit. Avantajul este că nu veţi plăti dobândă, ca în cazul unui împrumut".  
Zis şi făcut. Ai mei n-au făcut împrumutul împovărător şi nici Nea Vasile. Toate s-au desfăşurat după cum ne-a spus avocatul.
A venit înştiinţarea că suntem daţi în judecată. Sala procesului era plină de oameni cu diverse pro­bleme, dar jumătate erau asemenea rău-platnici ca noi. A început înfie­rarea, trasul de urechi cu exprimări de tipul "rău-platnici, cetăţeni care nu înţeleg etc.".
De la noi din bloc erau doar ai mei şi Nea Vasile, întrucât ceilalţi, de frică, făcuseră împrumutul şi plătiseră.

După beşteleala comunistă de rigoare a urmat întrebarea obligatorie dacă are cineva ceva de spus.
Nea Vasile s-a ridicat în picioare şi a început să plângă ca un copil: "Onorată instanţă, eu nu sunt rău-platnic, dar nu mai am cum să fac alt împrumut. Am copii de crescut, am alte rate, vă dau dovada să vedeţi, vă rog frumos...".

Bineînţeles că totul a mers mai departe şi rata respectivă a fost adăugată celorlalte plăţi. Imediat după proces, într-o zi, apare unu' la uşă:
"Bună ziua, eu sunt pentru a vă pune sechestru pe bunuri, în urma procesului pe care l-aţi pierdut".
"Sigur, poftiţi", spuse mama cu amabilitate, zâmbind.

Tipul intră în sufragerie şi se aşază în fotoliul scoică, frumos cu ani în urmă, dar care acum se hâţâna pe picioarele deşurubabile. Mătasea îşi pierduse strălucirea şi pe ici, pe colo era agăţată.

Omul a început să privească în jur. Treptat, muşchii feţei îi cădeau şi în locul amabilităţii func­ţio­năreşti apăreau umbrele dispre­ţului.
"Cum, doamnă, nu aveţi televizor color?", întrebă omul privind cu silă la Diamantul nostru cu lămpi, care se încălzea vreo trei minute înainte să pornească. Şi uneori avea nevoie şi de un pumn deasupra celebrei lămpi Pele 500, care atunci când se strica era de rău. Televizorul era pus în pătură şi plimbat la centrul de depanare sau un tip venea la noi, îl punea pe o masă, băga capul în spatele lui, letconul fumega, nelipsita ţigară din gura meşterului la fel şi, după o vreme, măgăoaia mergea iarăşi.
"Nu avem, domnule. Avem rate de 5.000 de lei în total..."
"Hmmm. Nu aveţi covoare persane?"
"Nu. Băiatul are astm şi ne-am luat mochete sintetice."

Dezamăgit şi scârbit, omul o porni pe holul lung. Aruncă un ochi într-un dormitor şi nici nu mai intră. În baie alt motiv de uimire profesio­nală:
"Cum, nu aveţi maşină de spălat cu program?", ne jigni el Albaluxul care-şi făcea treaba de ani şi ani de zile.
După câteva minute a plecat, aruncând o aluzie cum că am dus lucrurile de valoare la vecini.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de