x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vara dracilor împieliţaţi!

0
Autor: Eliza Dumitrescu 25 Aug 2009 - 00:00
Răzvan şi Dragoş Bâscă aveau în anul de graţie 1989 puţin peste un deceniu şi o situaţie singulară printre puştii de vârste similare. Cum nu aveau bunici "la ţară", trebuia să-şi petreacă vacanţa mare în Iaşi, în timp ce toţi ceilalţi copii din bloc se bucurau de beneficiile unei vacanţe de vară mai puţin citadine.  

"Vara lui 1989 m-a procopsit cu vârsta de 11 ani, chiar pe 11 august. Ca în fiecare vacanţă, împreună cu celălalt drac împieliţat (geamănul meu) puneam în scenă ziua tot ce citeam şi ne imaginam seara. Un slalom mai mult sau mai puţin inocent printre muschetari, tătari, partizani, piraţi sau detectivi.

«Joie de vivre» la puterea a doua s-ar putea spune. Ocupam cu nonşalanţă spaţiile neconvenţionale de joacă, de la subsoluri şi acoperişuri de bloc până la poligoane mi­litare sau grădini private. Nimic nu punea capăt invaziilor noastre, pregătite din timp, cu hărţi improvizate şi strategii empirice.

Una dintre redutele pe care le cuceream constant era fa­brica de îngheţată ICIL. Înarmaţi cu o sticlă-două cu vin, urlam la gard până se apropia un muncitor însetat şi blând.

Trocul ne aducea mereu o sacoşă cu 10-12 îngheţate luate direct de pe banda rulantă. Ştiam deja destule despre liberul schimb de mărfuri şi călcam apăsat pe urmele târ­go­veţilor medievali din scrierile lui Dumitru Almaş.

Despre comunism aveam impresia vagă că e o chestie care te învaţă să stai în banca ta şi, deci, ne plictisea. Ăsta era, probabil, motivul pentru care refuzam mai mereu să cumpărăm Cutezătorii sau Şoimii Patriei. Totul spre iritarea unei învăţătoare care făcea combinaţii cu tercot, coroniţe şi foi de plăcintă.

Frazele despre Ceauşescu erau întotdeauna prea lungi, iar portretul său din manual era prea neted şi enervant ca să nu-i trântim câte o svastică pe frunte.

Ni se părea mai interesant să ne comportăm ca eroii lui Dumas sau Conan Doyle decât ca puştanii rozalii care ascultau orbeşte de mama şi de tata.
«Ideologia» noastră era simplă: Nimic din ce poate face Tom Sawyer, D'Artagnan sau Winnetou nu trebuie lăsat pe mâna altora. Să facem noi, băieţi! De pe malul Bahluiului, locul nostru preferat de joacă, puteai trage unele concluzii pertinente despre viaţă, în timp ce mai prindeai câte o şopârlă sau coceai un cartof pe jar.

Una dintre ele era că apariţia unei Dacii de culoare neagră poate declanşa comportamente stranii. Aşa ni se păreau scenele în care cheflii de pe mal erau conduşi în cele mai apropiate magazine, ple­când mai apoi cu aceleaşi maşini smolite, într-o direcţie misterioasă. După îndelungi investigaţii, am aflat că Miliţia nu tolerează decât cosaşi şi furnici pe iarba patriei şi nicidecum amatori de vermut.
O altă concluzie, pe care nu o puteam evita, era că studenţii străini, majoritatea arabi, sunt îmbrăcaţi mult mai bine decât părinţii noştri, folosesc alte parfumuri şi, în gene­ral, par mai fericiţi.

Unii dintre ei erau atât de fericiţi, încât ne cadoriseau cu dulciuri şi «bani străini» de câte ori mergeam în vizită la mama, care lucra la alimentara campusului. Astfel, aveam acasă o colecţie impresionantă de monede din Zimbabwe, Sudan, Egipt şi de pe alte planete îndepărtate.

Mai aveam ceva acasă, o sobă de 100 kg aşezată în «dormitorul copchiilor». Asta pentru că la etajul 4 nu mai ajungea nimic în afară de apa rece. Ce-i drept, nici sobiţa nu era de nădejde, având prostul obicei să dea căldura afară şi fumul înăuntru. Nu eram prea atenţi la acest aspect, însă ni se părea la fel de amuzant ca atunci când ne făceam temele la lumânare, curentul fiind întrerupt de... «ssst, că ne bagă la puşcărie!».

Totul era perfect, atât timp cât la cinema rulau filme cu indieni victorioşi, la cofetărie se aducea prăjitură cu bezea, iar bunelu' ne confecţiona zmee sau ne învăţa să dăm pase cu artexu'.

Goleam zgomotos partea plină a paharului şi ne uitam în jur după următorul. Uneori era prea întune­ric ca să-l mai vedem, uneori mai crăpa şi el din cauza frigului, dar până la urmă dracii împieliţaţi ieşeau învingători.

O temă de compunere pe care o uram atunci era «Cum mi-am petrecut vacanţa de vară». Neavând bu­nici la ţară, trebuia să ne folosim imaginaţia şi să adunăm fapte demne de povestit, chiar dacă se petreceau pe asfaltul prozaic al oraşului. Astăzi, nimic nu-mi face mai mare plăcere decât să-mi amintesc de o vară în care cărţile, căţăratul în copaci sau trasul cu arcul nu erau motiv de zâmbete condescendente."

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de